Legăturile spiritului

Capitolul 1

     Dădeam ocol străzii când i-am auzit vocea în capul meu: "Vino înapoi,Rose.Vie." . Aproape m-a bufnit plânsul gândindu-mă cât de mult îmi lipseau ochii lui verzi de smarald şi părul şaten, chiar şi mirosul de cuişoare îmbibat în hainele lui.

  Mi-am frecat puțin ochii, alungând orice lacrimă ce amenința să cadă. Mi-am continuat drumul spre clubul unde speram să dau de strigoiul ce îmi torturase cea mai bună prietenă, Lissa. Lissa era ultima prințesă din familia Dragomirilor, ceea ce o făcea mai căutată în lumea strigoilor.

  Odată ajunsă, am intrat. Instinctul supernatural mi-a dat de înțeles că se aflau o mulțime de moroi aici...şi femei dhampir,îmbrăcate sumar şi râzând la orice glumă eşuată a moroilor. Aşteptam din moment în moment ca acea greață să mă cuprindă,dar tot ce am simțit a fost dezgustul față de femeile din neamul meu. Din instinct, mi-am analizat din nou ținuta. Decolteul era vizibil, dar nu foarte încât să se evidențeze într-un mod special iar rochia neagră ce mi se mula pe curbele corpului nu era sumară. Ei bine, cred că mă pot amesteca uşor pe aici.

   Am ridicat din umeri și am patrulat în continuare drumul. Băutură, bețivi, curve. M-am încruntat fără să vreau.Tocmai văzusem o încăpere dubioasă când am fost cuprinsă de niște brațe. Păi,aș putea zice că sunt slinoase dar ce rost are să mint? Aveau o piele fină și subțire și albă și să fiu a naibii dacă nu îmi plac.Prea târziu pentru moroiul care își pusese mâinile pe talia mea probabil voind să pipaie,dar i-am aplicat un cot în stomac și cam asta a fost. M-am întors cu o ușoară aroganță dar mi-a cam picat fața când am văzut cine era posesorul mâinilor fine.

  —CE DRACULUI CAUȚI TU AICI? am țipat,din instinct. Eram cam dinamică.

  Adrian a rânjit.

— Pe tine, cred.

  Mi-am dat ochii peste cap stăpânindu-mi cuvintele neortodoxe care aveau să îmi iasă pe gură.Nu aveam un vocabular finuț. Asta se poate vedea când mă apucă gura pe din înainte. La naiba, Ivashkov! I-am arătat un deget demn de toată  eleganța înainte de a-mi drege glasul să îi vorbesc.

  —Acum îmi zici ce faci aici? m-am sprijinit de perete așteptând un răspuns. Speram să mă ia în serios de data asta.

  Adrian își trecu mâna prin păr și oftă:

—Cred că am voie să văd ce face iubita mea într-un club! se răstise puțin și nu știam dacă să mă simt bine sau prost. Prost fiindcă dispărusem ca măgarul în ceață sau bine fiindcă mă numise iubita lui? Ambele.

—E doar o misiune pentru pacea mea sufletească,i-am răspuns anormal de calmă. Adrian avea un efect liniștitor asupra tuturor. Ca și Lissa,verișoara lui.Utilizatori ai spiritului, mi-am zis în gând aducându-mi aminte de întunericul Lissei pe care îl împărțeam uneori. Eram gata să îi zic lui Adrian că mă voi revanșa,dar acel val puternic de greață mi-a atacat stomacul făcându-mă să mă aplec. Fugi înapoi!  am țipat din rărunchi la Adrian care îmi ascultă dorința de data asta. Mare fie spiritul Sfântului Vladimir!

  Adrian fugea (nu am putut să nu observ că până și alergatul lui era sexy) și am stat să ma uit după el până am fost sigură că e lângă ceilalți moroi și dhampirii lui. Era și asta o formă de protecție, oarecum. M-am continuat drumul spre încăperea dubioasă pe care o văzusem înainte ca prințul Ivashkov să își facă fabuloasa apariție.Yep, miroase a strigoi. Ble.

— Ah, frate, de ce mirosiți așa îngrozitor mereu? am întrebat dând iama între doi strigoi care se...hrăneau. La naiba, după asta chiar voi avea să vomit.

 

  Strigoii și-au lăsat victima să cadă pe lângă picioarele lor și s-au repezit spre mine.Ce să facă Rose acum? Rose nu știe. Ce face Rose când e panicată? VORBEȘTE LA A TREIA PERSOANĂ. Eh, gata și cu panica. Reușisem să arunc unul din strigoi în perete, scotând țepușa pentru cel de al doilea care îmi cam anticipase mișcarea arucându-mă în partea opusă. Coastele...

Am strâns din dinți și m-am împleticit după pietroiul ce cerea să fie aruncat în fața strigoiul. Văzând că propriul sânge îl deranja,mi-am folosit țepușa pentru a-i străpunge inima,dar hei, nimic nu poate fi perfect, nu? Al doilea strigoi îmi cam prinsese mâinile la spate,simțind panica instaurându-se în corpul meu din nou. Nu știam ce să fac. Am chemat umbrele în ajutor care i-au ținut ocupați pe cei doi strigoi destul cât să îi omor pe fiecare, făcând onorul cu cel care o torturase pe Lissa. Una bucată țepușă pentru amândoi.Mi-am scos țepușa îmbibată de sânge și mi-am șters-o pe hainele strigoilor.  Nemernici afurisiți,am mormăit în sine.Să nu credeți că e ușor să te bați cu cineva într-o rochie mulată și pe tocuri. M-am apropiat de fata căzută punându-mi degetul pe vena de pe gât. Avea puls. Slab, dar era acolo. Nu știam ce să fac. Am sunat un Alchimist cunoscut. Ei făceau curățenie după noi..noroc că îi avem, nu?

  Am ieșit trecându-mi mâna prin păr cu speranța de a-l aranja. Aveam sânge pe mâini. Am făcut o rotație de 180 de grade spre baie. Am dat drumul la apa caldă, lăsând sângele să se scurgă.Nu observasem până acum,dar era o femeie lângă mine. Una..foarte speriată de criminala din fața ei.

  — E vopsea! am zis repede râzând.A trebuit să pictez niște pereți în spate, știi tu, unde sunt camerele unde merg femeile cu bărbații când se aprind.

  Femeia ridică un deget spre mine făcându-ma să tac:

— Da, m-am prins, zise printre dinți și plecă.

  Sânge afurisit. Ori mă crezuse,ori era timpul să mă car. Am ieșit și l-am căutat pe Adrian cu privirea. Fără suprindere, l-am văzut uitându-se la o femeie urcată pe bar, dar nu vedeam admirația cu care mă privea pe mine. Am zâmbit,deși tot eram geloasă. Mi-am pus mâna pe umărul lui făcându-l să tresară.Am observat cum i se măresc pupile și i-am putut citi întrebarea ce îi stărăjuia pe buze. "Plecăm?" . Am dat din cap și l-am luat de mână. Era rece și am tresărit. Mâinile mele erau calduțe din cauza sângelui, așa că mi-am tras brusc mâinile din ale lui, luând-o înainte. Îl simțeam confuz și stiam că se gândea ce am. Eram ba caldă, ba rece și cred că atunci atinsesem punctul maxim al lui Adrian.

  — La naiba, Rose! a țipat prinzându-mă de mână și întorcându-mă spre el izbindu-mi pieptul în al lui. Mi-am ridicat privirea și l-am privit întrebătoare. Ce se întâmpla? M-am săturat să fi așa! a continuat Adrian. Ești imprevizibilă.

— Nu ești tu problema, Adrian. Am oftat din rărunchi. Eu sunt problema. Eu sunt cea care nu te merită, eu sunt cea criminală aici, eu sunt cea care nu se mai suportă și dacă vrei să îmi arunci și tu în față cuvinte despre cât de insuportabilă sunt, n-ai decât!Dar începe mâine fiindcă sunt obosită și simt ca o să cedez și o să te iau la bătaie,deci noapte bună, Adrian! am plecat cât de repede am putut cazându-mă la un motel. Mă uram în acel moment pentru persoana care eram și pentru că plângeam. Și ce mai plâns!