Am deschis ochii oleacă.Razele de soare afurisite invadau spațiul privat al dormitorului meu. Dar nu mă trezeşte atâta lucru. Aşa că m-am întors pe cealaltă parte şi am închis ochii la loc. Aşa mai vii de acasă! Oo da' mno bine cineva s-a gândit să îmi strige somnul cu un țipăt de durere. Ia stai oleacă! Aia nu e vocea mamei mele?! Okay cobor să văd ce se petrece....
*în mintea mea*
Bun acum....de unde s-a auzit? O nu. Nu.Nu.Nu.Nu.Nu! Cum e posibil? NU!
*înapoi la realitate*
Am coborât ca să văd corpul neînsuflețit al mamei...am vrut să cred că e un coşmar. Mă tot ciupeam dar era adevărat. Mama mea era moartă. Era oribil. Singura persoană care ținea cu adevărat la mine murise. Măcar de era de bătrânețe,dar nu. Cineva o omorâse. Dar nu părea să fi plecat pentru că doi ochii de un verde strălucitor se holbau neîncetat la mine. Mi-am luat inima în dinți şi:
Eu:C-cine eşti? Şi de ce mi-ai omorât mama?*începând să plâng i-am mai spus o dată înainte să dispară pe fereastră*D-de ce a-ai fă-cut asta.....
Dar era târziu. Mult prea târziu.....
*după 1 oră*
Mi-a trecut suferința. Într-un fel. Am....am şters tot sângele şi am dus trupul mamei la cimitir şi am îngropat-o. Dar tot nu pot înțelege un lucru. Cine era cel care o omorâse? Şi ce voia cu ochii ăia ai lui? Să mă dea pe spate după ce a comis o crimă? În fine. După ce am strâns pe acolo am găsit un bilet în care scria:
"Ne vedem la ora 18:35,în fața pădurii de la marginea oraşului."
Halal pădure! E la 1km distanță de unde locuiesc eu. Bineînțeles că luasem şi un cuțit după mine ca să mă apăr în cazul în care ataca. Am ajuns.
Erau aceaşi 2 ochi de un verde neon numai că alături era o altă pereche de ochi....sau ochelari deoarece erau prea mari pentru a fi ochi. Erau de un portocaliu intens. Se uitau înspre mine ambele perechi de ochi. Nu mai văzuseră vedete sau ce? Doamne,îmi arde de glume. M-am oprit. Atunci.....
______________________________________
SUSPANS! Ştiu,ştiu....scurt? Dap. Ciudat? Normal. Asta e.Csf ncsf. Vă aştept la următorul capitol unicorni pufoşi!
