Covenant (Vol. III)

Capitolul 13

Capitolul 13
Te iubesc!

Mă îndreptam leneș spre casa lui Jesse.
Dar totuși eram curios.
Ce putea să aibă Jesse care să îmi trezească interesul? Era și ciudat. Dar eram și curios.

Maxim părea puțin disperat la apel.

Drumul de la casa mea până la Jesse dura vreo 30 de minute. Era cam departe și aglomerația se găsește pe fiecare stradă.
Dar ăsta e norocul când ești șofer de curse, știi toate drumurile și scurtăturile din oraș.

Astăzi, situația mea în dragoste a fost mai înrăutățită ca niciodată.
Scarlett a hoinărit prin mintea mea toată ziua.
Simt că înnebunesc... și când o văd alături de fratele meu, doare ca dracu' de tare.
Dar îndur. De dragul ei. Fratele meu știe să aibă grijă de ea și inima sa.

Când am ajuns la Jesse acasă, el, Maxim și Charlie erau în fața casei, gânditori.
Aproape că pufneam în râs când i-am văzut. Arătau haios.
Am coborât din mașină și m-am îndreptat spre ei.
Se uitau la mine de parcă eram Dumnezeu.
Mi-am ridicat o sprânceană și i-am privit întrebător.

  - Kay...trebuie să te întrebăm ceva.

Spuse Maxim și mi-am încrucișat brațele la piept așteptând întrebarea.

  - Există vreo posibilitate ca tatăl tău să fi trăit?

Ce dracului e și cu întrebarea asta tâmpită?

  - 0%. Mama spune că a rămas blocat în mașină când a explodat. Și nimeni nu a fost în stare să îl ajute.

Ei se priveau unul pe altul.
Jesse se întoarce și îmi făcuse semn să îl urmez.

Am intrat după el, Maxim cu Charlie fiindu-mi pe urme.
Ne-a condus pe un hol și am ajuns într-o sufragerie.

Mi se părea al naibii de ciudat. Nu înțelegeam ce căutăm aici.

Acolo erau două persoane, un bărbat era așezat pe canapea și o femeie se afla lângă el, ținându-i mâna întra sa. Bănuiesc că erau părinții lui Jesse.

  - Mamă...a venit Kay...

Ce naiba?
Femeia se ridicase și mă privi zâmbind. Era roșcată și avea părul extrem de lung.
Îmi făcuse semn să mă apropii.

Momentul culminant a fost în momentul în care am zărit bărbatul.
Am rămas șocat.
M-am prins de umărul lui Maxim, speriat.
Asta nu poate fi real.
Eram înmărmurit, bărbatul mă privi pierdut și eu la rândul meu îl priveam șocat. Și al naibii de confuz.

Nu avea cum să fie David, el e acasă la mine. Și în niciun caz...tatăl meu nu e...  tata e mort! Dacă ar fi trăit el ne-ar fi căutat. Nu și-ar lăsa baltă femeia iubită care mai era și însărcinată...

Halucinez...sau doar visez...

Nu e de bine. Vreau acasă. Simt înțepături în inimă.

  - Scumpule, figura lui îți aduce aminte de ceva?

Îl întreabă femeia și el mă privi încă câteva secunde, apoi își lăsă privirea în jos dând negativ din cap.

Ce dracului se întâmplă aici?! Ce glumă de prost gust mai e și asta?

Inima îmi bătea cu putere. Eram de-a dreptul speriat.
Și chiar dacă e tata nu are cum să mă recunoască, a murit cu mult înainte să mă nasc.
Mi-am trecut palmele peste față, expirând adânc.
Mă treceau până și transpirațiile.
Nu pot explica sentimentul pe care îl simt în acest moment. Frică, șoc, bucurie.. Însă șocul se simte cel mai puternic. Încă nu pot scoate niciun cuvânt, împotriva sutelor de întrebări pe care le am.