Urâtă. Slabă. Proastă. Inadecvată. Ciudată. Dubioasă. Murdară. Nesimțită. Insensibilă. Delăsătoare. Materială. Egoistă. Anitpatică. Scârboasă. Speriată. Neajutorată. Tristă. Singură. Definită de alții. Asta ești.
*
-Ce vrei să te faci când vei fi mare, Andrei? a întrebat învățătoarea.
-Astronaut! a răspuns băiatul aproape instant fără a se gândi la pericolele unei asemenea ocupații sau la șansele sale de reușită, la cerințele fizice și psihice, la dedicația necesară îndeplinirii unui vis atât de măreț, și cu atât mai puțin la sacrificiile pe care un individ le face pentru a deveni un călător spațial. Dar e un copil, e și normal să gândească fără creier și oricum, nimeni nu s-ar putea afirma împotriva lui. Cine știe, poate băiatul are potențial.
-Bravo! Dar tu ce vrei să te faci când vei crește mare, Gloria? a spus femeia îndreptându-și privirea spre fetița timidă din banca a doua. De la geam.
-Vreau să scriu... a rostit încet fetița, ochii fiindu-i ațintiți spre caiețelul ei impecabil.
-Ce ai spus? Zi mai tare! a spus femeia, evident iritată dintr-un oarecare motiv pe fată.
-Vreau să fiu o scriitoare! a spus Gloria cu o voce tremurată.
-Haide Gloria, alege ceva realizabil!
-Atunci vreau să mă fac luptătoare sumo! a spus fata puțin îngrijoarată de alegerea ei. Evident avea și motive, pentru că toată clasa a început să râdă.
-Nu mai fi copilăroasă, așa ceva e imposibil, a spus femeia repede și apoi a trecut mai departe.
Atunci, Gloria s-a făcut mică și și-a lăsat părul lung și blond să îi cadă peste față, acoperindu-i lacrimile care i se șiroiau pe față. „Nu-i nimica, nu-i nimica..” își repeta în mod inutil fetița.
Femeia nici nu a realizat că îi cerea unui copil să își exprime o dorință la fel de ireală ca a celorlalți copii, iar apoi a judecat-o nu numai pe ea, dar și visul ei modest. A definit-o nu numai pe ea ca persoană (copilăroasă) dar și micuțul ei vis (imposibil), și asta doar pentru că nu are puterea de a se defini singură într-un mod încrezător. A întrebat-o ce vrea să devină, apoi i-a spus ce să nu devină. Așa că, vezi tu, ți se cere să te definești de la o vârstă atât de fragedă și inocentă, iar dacă nu o faci... Alții o fac în locul tău.
*
Prima zi de liceu e cea mai dificilă, cea mai îngrozitoare și mai ales cea mai tristă, din cauza despărțirii de vechii colegi.
Sau.
Prima zi de liceu e oarecum dificilă, relativ îngrozitoare, dar este una veselă, pentru că e un nou început. Te desparți de vechii colegi și întâlnești alții.
Dar.
Adevărul e că prima zi de liceu marchează doar începutul unui nou an școlar, la fel de teribil și îngrozitor ca cel de dinainte, care deși îți oferă șansa unui nou început, știi că nimic nu va ieși mai bine ca în anul precedent.
Introducerea
-Mă numesc Popescu Mirela, sunt profesoară de limba română, dar predau și latină. Sunt profesoară de 15 ani și ador meseria pe care o am deoarece îmi place să predau noii generații. O să vă fiu dirigintă în acești 4 ani grei, dar vreau să știți că voi fi mereu aici pentru voi, vreau să fac din voi o clasă unită. Eu am 41 de ani, sunt căsătorită cu un bărbat minunat, aș dori să adopt un copil și.... îmi plac foarte mult animalele, a spus aproape într-un suflet Doamna Popescu încercând să își mimeze interesul pentru educație. Haideți să ne cunoaștem mai bine!
Ce a vrut defapt să zică
-Numele meu nu prea vă interesează din moment ce oricum mă veți striga „diriga”. Sunt profă de ceva vreme așa că știu cum să vă articulez, dar ar fi mai ușor pentru toți dacă ați fi direct cuminți și nu mi-ați face probleme. Sincer urăsc copii, nu aș adopta nici măcar un câine, urăsc sacii aceștia de purici, dar oricum nu prea există alte slujbe la care poți să începi la nouă dimineața și să termini la două după-amiaza așa că nu am de ales decât să mă descurc cu voi. Spuneți ceva despre voi și să plecăm cu toții acasă.
*
-Foarte interesant, da. Dar tu? Tu ai rămas ultima. Hai spune-ne despre tine.
-Mă numesc Gloria...
Râsete prin clasă. „Ce nume...” au început șușotelile.
-Am 15 ani, am fost la școala generală X...
-Lasă asta, scumpo. Spune-mi, ce îți place să faci? Ce ai vrea să devii?
-...Nu știu. Nu m-am gândit încă...
-Păi trebuie să existe ceva ce îți face plăcere să faci.
-Mda... Îmi place... a ezitat oleacă. Îmi place să scriu, a spus, vocea-i devenind ușor tremurată.
-Ei, vezi! Pariez că ai fi o scriitoare sclipitoare! Gata, am terminat. Liber!
A răsuflat ușurată. Apoi eu. Of Gloria, ce mă fac eu cu tine... Dintre toți colegii cu care puteam să nimeresc în clasă iar, fix tu... o dragoste apusă pe veci. Oare... ai vreo șansă să răsari din nou?
