Legăturile spiritului

2

Nu căutasem vreun motel anume, ci doar mă avântasem în unul după cearta cu Adrian. Mă durea capul de la luptă, dar era un efect secundar al vieții mele. M-am așezat pe pat și i-am mulțumit lui Dumnezeu că menajera schimbase înainte lenjeria fiindca mi-aș fi putut închipui multe care s-ar fi putut petrecut pe salteaua asta. M-am întins pe pat simțindu-mi capul explodând. Prea multă presiune care nu vine de la mine.Valul de emoție mi-a acaparat simțurile. Lissa trebuia să fie. M-am încruntat și m-am concetrat ca să îi intru în minte. Da, îi intram Lissei în cap.

Christian era în fața Lissei mânjit de sânge. Sângele Lissei. Lissa plângea și își privea mâinile tremurânde pe care am putut observa...tăierurile. La naiba. Nu am fost acolo pentru ea și cine știe ce s-a mai întâmplat dar Lissa avea nevoie de mine și îi simțeam frica, ura și furia pulsând în mine. Christian i-a luat mâinile în ale lui și a tras-o încet spre baia modestă a Lissei, spâlându-i cu delicatețe mâinile. Usturimea mărea frica Lissei ce îi paralizase corpul și mintea, la propriu. Începuse să se gândească că pierduse prea mult sânge și că avea să o mierlească acum sau mai târziu.

-- Lissa! Christian o zgâlțaia ca să o trezească, astfel încât să coopereze cu el cât timp îi bandaja mâinile. Christian i-a legat o fașă de bandaj mai deasupra cotului, ca să îi mai oprească sângerarea, în timp ce Lissa tremura în continuare privind peste umărul lui Christian în gol.

Imaginile care o chinuiau pe Lissa i s-au derulat în minte. Aștepta la colțul străzii împreună cu gardianul ei, uitându-se după un curier. Își comandase...pastile? Lissa și-a lăsat capul în jos obosită și, atunci a fost momentul culminant. Curierul și-a făcut apariția și spre nefericirea Lissei, tipul era identic cu Andre. Andre, fratele Lissei. Fata a încremenit efectiv, la fel si gardianul ei, care părea că văzuse o armată întreagă de strigoi.

--Uitați coletul, prințesă. Băiatul i-a întins coletul dar Lissa rămăsese blocată în continuare. Prințesă? întrebă acesta mecanic. Gardianul a avut o reacție de răspuns mai rapidă și a luat coletul, îndemnându-i banii. Tipul a zâmbit ( până și zâmbetul îi era identic cu al lui Andre ) și a plecat. Lissa rămăsese cu gura căscată, privind pașii grațioși ai tipului, repetându-și că totul este un rod al imaginației ei îmbolnăvită de spirit și că nu văzuse nimic.

- Andre e mort, repeta ea în delir cu Christian alături. Mort.

M-am întors în trupul și mintea mea, plângând pentru Lissa. Înteleg motivul tăieturilor, dar pentru asta tot își va lua o ceartă zdravănă. Niciodată nu am crezut în chestii ca existatul a mai multor persoane identice cu tine, dar lumea te suprinde pe zi ce trece. Era ciudat să revezi un chip familiar mort. Voiam să plec, dar mai erau câteva ore până la răsărit și nu voiam să dau de vreun strigoi, cel puțin nu secată de energie.

M-am ghemuit în pat după ce am setat alarma la 6 dimineața și m-am afundat în dulcele somn. Am recunoscut imediat un vis indus de spirit și mi-am dat seama că trebuia să fie Adrian. Și el și era. Se uita la mine trist, stând pe unul din scaunele dintr-o cafenea.

-- E ceva important? am întrebat cu asprime. Cearta cu el nu îmi priise bine si nici lui cu siguranța având în vedere că schimbase cafeaua cu o sticlă de tărie.

-- Ai aura schimbată. Ce s-a întâmplat? a întrebat cu o seriozitate cu care nu eram obișnuită.

-- Lissa, a fost tot ce am putut zice. Și chiar nu voiam să vorbesc mai mult despre asta în vis.

Adrian dădu din cap și își caută pachetul de țigări în geacă. Am oftat exasperată. Voiam să dorm și să visez normal, nu să îl văd pe Adrian înecându-se cu țigări și alcool...din cauza mea. Am înjurat în mintea mea. Chiar trebuia să stric tot ce era bun și frumos pe lumea asta? Mi-am mușcat buza și mi-am tras un scaun la masa la care era așezat. Nu știam cum să îmi cer scuze, asta fiindcă nu prea o făcusem. Nu eram bună la cuvinte, însă când am deschis gura să zic ceva, Adrian a ridicat un deget și m-a oprit.

--Ne întâlnim la opt la aeroport. Trebuie să plecăm de aici.

Și cu toate astea, visul s-a rispit în ceață, dormind cu o vinovăție care îmi ardea sufletul și o tristețe care mă sfâșia.

***

Îl așteptam pe Adrian în fața aeroportului de câteva minute. Am plecat mai devreme. La cum m-am comportat cu el, mai lipsea să întârzii la ora stabilită fiindcă toți știm că Rosemarie Hathaway e prea încăpățânată. Voiam să văd ce face Lissa în Montana, dar o fată cu ochii auri intrată într-o transă nu ar da prea bine peisajului normal. Speram ca Christian să o fi liniștit la fel cum face deobicei. Dar acum? Acum era un subiect mai complicat. Familia Lissei murise în accidentul la care luasem parte și eu, însă Lissa a făcut viață din moarte, alegându-mă pe mine în locul propriului ei frate. De atunci, ne-am legat. Aveam o conexiune parapshică aș putea zice, care merge doar într-un sens. Doar eu pot intra in mintea Lissei și simți când e copleșită de efectele secundare ale spiritului. Îi absorb întunericul ( la fel cum făcusem în noaptea precedentă ) fiindca nu suport să o văd așa. Știam că întunericul are efecte negative și asupra mea, dar...chiar nu mă puteam abține. Adrian îmi puse mâna pe umăr și mă întoarse spre el, rupându-mă din gândurile mele. Era răvășit și mă consideram cauza. Voiam iar să îi zic că îmi pare rău, dar îmi luă mâna în a lui și mă trase spre avion. Mă simțeam groaznic, atât cât pentru Lissa, cât și pentru Adrian. Abia așteptam să ajungem în Montana și să fac cunoștință cu acel curier.

--Ți-a mâncat pisica limba, dhampiraș? mă întrebă când ne-am așezat pe scaune. Ce-i cu tine așa tăcută?

--Știi că îmi pare rău, nu? mi-am întors capul spre fereastră prefăcându-mă uimită de tabloul naturii. Sfinte Vladimir, eu chiar nu pot să îmi cer scuze ca un om?

-- Știu. Adrian îmi întoarse chipul spre el. De asemenea, știu și ce i s-a întâmplat Lissei. M-a sunat Christian azi dimineață. A reușit să o calmeze, dar nu garantează că nu va încerca din nou. Adrian a oftat. Spiritul ne dă bătăi de cap, Rose. Știi ce mă întreb eu? Mă întreb cât mai am și eu până să o iau razna.

Erau rare momentele când îl vedeai pe Adrian serios și speriat. Mi se rupea sufletul.

-- Nu vă las să o luați razna. Pe niciunul dintre voi, i-am zis, mai mult ca o promisiune pentru mine.

Adrian a zâmbit dar puteam citi pe chipul lui că nu avea speranță.

- OK.

Am mai dat câteva explicații pe aici în caz că citesc persoane care încă nu știu seria.

Vreau să îi dedic capitolul unei prietene care mă încurajează zilnic și o iubesc din tot sufletul. Simte-te.