-Nu intra în pădure, îmi spuse bunica
sărutându-ma părintește pe frunte.
Cine știa ca acela o sa fie ultimul sărut dat mie.
Eu fug repede și mă duc lângă prietenii mei.
-De ce bunica ta e atât de stranie?
-Adică.
-Mama mea, o vede dese ori umblând noaptea prin pădure. Mama crede ca e o vrăjitoare.
-Prostii, buni mea e cea mai bună! Strig eu încercând sa o apar pe femeia care are grija de mine dupa moartea părinților.
Fug spre casa si intru în bucătărie căutând-o pe bunica.
-Buni!
-De ce ai venit așa devreme...bunicul încă nu e gata...
Vocea ei, vocea ei părea atât de nereala, parca era moartă, iar bunicul...ce e cu el?
- La ce te referi?
-Du-te și te joacă. Las-o pe bunica sa se prăjească.
Când am auzit ce a spus am făcut un pas în spate.
Buni, ce e cu tine? Nu am îndrăznit să întreb.
M-am furișat lângă ea încet. Tăia carne de...om!? Sau mi se părea. Pe fata bunicii strălucea un zâmbet demonic.
Am fugit repede afară și am căutat ajutor. Toți copiii îl căutau. Toți erau ca bunica.
