Statusuri.

Generația noastră

În momentul în care ai paisprezece, cincisprezece, șaisprezece ani, poți să faci orice, îți poți permite să greșești. Și e atât de frumos încât noi nici nu ne dăm seama. E vârsta chiulului și a falsificării semnăturilor părinților.
Puloverele prea largi, ceaiul sau cafeaua de sub pătură, duminică amiază cu prietenii. Cicatricile pe brațe, scrisul pe ușile de la baia școlii. E vârsta greșelilor, vârsta ce nu se mai întoarce, vârsta în care orice ai face poți remedia. E vârsta plânsului pentru lucrurile ce nu sunt nimic, dar par a fi totul, vârsta primelor iubiri, a primului sărut, a durerii atunci când aceasta se termina și a acelor "pentru totdeuna" care nu vor fi niciodată.
Ne punem în cușcă din cauza fricii de viață, pe care la treizeci de ani vom vrea sa o retrăim. Suntem o generație danată, arsă, dusă. Suntem generația Facebook, Twitter, Instagram și Tumblr. Suntem generația screen-urilor conversațiilor, a mesajelor prea lungi, a temelor interminabile, a tatuajelor. Generația "vreau să mă mut la New York" , a poeziilor de pe banca școlii, a filmelor văzute de mii de ori, a prieteniilor la distanță, a stațiilor, a trenurilor, a insecurității. Suntem generația a muzicii rap, a nopților lungi de vară pierdute cu prietenii sau singuri, a pungilor de semințe mâncate în fața porții, a selfie-urilor artistice și a pozelor cu gașca. NOI SUNTEM GENERAȚIA DE ASTĂZI.
E atât de frumos, nici nu ne dăm seama. Eu una nu-mi dau seama. E timpul să începi să țipi, să respiri, să trăiești până la consumarea sufletului.
Să trăiești până la sfârșitul faimosului "THE END".