Vinerea Neagră

Dezamăgire absurdă

În palatul lui din clei și stele
Acoperit cu rubine de pleiade
Strălucind cu diamante pe inele
Din cer curgeau limpezi cascade

Era el un împărat al nimicului
Deși avea tot și era stăpânul  cerului
Era respectat de faunii pământului
Adorat de regii haotici ai gândului

Stătea trist pe o margine de univers
Și tânjea la ea,sclava din lume
Îi luceau ochii ca un opal îngins
Dar zâmbetul ei fragil l-a învins

Deși nu se cunosc,se doresc de mult
Deși nu se gandesc,s-au iubit de mult
Deși nu știu,s-au cucerit de mult
Deși nu vor,se contopesc de mult

El spășit și dezorientat îi spune
" De vei veni la mine,am să-ți dau ceru
De îmi vei cere aur îți voi da eternul
Și îți voi surâde a mea inimă de cristal
Tu înger frumos de opal"

Dar fata din viața ei joasă
Nici nu se visă mireasă
Astfel la o margine de lume
La un capăt de drum
Un bogat împărat suspină cu chin

Are stele,pleiade și averi nemăsurate
Dar nu o are pe ea,fata de departe
Fata ce privirea i-a topito
Și inima i-a strivito

Păcat ca nu s-au cunoscut
Ar fi fost mai multe de spus...