Morātopolis

I-"De ce nu poate fi nimeni ca mine!?"

Ora 8.45. Ciripitul păsărilor răsuna voios din alarma de pe noptieră de lemn de la capul patului lui Sophie. Razele soarelui se întrevedeau și ele timide prin jaluzelele de la ferestrele largi ale dormitorului fetei. Sophie și-a deschis puțin ochii, însă pleoapele au căzut la loc, fiind încă sub mrejele oboselii. Cu toate acestea, Sophie nu a adormit la loc, căci un miros ademenitor de clătite cu miere și nuci i-au trezit mai întâi stomacul, iar apoi și restul corpului. Cu toate că somnul nu a părăsit-o de tot, Sophie s-a ridicat din patul baldachin și s-a îndreptat spre dulapul cu haine pentru a se schimba de pijamale. Înainte de a ieși din cameră, s-a oprit pentru a admira-o. Sophie era tare mândră de micul ei colț de paradis, ai cărui pereți îi decorase cu picturi făcute de ea sau de alții și fotografii, în care se îmbinau armonios mobilierul din lemn de nuc decorat în stil victorian, tehnologia modernă și dezordinea și din care lumina nu ieșea niciodată. După acest moment care i-a umplut sufletul de gratitudine, Sophie a urmat mirosul, coborând pe balustrada scărilor și a descoperit în bucătărie clătitele mult dorite și așteptate. La masă, a fost întâmpinată cu zâmbete calde de mama și de tatăl ei, fiecare oferindu-i câte un pupic și un "Bună dimineața, draga mea!". Sophie s-a așezat la masă și a încercat să savureze deliciosul festin din față ei, când dintr-o dată și-a auzit părinți srrigând-o în cor:
- Sophie! Sophie!
Pe parcurs, vocile miroase au devenit din ce în ce mai aspre și stridente, în cele din urmă asemănându-se cu croncănitul unor ciori:
- Sophie! Sophie!
Apoi aceștia s-au ridicat și s-au îndreptat spre Sophie, cu intenția de a o smulge din locul ei. Fata însă a țâșnit de pe scaun și a părăsit casa ideală țipând. Strigătele părinților erau însă persistente, urmărind-o continuu, iar în cele din urmă Sophie a fost nevoită.....
...Să se trezească în realitatea mult mai puțin fericită. Buimăcită, Sophie a fost șocată să o vadă pe mama ei urcată pe ea strigându-i numele într-un megafon lipit de urechea ei plăpândă.
- Ah, Meredith, încetează! a strigat Sophie exasperată
- Bun, deci ești trează, puturoaso! a strigat cu dispreț mama ei. Hai ridică-te odată din pat că a venit și soru-ta mare și amândouă așteptăm de o veșnicie să ne aduci masă.
- Bine, bine! a spus Sophie mai mult adormită decât trează." De parcă voi nu aveți mâini și picioare" a gândit ea mai departe
În cele din urmă, Meredith, mama lui Sophie s-a ridicat de pe ea, nu înainte de a-i da câteva palme pe obraz.
- Ar fi bine să nu mai lenevești în pat că data trecută, zdreanțo!
Sophie nu a spus nimic, dar grimasa ei exprima totul. Sophie s-a uitat pe ceasul spart de pe măsuță. 5.30! Ce oră crudă la care să trezești orice ființă umană. Dar Sophie era nevoită să se resemenze, așa cum o făcea întotdeauna.
Sophie se ridică cu rapiditate din patul ei ruginit, cu un picior rupt și se îndreptă spre cuierul ce-i ținea pe post de dulap și smulse de-acolo hainele pe care urmă să le îmbrace. Înainte de a părăsi cameră, Sophie se uită cu amărăciune la picturile ruinate de igrasie și de mâinile rău-voitoare ale tuturor celor care au pășit în acest colț de intimitate al ei. Coborî cu grijă scările, căci știa că se pot prăbuși în orice clipă, la orice pas, iar apoi intră în bucătărie ignorând privirile reci ale mamei și ale surorii ei. Se îndreptă spre frigider să scoată ingredientele pentru micul dejun perfect, iar în acest moment Sophie auzi glasul batjocoritor al surorii ei:
- "Compasule moral", nu-ți saluți sora? iar apoi un râset plin de răutate împânzi camera
- Oh! Bună Aggie! spuse Sophie cu indiferență
- Nu așa, piticule! veni rapid răspunsul. Ci "Bună dimineața, onorata mea Aggie Collins!".
Sophie repetă mecanic cuvintele, spre deliciul celor două ființe dizgațioase de la masă. Una din ele, scundă și grăsuță, mulatră, cu părul ei blond prins în coadă de cal, cu ochii verzi spălăciți și îmbrăcată îm zdernțe, iar cealaltă înaltă, slăbuță, palidă, cu părul ei blond creț lăsat desfăcut, cu ochii alungiți căprui și cu o față alungită plină de riduri, cu toate că nu avea decât 55 de ani. La scurt timp, fata puse pe masă micul dejun, însă înainte de a se așeza, mama i-a strigat poruncitor:
-Adu-mi furculiță!
Deși contrariată, Sophie se supuse ordinului. Când să aducă o furculiță ruginită, găsită pe jos, Sophie descoperi cu stupoare că Aggie și Meredith mâncaseră aproape tot, inclusiv porția ei. Furia începuse să o cuprindă pe fată, cu toate că ea încerca să o respingă. Cu toate acestea, furia învinse, iar Sophie strigă :
- Vă urăsc! Te urăsc, Meredith! Te urăsc, Aggie! Vă urăsc pe amândouă!
Apoi Sophie ieși din bucătărie în râsetele grosolane ale celor două.
Sophie urcă zgomotos scările, intră în camera ei, luă un mic rucsăcel murdar și rupt de pe jos, iar apoi părăsi cameră, nu fără a auzi bârfa celor ce ar trebui să-i fie mamă și soră
- Mare proastă e Sophie asta, cu politețea ei cu tot!
- Doar proastă! Nu uita că e și o naivă și o zdreanță cum nu am mai întâlnit!
Ieșind din casă, cu lacrimi de nervi în ochi, Sophie văzu agățat de un stâlp de electricitate un afiș imens de pe care încă se înțelegea ce scrie: "Morātopolis, orașul ideal". Lângă acest stâlp, doi oameni jefuiau un bătrân, care la rândul lui bătea un puștan. Peste drum, un grup de oameni se "jucau" cu pistoalele, iar o gloată de oameni urmăreau un copil care avea în mână un mic pachet de ciocolată
"Morātopolis, orașul ideal? Mai bine Morātopolis, orașul tâlharilor!" gândi Sophie cu părere de rău. Înaintând, văzu cum doi bărbați se îndreptau spre ea, pe semne că să o jefuiască. Din reflex, Sophie fugi, și chiar îi pierdu pe hoți, însă pe drum dădu de o femeie în vârstă care începu să o înjure din senin, un copil care încercă să o dezbrace și de un grup de oameni care ar fi fost în stare să o calce în încercarea de a prinde o femeie cu un salam în mână. Șocată, căci aceste acțiuni i se păreau barbare, Sophie simți nevoia să strige:
- De ce nu poate fi nimeni ca mine!?
Mulți oameni s-au uitat cu ciudă la ea, însă de data asta nu s-a întâmplat nimic altceva. De ce spun de data aceasta? Ultima dată când a strigat ceva asemănător, Sophie a ajuns acasă bătută și tâlhărită.
Sophie se îndreptă spre marginea orașului, pentru a ajunge la "ascunzătoarea" ei. Acolo nu era nevoită să suporte abuzurile mamei ei, bătăile tatălui, batjocura celorlalți și comportamentul lor sălbatic. Acolo putea să scape, chiar și temporar, de viață crudă din Morātopolis.