Din nou, aceeasi problema: TIMPUL! Minutele treceau repede, urmate de ore, zile, luni... A mai trecut un an din viata mea. Un an plin de fericire, dar si de grele incercari. Timpul liber deja nu mai exista in unele perioade, facandu-ma sa ma simt putin bulversata si confuza. Oboseala isi facea si ea simtita prezenta. Dormeam din ce in ce mai putin, deoarece stateam pana tarziu cu restul, pentru a compune melodii noi si pentru a le fixa. Desigur, baietii ne ajutau enorm de mult, inclusiv fratele meu, care venea din cand in cand pe la noi cu o parte din baietii din trupa lui, iar noi mergeam la ei, deasemenea, cand aveam o bucatica mica de timp liber.
In viata de zi cu zi, totul mergea foarte bine. Asa cum credeam, m-am apropiat foarte tare de Minho, petrecand foarte mult timp cu el si Jonghyun, desi puteam sa jur ca ceva il deranja mult pe prietenul meu. Aceasta este ultima luna libera si aveam sa profit la maxim de ea, mai ales ca ziua mea e pe 15 ianuarie. Mai erau exact zece zile, iar eu deja ma gandeam la petrecerea geniala pe care aveam sa o facem. Acum, aveam propria piscina acoperita la subsolul casei si era un loc foarte spatios. Am muncit cu totii cot la cot pentru a o putea avea. Ma simteam foarte bine in compania tuturor.
Era ora pranzului. Doar eu si Minho ramasesem acasa, pentru a gati, deoarece eram singurele optiuni. Onew nu se pricepea mai deloc asa ca lasa totul pe mana altora, dar nimeni nu il intrecea pe Key. Era un dezastru in gatit! L-am lasat sa faca vafe cu miere si in loc sa puna sirop, a pus sapun lichid pentru vase, cu aroma de miere. Slava Domnului ca doar Taemin a apucat sa guste foarte putin din ceea ce numea Key desert. De atunci, Taemin i-a pus interdictie pe bucatarie si intr-un timp nici macar sa manance in ea nu il mai lasa. Dar aveam senzatia ca lui Key ii convenea, pentru ca manca unde avea chef. De aceea, l-am readus in bucatarie, dupa ce văcise absolut toata camera de zi.
Astazi, aveam de gand sa gatim ceva mai multa mancare, pentru a nu mai fi nevoiti sa gatim si a doua zi. Voiam sa il invat pe Minho sa faca ciorba. Am zis clar. Ciorba. Stiu ca suna ciudat, dar bunicii mei, fiind romani, obisnuiesc sa gateasca acest fel de mancare. Nu i-am mai vazut de mult timp. Dar vorbim odata la doua zile la telefon. Aveam toate ingredientele, asa ca am pus osul la treaba. In final, mancarea arata superb! Am sesizat ca aducea foarte mult spre cea facuta de bunici. Perfect.
Spalam cestile de cafea pe care ceilalti le folosisera dimineata inainte de a pleca. Deodata, simt cum doua brate lungi si masive ma cuprind pe la spate, iar pe umar puteam simti capul cuiva, care respira pe gatul meu. Era Minho. Am ramas statuie si nu stiam cum sa reactionez. Ma gandeam la Jonghyun, care fusese gelos toata perioada sarbatorilor. Nu puteam sa ii fac asta, dar era prea tarziu. Acesta statea la usa, privindu-ne extrem de nervosi. M-am eliberat din stransoare si am incercat sa ii explic ca nu se intampla nimic.
Jonghyun: Chiar nu pot sa cred! Voi chiar faceti asta?
Minho: Asteapta sa iti explicam macar...
Jonghyun: Nu am nevoie! Lasa-ti-ma in pace!
Acesta iese din casa nervos. Am alergat dupa el. Era in mijlocul strazii, traversand nervos, dar o masina se apropia cu viteza de el. Am alergat repede si l-am impins departe de masina. Apoi, dupa o bubuitura, totul se facea, usurel, negru.
*din perspectiva lui Jonghyun*
Stateam in sala de asteptari, asteptandu-i pe baieti. Plangeam. Numai din cauza mea se intamplau toate in ultimul timp. Daca... Daca macar as fi asteptat o explicatie din partea lor... Poate era altceva. Dar nu am avut incredere si nu am sa mi-o iert niciodata daca se intampla ceva cu Kyung Jae, care era deja in operatie.
La un moment dat, au aparut si ceilalti, speriati, tinand in maini buchete de flori si alte pungute.
Krystal: Lipsim de acasa si exact atunci frate... Exact atunci se intampla cate o chestie de genul... Nu mai rezist...
Hyoyeon: E bine?
Eu: E in operatie... Au bagat-o de urgenta...
Minho: Jonghyun, e numai vina mea. Daca nu as fi fost eu...
Eu: Nu te invinovati degeaba. Imi pare rau ca nu am asteptat o explicatie. Sunt un nimeni... Eu port cea mai mare vina.
Onew: Lasati asta. Lamuriti singuri mai tarziu. Tot ce putem face acum este sa ne rugam ca totul sa fi mers bine in operatie.
Ultimele trei ore am fost un om mort. La un moment dat, doctorul a iesit din sala de operatii, uitandu-se la noi cu un chip senin.
Doc: Copii, nu va faceti griji. E totul bine. Operatia a reusit, iar Kyung Jae se poate intoarce pe scena in curand. Dupa o luna, totul poate reveni la normal.
I-am multumit doctorului, care se pare ca stia cine suntem, iar dupa ce ne-a dat o reteta de medicamente si una cu o dieta, am asteptat pana am avut acordul sa intram in salon.
Key: Tu primul, amice. imi spune si imi face semn sa intru.
Eram speriat, dar am intrat hotarat in salon. Am vazut-o cum statea intinsa pe patul de spital, cu perfuzia in mana. Am inceput sa plang, asezandu-ma usor pe scaunul de langa patul ei, luandu-i incet mana in a mea, privindu-i chipul. Avea o zgarietura pe fata, acoperita de un pansament destul de mare, alb imaculat. Incepea usor sa deschida ochii, iar eu i-am strigat pe ceilalti.
*din perspectiva lui Kyung Jae*
Ma durea capul. Vedeam un tavan alb si nu stiam unde ma aflu. Mirosea a spital, miros pe care nu il suportam de mica. Dar, acum sa fim seriosi, cine il suporta? M-am uitat in dreapta si l-am vazut pe Jonghyun, privindu-ma cu atentie si strangandu-mi usor mana.
Jonghyun: Nu incerca sa spui nimic... Odihneste-te. Am aflat adevarul, pe care nici tu nu cred ca il stii, deoarece te-a luat prin surprindere. Imi pare rau! Sper sa ma poti ierta...
Eu: M-Mereu! spun cu vocea tremuranda.
Atunci, au intrat si ceilalti, parand mult mai linistiti. Fetele aveau machiajul intins pe fata de la plans, iar baietii isi revenisera din socul de mai devreme. Doctorul a venit si m-a anuntat ca a doua zi puteam sa plec, deoarece nu aveam decat glezna luxata si incheietura putin sucita. Operatia a fost pentru a-mi scoate bucati de sticla din anumite zone ale corpului, pentru a nu cauza alte hemoragii. Jonghyun a stat cu mine tot timpul, in timp ce restul s-au dus la insistentele mele sa se odihneasca. A doua zi seara, am fost externata. Cand am ajuns acasa, restul ne-au intampinat fericiti, lasandu-ne totusi pe mine si Jonghyun sa ne odihnim. Din nou, stateam in bratele lui, adormind bustean pana a doua zi.
*Heii. Un nou capitoll :))) Vreau sa va rog sa aruncati inainte de toate o privire la cartea prietenei mele zYukiii . Este tot despre Jonghyun si o gasiti pe profilul ei. Va multumesc mult pentru voturi si pareri si sper sa fie asa si pe viitor! Pe data viitoare!❤️*
CITEȘTI
Loving You Forever (Tribute For Jonghyun)
Fanfiction# Flashback # JH: Kyung Jae, mereu mi-ai fost alaturi! Nu te voi lasa niciodata! Nici atunci cand voi muri! Iti promit! # End of Flashback # # Prezent # Ii privesc chipul. Corpul lui sta asezat acum intr.un loc stramt, numit sicriu. Noul lui pat de...
