Un băiat pierdut

Începutul

Era odată un băiețel pe nume Ștefan.
Era tânăr, 5 poate 6 ani... Era un copil fericit, nu cunoștea tristețea și dezamăgirea în formele lor cele mai pure... Știa doar să se bucure de ce avea. Nu avea cine știe ce jucărie...? Își improviza el ceva, că era un simplu omuleț decupat din hârtie, sau un simplu băț... Dar el știa cum să transforme și acel simplu băț în ceva ce lui i se părea de basm. Desigur, părinții îl mai certau și îl mai băteau din când în când, ca tot părintele vremii aceleia, dar pe el nu-l afecta pe durată lungă... Îl băteau acum și peste 10 minute îl vedeai râzând și jucând tot felul de jocuri inventate, mai ales că la vremea aceea avea prin jurul casei foarte mult scârț, polistiren expandat pentru cei mai inteligenți, și el, împreună cu vecinul lui Denis, își tot improvizau arme din scârț și-și inventau povești și aventuri de fantezie cu monștri, cavaleri, creaturi mitice, vrăji și tot felul de alte fantasme, erau doi copii fericiți, n-am ce să obiectez... Dar după cum știm cu toții, nimic nu este veșnic... Nici copilăria... Dar nici fericirea pe care o aduce copilăria...