Prin șoapte își călăuzește pașii, inima ii bate cu putere, palmele ii transpira, ochii ii sunt mijiti, iar respirația greoaie.
Privește in jur pierdut în timp ce bocancii zdrobesc sub greutatea sa zăpadă proaspăt așternuta.
—Spuneai că abia aștepți ninsoarea.
In urechile roșiatice răsună tăcut amintirile, pe buzele crăpate poarta blestemele predate de luna plina,iar în inima sa infloresc cu fiecare secunda noi trandafiri. Spinii ii spintecă orice dorința de a înainta.
Ceilalți par ca au început sa se obișnuiască deja cu ideea absentei, dar el nici dacă ar sapa în tristețe pentru a scoate la iveala ultima fărâmă de speranța, nu ar putea. Poarta în propriul sau suflet durerea bunului sau prieten.
Pașii sai se opresc, suspina lăsându-se puțin pe fata și inspira adânc. Își scutura bocancii de zăpadă, lovind covorașul pe ritmul unei melodii ce are ca sursa memoria sa.
Mama înghețată face contact cu ușa de sticla și o împinge înaintând în clădirea nu încălzită.
Își strange pumnul cu putere și pășește pe coridor, pana la capătul coridorului. Urca scările și cu fiecare treapta inima pierde o bătaie, simte cum s-ar putea prăbuși sub propria greutate. Ajuns în fata cu leul ce ii devorează sufletul pășește în mica camera plina de portrete,înaintând spre partea dreapta.
Nu a fost incinerat, însă în amintirea sa, portretul ii este păstrat în rândul oamenilor ce merita păstrați în amintirea celor vii.
In mana strange cu putere micul buchet de flori albe. Nu este sigur ce specie sunt, știe doar ca lui ii plăcea sa le cumpere și sa le admire pana se ofileau.
In drum spre el a trecut pe lângă o florărie, iar acești mugurasi albi și puri i-au atras atenția.
—Știu cât de mult îți plăceau, vreau sa te bucuri de ele și după ce ai plecat. Acolo ai mugurasi albi? Te bucuri de ei?
Lasa buchetul la baza portretului sau și își deschide nasturele paltonului privind în jos.
—Mi-a trebuit mult curaj sa vin aici, îmi e rușine sa dau ochii cu tine. Ai cerut sa nu plâng, însă mă doare atât de tare lipsa ta. JongHyun... Ma doare sa nu te vad zâmbind când ies din camera.
Buzele i se strâng dureros, își lasă capul sprijinit de raft și închide ochii cu putere,lacrimile curgând libere pe obrajii roșii.
—Ma doare sa știu ca și pe tine te-a durut, ma doare ca nu știu cum ești, ce faci, ce simți. Ma doare ca tu nu mai ești lângă mine acum și îmi lipsești.
Buzele crăpate ii sunt abuzate de dinții precum lamă ce lasă urme roșiatice ce se scurg pe bărbie.
—Ai vrut sa scapi de durere, JongHyun... Ai vrut să dispară...
Notele acute ale realității răsună puternic în jurul sau, geamuri de sticla se sparg în dorința de a ascunde durerea, inima ii dictează acțiunile, iar mintea ii tipa sa își revină.
—Dar nu ai făcut decât o pasezi unei alte persoane, Hyung.
CITEȘTI
Printre crăpături
Fanfic" -Dacă mă vezi zâmbind, dacă vreodată vei crede ca sunt fericit, scuză-mă că te rog, dar poți privi printre crăpături? Nu știi care? Cele din sufletul meu răpus de dorința ta de a pleca. "
