Morātopolis

IV-"De ce tu știi totul despre mine, dar eu nu știu nimic despre tine?"

Sophie și domnul M. străbăteau de ore bune străzile prăfuite și crapăte din Pietas. După ce Sophie și-a "anunțat" mama că va pleca, nu pentru că se gândea că ei i-ar fi păsat, ci din dorința de a se răzbuna, ea și domnul M. au mers neîncetat, sperând că vor putea găsi un loc unde să stea și să plănuiască traseul. Acest adăpost nu le ieșea însă în cale. De fiecare dată când vedeau o "clădire", aceasta era fie într-o stare prea avansată de degradare, fie era deja locuită.
Atât Sophie, cât și domnul M. păreau obosiți, însă nu se puteau opri, neavând unde să stea. Cu toate că erau parteneri de drum, cei doi nu au vorbit unul cu celălalt o perioadă lungă de timp. Amândoi erau concentrați asupra drumului. În timp ce domnul M veghea ca drumul să fie sigur. Sophie se uita din când în când cu admirație și cu curiozitate la partenerul ei de drum. Cu admirație pentru statura lui mândră și zâmbetul încrezător și cu curiozitate pentru că nu știa multe despre el. Sophie îl vedea învăluit pe domnul M. în mister. Din lipsă de informații, Sophie își contura diverse teorii cu privire la atitudinea lui M. Uneori, considera că sub fațada sa amabilă și jovială se ascunde un trecut presărat cu greutăți. Uneori, credea că atitudinea lui M. era doar o fațadă, și că de fapt el e la fel de rău ca ceilalti și că singurul scop al lui e să o păcălească. Cea de-a doua teorie i se părea stupidă. Cu toate că nu îi știa trecutul, Sophie simțea că domnul M. are un suflet bun și că îi este un bun prieten. De asemenea, nu avea nimic valoros care sa-l facă pe M. să o păcălească.
Fiind sătulă de liniștea dintre ei, și considerând că ar fi un bun prilej să afle ceva despre partenerul ei de drum, Sophie îl întrebă pe M.:
- De ce tu știi totul despre mine, dar eu nu știu nimic despre tine?
- Ce vrei să spui? veni răspunsul surprins al domnului M.
- Eu ți-am povestit totul despre viața mea, despre greutățile pe care le-am suportat. răbufni Sophie. Am avut încredere în tine de ți-am spus asta! Însă când eu te întreb despre viața ta, tu nu vrei să-mi spui.... Oare nu ai încredere în mine?
Lacrimi curgeau din ochii verzi ai lui Sophie. Domnul M. a încercat să o calmeze, spunându-i:
- Sigur că am încredere în tine, doar tu ești singura mea amică. Însă nu am considerat niciodată că viața mea este importantă...
- Și cum aș putea să mai merg cu cineva despre care nu știu nimic? Spune-mi și mie, cum să am încredere într-un străin?
- Mă rănește gândul că mă consideri un străin, domnișoară Collins! Mă gândeam că ți-ai dat seama că nu sunt ca toți oamenii din jurul tău. Că eu îți sunt un prieten care a avut răbdarea să-ți asculte povestea și un tovarăș care te-a ajutat să te descarci. Că eu îți vreau doar binele, cu toate că te cunosc de atât de puțin timp... Și te superi doar pentru că nu știi un trecut care nu are importanță în loc să te concentrezi asupra prezentului...
Astfel domnul M. o luă ușor înaintea lui Sophie, vizibil dezamăgit de ea. Sophie se întristă și ea. Realizase ce gafă cumplită a făcut când i-a reproșat acele lucruri. Și la urma urmei de ce i le-a reproșat? Așa cum spusese și el, trecutul nu are importanță, ci prezentul. Acum Sophie regreta întregul dialog. Și-ar fi dorit să nu-și fi deschis gura în acel moment, ci să-și fi văzut liniștită de drum...
Pentru o destul de lungă perioadă de timp, cei doi au mers fără să-și vorbească. Se simțea tensiunea dintre ei, tensiune de care Sophie dorea să scape. Era dăunătoare pentru bunul mers la călătoriei, dar era dăunătoare mai ales pentru prietenia ei cu domnul M. Apropiindu-se de el, Sophie îi spuse pe un ton din care se simțea regretul:
- Nu am vrut să crezi că nu am încredere în tine... Nu am vrut să te fac să te simți prost... Doar că sunt obișnuită cu răutatea oamenilor din jurul meu... Nu sunt obișnuită să primesc afecțiune din partea cuiva... Chiar îmi pare rău pentru comportamentul meu de acum... Și ai dreptate, doar prezentul e important acum...
Răspunsul din partea domnului M. întârzia însă. După un timp, nu foarte lung, acesta a sosit sub forma unei îmbrățișări calde și al unui "Te înțeleg!" șoptit la ureche. După acest moment, cei doi au continuat drumul vorbind despre planurile de drum.
Ora 18.35. Asta indica ceasul spart găsit pe jos de la mâna lui Sophie, care era luminat de razele roșiatice ale Soarelui în apus. Sophie și domnul M. au realizat că în curând se va înnoită, deci nu vor mai putea călători pentru mult timp. Cei doi au continuat căutarea unui adăpost unde să se poată odihni, iar din fericire pentru ei, acest adăpost a apărut în sfârșit, sub forma unei fabrici abandonate.
Cei doi călători au intrat în fabrica. Într-un colț cei doi au improvizat un culcuș din câteva pături culese de pe drum. Majoritatea proviziile lor erau lucruri găsite pe drum sau prin diverse ruine, căci decât așa se puteau găsi bunuri materiale în Morātopolis.
La lumina unui candelabru Sophie și domnul M. se uitau pe o hartă a Morātopolisului (Sophie o avea de când era mică, dintr-o carte de isorie), plănuind traseul pe care ar fi trebuit să-l urmeze. Cei doi știau că încă se află în regiunea Pietas, pe care nu aveau de gând să o părăsească încă. Știau sigur că ultima regiune în care trebuiau sa ajungă era Administrator, acolo unde urmau să declanșeze revoluția. Deși a durat ceva timp, în cele din urmă cei doi să treacă, în ordine, prin Iubar, Exorsus, Ortus, Satura și Varietās pentru a găsi cât mai multe persoane care consideră că situația actuală a Morātopolisului era de neacceptat.
Târziu în noapte, Sophie și domnul M. s-au băgat la somn. Amândoi știau că această călătorie necesita multă energie și că trebuiau să fie odihniți a doua zi. Cu toate acestea, Sophie nu putea dormi. Se întorcea pe o parte și pe alta a "patului" improvizat. În cele din urmă se apropie de urechea domnului M. Și îi șopti:
- Dormi cumva?
- Nu domnișoară Collins? De ce? Ai pățit ceva?
- Nu nu! Sunt bine! Nu ai de ce să-ți faci griji. Voiam doar să-ți mulțumesc!
Mersi mult, M., pentru încurajare... Mersi că-mi ești alături mereu, cu toate toanele și pretențiile mele... Mersi că nu m-ai lăsat când ți-am spus că nu am încredere în tine.... Și mersi că m-ai făcut să-mi depășesc temerile și să-mi las viața mizerabilă...
- N-ai pentru ce... spuse M. Însă Sophie îl întrerupse.
- Ba am pentru ce. Datorită ție sunt eu acum aici, plănuind salvarea Morātopolisului. Datorită ție mi-am confruntat mama. Datorită ție mă simt liberă...
- Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să te las să te descarci. Acum hai la somn. Mâine va urmă o zi lungă!
- Ok, acum mă bag la somn! Și M.?
- Da, domnișoară Collins?
- Poți să-mi spui Sophie, doar suntem prieteni!
- Bine, domniș.... Sophie! spuse M. mulțumit
După acest dialog, somnul și-a făcut repede treaba. Cei doi dormeau tun, stând strâns unul lângă altul pentru a-și ține de cald, dar și pentru că acum simțeau că toate barierele din prietenia lor erau doborâte. Cu toate că prietenia lor fusese testată chiar la începutul călătoriei, aceasta a rezistat și a făcut-o pe Sophie, dar și pe M. mai puternici. Această