Basm

Începutul iertării

Pentru că orice domnița aflată la ananghie are un print chipeș și salvator, așa am și eu. In cele mai grele momente din viața mea el a apărut fara calul alb ce e drept. Probabil eu am apărut în calea lui, nu îmi dau seama. Tot ce pot spune e că el a apărut și a rămas. Faptul că mă pot bucura i se datorează. Tot ce a făcut a fost sa mă învețe sa mă iert, să mă bucur, să iert la rândul meu oamenii din jur, să iubesc, să trăiesc totul ca și cum ar fi ultima clipa. M-a scos din ghearele suferinței tocmai când ea începea să se bucure de mine. Mi-a aratat ca dupa orice "Azi" inca exista si un "Maine" . M-a ghidat prin intuneric cu o voce calda si cu multa rabdare pana am ajuns la lumina. 

Cu toate astea, printul meu nu e al meu. Dar intr-un fel ma bucura asta pentru ca oricat de impacata cu mine as fi, imi e frica ca l-as fi putut rani cumva. Ii sunt recunoascatoare ca exista, ca ma ajuta, ca e oricand acolo. Fara el inca as fi fost pierduta in intuneric cautand cu disperare o iesire pe care niciodata nu as fi gasit-o.

Acum imi merge bine, ma iert, nu ma mai judec si imi uit greselile. Stiu ca daca mai cad data, nu ma poate ridica nimeni asa ca ma feresc de pericol. 

GLUMESC !
 Imi place pericolul pentru ca am invatat sa ma joc cu el, am invatat sa fac fata si sa rad in fata incercarilor, sa nu ma mai tem de orice. De acum eu trebuie sa iert pe cei ce mi-au gresit, nu imi mai cer iertare.

Sar in flacarile iadului zambind stiind ca mi se mai poate intampla nimic, stiind ca pana si ele se sting cand ma vad, stiind ca niciun iad nu ar putea arde mai tare decat sufletul meu tanar, dar totusi batran.