Mândrie și prejudecată

Capitolul I

Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are
nevoie de o nevastă.

Oricît de puţin cunoscute ar fi simţămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci
cînd apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atît de înrădăcinat în minţile celor
din jur, încît burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele fa-
miliilor din vecinătate.

― Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în
sfîrşit închiriat?

Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.

― Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci şi mi-a povestit totul
de-a-fir-a-păr.

Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns.

― Nu vrei să ştii cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soţia sa.

― Dumneata vrei neaparat să mi-o spui şi eu n-am nimic împotrivă s-o aud.

Această invitaţie a fost de ajuns.

― Ei bine, dragul meu, trebuie să ştii că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un
tînăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă
locul şi a fost atît de încîntat, încît a şi căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se
instaleze înainte de sfîntul Mihail şi că vreo cîţiva dintre servitorii săi vor veni acolo, pînă la
sfîrşitul săptămînii viitoare.

― Cum se numeşte?

― Bingley.

― E însurat sau burlac?

― Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac şi putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce
lucru minunat pentru fetele noastre!

― Cum aşa? Ce legătură are asta cu ele?

― Dragul meu Bennet, îi răspunse soţia, cum poţi fi atît de sîcîitor? Ştii, desigur, că mă
gîndesc c-o să se însoare cu una dintre ele.

― Cu scopul ăsta se stabileşte oare aici?

― Scopul? Ce absurditate! Cum poţi vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se
îndrăgostească de una dintre ele şi de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.

― Nu cred că e cazul. Dumneata şi fetele puteţi merge, sau le poţi trimite singure, ceea ce
ar fi încă şi mai bine, deoarece, dat fiind că eşti tot atît de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar
putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.

― Dragul meu, mă măguleşti. Desigur am avut şi eu epoca mea de frumuseţe, dar nu
pretind că aş mai fi cine ştie ce acum. Cînd o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunţe să se
mai gîndească la propria-i frumuseţe.

― Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine ştie ce frumuseţe la care să
se gîndească.

― Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley cînd va deveni
vecinul nostru.

― Este mai mult decît îţi pot promite, crede-mă.

― Dar gîndeşte-te la fiicele dumitale. Gîndeşte-te numai ce situaţie ar fi pentru una dintre
ele. Sir William şi Lady Lucas sînt hotărîţi să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general,
ştii bine, nu fac vizite noilor veniţi. Trebuie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te
vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.

― Eşti exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să
vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata cîteva rînduri şi-l voi asigura de consimţămîntul meu
total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuşi, trebuie să pun o vorbă
bună pentru mica mea Lizzy.

― Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decît celelalte şi sînt
convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia.
Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.

― Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sînt toate
prostuţe şi ignorante ca şi alte fete! Lizzy e însă mai isteaţă decît surorile ei.

― Domnule Bennet, cum poţi vorbi aşa de urît de copiii dumitale? Îţi face plăcere să mă
jigneşti. N-ai nici un pic de milă de bieţii mei nervi.

― Te înşeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sînt vechile mele
cunoştinţe. Te aud pomenindu-i, cu mare consideraţie, de cel puţin douăzeci de ani.

― Ah, nu ştii cît sufăr!

― Sper însă că-ţi va trece şi că vei trăi să vezi mulţi tineri domni cu un venit de patru mii pe
an instalîndu-se prin vecinătate.

― Nu ne va fi de nici un folos, de-ar veni şi douăzeci din ăştia, dacă nu vrei să le faci o
vizită.

― Contează pe mine, scumpa mea, atunci cînd vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toţi, deodată.

Domnul Bennet era un amestec atît de ciudat de agerime, sarcasm, rezervă şi capriciu,
încît douăzeci şi trei de ani de viaţă conjugală au fost prea puţini pentru soţia sa ca să-i
înţeleagă firea. Firea ei nu era atît de greu de descifrat. Era o femeie cu o inteligenţă redusă,
prea puţine cunoştinţe şi o dispoziţie instabilă. Cînd era nemulţumită, îşi închipuia că este
nervoasă. Scopul vieţii sale era să-şi mărite fetele; plăcerea vieţii sale ― vizitele şi noutăţile.