Moarte sigura

Capitolul I.Ciudateni

Elevii de la liceu incep sa dispara unu cate unu. Oare chiar se muta la alt liceu sau e doar de fatada, uni lipsesc saptamani si apoi apar.Ai impresia tot timpul ca esti urmarit si cineva e in spatele tau gata sa iti provoace cele mai de temut cosmaruri. Disparitile sunt la inceput doar 7 adolescenti lipsesc si am sa dau de capat acestu mister.

-Rebeca... Rebeca!!!

-Da, scuze Rose ma gandeam la.... ce sa adaug in nr de luna asta in revista scoli.

-A, pai bine succes atunci! Mergem in sala de mese, mie foame.

-Da si mie. Poate am sa vad spagheti plutitoare, ar fi un articol interesant.

-Da ar fi super! Nu vezi in fecare zi mancare plutitoare.

Dupa ce am mancat am mers in clasa si surpriiza un nou student, dar eu cred ca e o noua victima condamnata sa piara in orasul asta blestemat. Am intarziat la ora, asa ca pierduse-m prezentarile.

-Buna, eu sunt Darius!

-Rebeca!

Ce ochi, ce par, ce atitudine ce perfect e. O nu Rebeca, unde tie mintea Felix deabia a disparut, iar tu ai si trecut mai departe fara razboi cu acea forta care rapeste studentii?O nu, nu esti asa. Tu esti singura care inca mai cauta o salvare ptr acest loc. Ma voi duce in biroul directorului azi dupa ore cu pretextul ca vreau doar sa folosesc xrox-ul, sper ca va fi credibil. Adica puteam sa merg la secretariat, dar am nevoie de informatii, iar directorul pleaca cu o ora mai devreme. Trebuie sa fac ceva nu pot sta si sa astept sfarsitul intregi lumii, poate ca exagerez, dar mai bine sa aflu adevarul.

*In biroul directorului*

 Dau drumul la xerox la cateva foi facute din obligatie ptr a avea acoperire in caz de vine cineva.                             Incep sa caut prin dosarele elevilor si gasesc cele 7 dosare de care aveam nevoie, opresc xroxul si le trag pe alea. Le pun la loc si imi iau copile punand deasupra lor un articol ptr revista scolii, cu olimpici de   semestrul asta. Ce porcarie vor sa pun doar aspecte pozitive, dar ei oare nu vad ce se intampla aici? Cand vreau sa plec aud cum cineva se apropie asa ca ma ascund cu tot cu foi.

Ii aud vocea lui David (fiul directorului) si a directorului

-Si daca ea va fi singura care pleaca cu viata ce se va inampla,nu vreau sa fie ca noi, nu vreau sa fie un suflet pierdut.

Cred ca sufletul meu chiar v-a fi unul pierdut daca ma vor gasi aici. Singurul loc in care ma puteam ascunde era spatul intunecat dintre dulap si perete. Jur, ca daca mi se urca un paianjen pe brat, imping dulapul astfel incat o probabilitate de 60% sa le cada in cap.

-Toti vom fi la fel, indiferent daca esti de acord sau nu. Tu ai inceput asta, a fost visul nostru, sa fim suflete libere sa nu ne opreasca nimeni dea veni pe pamant.

-De fapt e visul tau! Tu vrei asta, eu nu mai vreaui.... de fapt nu am vrut asta niciodata.

-Ajunge cu prostile, acum hai avem treaba, sti tu ce.

Au iesit din birou, dar nu am auzit usa e ciudat.Si despre ce suflete vorbeau? Cred ca o sa aflu in curand. Inima imi batea cu 120 de pulsati pe minunt, iar un ras nebun de isteric era gata sa se faca auzit. M-am potolit toate acele simtome ciudate, lasandu-mi ochii sa zboare prin incapere. Totul era o combinatie intre negru si rosu. Asta imi da fiori, dar nu pot nega, era de bun gust si foarte modern. Dupa doar cateva calipe de zabovit simnteam ca imi creste tensiunea. 

Am iesit din brou si m-am inreptat catre libertate. In sfarsit! Imi vine acru, uneori, de la atata scoala. Inspir si expir mirosul proaspat al libertati, bucuranu-ma de fiecare minunt de parte de acel loc ingrozitor.