Am gemut când razele soarelui au pătruns prin draperia trasă. Niciodată nu am avut nevoie de alarmă că să mă trezesc, nu ştiu de ce. Probabil creierul meu funcţionează diferit—asta ştiam de mult timp—şi este setat să mă trezească la ora 07:00. Pare singură explicaţie logică.
Am îndepărtat pătura de pe mine lăsând frigul să îmi pătrundă în piele apoi în oase şi cât ai clipi aveam deja pielea unei găini. Sincer aş preferă să fie mereu frig şi umezeală decât soare şi căldură. Aş preferă să stau în casă să cant la chitară decât să văd toate piţipoancele ce defilează în rochii extrem de scurte. Mi-am trecut mâna prin părul meu ginger. În şcoală generală—cât şi acum—elevii îşi băteau joc de culoarea părului meu. Îmi puneau tot felul de porecle stupide cum ar fi "Morcoveaţă" sau "Teddy". Veneam de la şcoală plângând şi nu mă opream până când Luke nu îmi dădea calmantele de care am devenit acum dependentă.
Nu sunt mândră de cum am ajuns. Dacă Luke m-ar vedea ar fi foarte dezamăgit de mine. Am pielea palidă că un cearceaf, ochii vineţi din cauza insomniilor, buzele îmi sunt crăpate de la muşcăturile ce mi le fac singură. Oasele fetei îmi iasă în relief din cauza aşa ziselor "diete" pe care le ţin, într-un cuvânt sunt complet distrusă. Am tras pe mine o pereche de blugi rupţi la genunchi din cauza căzăturilor sau piedicilor ce toată lumea mi le pune, iar cu mama îşi dă atât de mult interesul faţă de mine să vadă dacă am cu ce să mă îmbrac sau ce să mănânc las blugii aşa cum sunt. Am luat bluza neagră ce îmi era largă, special să îmi ascundă tăieturile.
Da, mă tăi. Şi nu vreau să ştiu cât de cliseic sună asta. Am impresia că toată viaţă mea e un film de prost gust şi cea mai rea parte e că eu sunt personajul principal.
* * *
Am intrat în curtea şcolii cu veşnica glugă trasă pe cap protejându-mă de toată lumea. Mereu când am gluga în cap am senzaţia de protecţie ceea ce sună destul de stupid deoarece e doar un simplu hanorac şi doar o simplă glugă.
M-am indreptatspre sparele şcolii sau cum îmi place să îi zic locul meu. Ajunsă acolo m-am trântit pe veşnica bancă verde care părea că mai puţin şi se prăbuşeşte, însă la kilogramele mele nu îmi fac griji. Am scos pachetul de "Dunhill" din buzunarul hanoracului împreună cu bricheta. Am poziţionat ţigară între buze apoi am aprins-o. Am eliberat fumul toxic care s-a risipit în aer lăsând în urmă lui doar mirosul dulceag.
— Ai o brichetă?
Mi-am întors privirea spre vocea masculină ce tocmai mi-a adresat o întrebare.
Noah West aka badboy-ul şcolii, dacă pot zice aşa. Purta geaca de piele care nu lipsea din vestimentaţia lui, împreună cu blugii spartecati la genunchi şi bocanci. Părul auriu şi uşor ondulat îi era dat pe spate, iar ochii de culoarea mierii topite mă priveau fără pic de emoţie. Aş minţi dacă aş spune că nu e arătos, chiar e, însă nu pare a fi genul meu.
Ce tot îndrugi acolo Skyler? Nici măcar un câine vagabond nu s-ar uita la tine!
— Sigur. Am scos bricheta din buzunarul hanoracului şi i-am inmanat-o. Şi-a aprins ţigara, după care mi-a dat-o înapoi.
— Mersi. Sa întors pe călcâie şi a plecat spre grupul lui de prieteni care stăteau şi îl aşteptau după colţ. Ziua asta merită notată în calendar, Noah West a vorbit cu altcineva înafara de gaşca lui.
