În timp ce-și pune mâna pe piciorul meu simt un gol enorm în stomac.
Incerc să nu-l privesc direct în ochi. Aș rămâne blocat ca de obicei.
— Bună glumă Yoongi, chiar am râs.
— Dar Jun, cine a spus că este vorba de o glumă. Eu spuneam exact ce simt.
— Yoongi, hai să lăsăm gluma, că nu-și are rostul. Știi foarte bine că te plac, te plac mult, chiar prea mult. Dar niciodată nu mi-ai spus că mă placi, sau ceva asemănator. Atenție nu-mi dai. Vorbim odată la cateva zile. Chiar îmi displace asta, nu ma simt confortabil.
— Jun. Dar eu. Eu.... Te plac.
— Nu Yoongi, nu mă placi, dacă o faceai în momentul în care ți-am marturisit că te plac mi-ai fi spus că ai aceleași sentimente. Dar nu ai făcut-o.
— Știu asta, nu vreau să te rănesc, nu vreau să suferi din cauza mea.
— Nu vrei, dar deja fac asta, sufer mult, dar nu-ți spun pentru că nu are rost. Nu ar schimba situația cu nimic.
— Jun, îmi pare foarte rău...
— Și eu regret uneori că te-am cunoscut. Dar acum e deja prea târziu.
Se lasa o tăcere capricioasă. Încerc să nu-l privesc. Așa consider că mă va durea mai puțin.
— Jun.... Îmi pare foarte rău, chiar nu există ceva ce aș putea face încât să repar situația ?
— Nu crezi că ai facut destule ? Nu crezi că sufar deja suficient ?
Pentru o secundă mă privește vorbind. Se apropie rapid și mă sărut în speranța că voi tăcea.
— Ești un nesimțit. Nu vreau să te mai vad niciodată. Îi spun în timp ce mă ridic grăbit pentru a ieșii din sala de curs.
— Jun așteaptă, Jun, Jun..... Jun !
Până să ajung la ușă vine și mă prinde de mână, mă trage și mă împinge în perete.
Din nou simt acel miros dulce de parfum... Al lui era
#necorectat
Țin să menționez faptele sunt bazate pe propria viața. Întâmplările și sentimentele sunt reale.
