*dimineață*
Lydia pov*
Ce bine am dormit! Nimeni şi nimic nu m-a trezit cu forța,perdeaua e trasă....Ahh,cred că va fi o zi perfectă! Dau să mă ridic din patul în care eram dar realizez că atunci când pun piciorul pe podea nu lovesc podeaua,ci ceva moale....
Eu:Ce se-?Ben? Doamne ferească sfântul! Ai adormit pe jos!*şoptit*
Am şoptit pentru că nu aveam de gând să trezesc pe toată lumea. Săracul. În noaptea asta îl pun să doarmă la mine în pat ca să ma revanşez...şi eu pe jos,lângă patul meu...Meh.Îl ridic frumuşel de jos şi îl pun la el în pat.
Eu:Ai de capul meu da' greu mai eşti pentru o ființă ca tine...
Dau să plec spre baie pentru că ,bineînțeles trebuia să mă schimb de hainele alea şi toate cele, însă ceva mă prinde de mână şi mă trage înapoi pe patul lui Ben. Shit! Cred că l-am trezit.
Eu:Şti...dacă erai treaz puteai pur şi simplu să spui,nu să te faci mort pe jos şi să mă faci să te ridic ca să-
Daaarr,sunt întreruptă.
Ben:Shh,da,da ,nu te mai plânge atât. Acum taci şi lasă-ma să te strâng în brațe.
Eu:*blush* D-dar T-toby? C-ce o să s-spună dacă ne vede?
Ben:Deci îți place! Şi el...meh asta e! Doar să îmi pui câte o floare pe mormânt săptămânal.
Eu:Hai mă,chiar aşa de rău face?
Ben: E bipolar nu şti la ce să te aştepți...oricum eu sunt mort deja deci fără deci,aş muri doar a 2-a oară.
Eu:Oo...ok atunci. Dar am nevoie să fac un duş ceva că de ieri am rămas cu hainele astea pe mine.
Ben:Nu miroşi deloc rău ,ba chiar căpşunile îmi plac şi hainele tale îs chiar drăguțe deci aici rămâi până sparge Toby uşa...sau mai rău....Jason.
Eu:Auleu! Îi dau lu' ăla un dos de palmă de îi zboară creieri pe nas până în Antarctica!
Ben:Uu...bine de ştiut ca să-...
Dar nu apucă să spună complet fraza că Toby strică momentul rupând uşa din balama cu nişte nervi de nedescris. Sincer îmi era frică să nu îmi facă mie ceva aşa că am luat partea mea mai rea în brațe.
Toby:BEN DROWNED! I-AI FĂCUT CUMVA CEVA? TE OMOR DACĂ GĂSESC UN SINGUR FIR DE PĂR NELALOCUL LUI!!!
Ben:Hoo animal turbat! Nu a pățit nimic! E întreagă!
Toby:Şi vrei să te cred?!? Şi tu Lydia ce doamne iartă-mă faci aici?!?
Eu:Ia ieşi pe uşa acum inexistentă,cu tot cu nervi tăi pentru că eu nu sunt supusă să îți dau explicații. Mi s-a părut că erai unul din cei simpatici şi de treabă tipi până acum!
Toby:Dar...
Eu:Doar ieşi! O să dau explicații când o să am eu chef!
Toby:*iese smiorcăind,numai că afară*
Ben:Nu crezi că ai exagerat? Adică chiar şi cu nervi lui,e o persoană drăguță şi-...
Eu:N-nu ştiu,Ben. Chiar nu ştiu. Mă duc să îmi pun hanoracul şi să fac o plimbare.
Ben:Dar nu picură?
Eu:Cu atât mai bine.
Ben:Doar......ai...grijă.
Mda...grijă. Off...s-ar putea să îmi pierd singurul cel mai bun prieten din casa asta. Şi totul din vina mea! Simțeam cum lacrimi îmi invadează ochii. Am ieşit pe uşă în fugă,fără să îmi pese de păluga de 3m din bucătărie. Am alergat probabil până în inima pădurii. Trebuia să îmi trag sufletul. M-am aşezat lângă un copac şi spre norocul meu aveam în hanorac telefonul şi căştile. Mi le-am pus.
Eu:De ce? De ce trebuia să îi zic alea?*lacrimă*Oh...
Începuse să plouă.
Eu:Dar şti ceva ploaie nesuferită? Poți să mă şi îneci cu picuri tăi afurisiți!
Începusem să plâng. Nu mai puteam separa nimic de ce e vis şi realitate. Îmi părea doar foarte rău că îmi rănisem prietenul ştiind doar că e aşa....emotiv.
Eu:Proastă. Asta sunt eu. O proastă.Un prieten aşa de bun şi eu l-am rănit. Măcar de era pe corp. Aşa ştiam că pot să îl bandajez ori ceva....Dar nu. A trebuit să fie bazat pe sentimente!
Eu:De ce? Oare de ce mi se întâmplă asta?
Toby pov*
Trecusem pe lângă inima pădurii,complet deprimat şi demoralizat de cea ce mi-a spus Lydia. Nu mai ştiam exact ce e cu mine. Am auzit nişte plânsete. Simțeam durere ca atunci la accidentul de maşină. Am decis să mă duc să văd ce e de fapt. Poate era doar mai bine...poate era o victimă slăbită de soartă din cauză că cine ştie ce şi atât. Pradă uşoară. Mi-a trecut un zâmbet scurt pe buze. Heh o să fie repede.
???:De ce sunt aşa de proastă să fac asta?!
Eu:Vocea asta......nu cred. Lydia?! Ce faci aici?! Şi...pe ploaie?!
Dar nu mai apucasem să spun altceva că mi-a sărit după gât şi m-a îmbrățişat strâns.
Lydia:Îmi pare nespus de rău! Sincere păreri de rău! Nu intenționasem să te rănesc ori ceva! Îmi pierd repede controlul şi şi-....
Lydia pov*
Eram încolăcită în jurul gâtului lui Toby când m-a atins ceva pe buze. Simțeam cum ceva moale şi fragil mă atinge. Noi 2 tocmai ne-am ......? Am rupt totul m-am dat jos de pe el şi mă uitam pierdută.
Eu:D-dar....
Toby:Placi pe altcineva? Era de aşteptat....toată "familia" mă crede extrem de enervant.*oftat* Hai acasă....
Gata. Am cedat. Am sărit înapoi şi de data asta eu l-am sărutat. Mai dulce ca niciodată. Nu mai voiam să rup aşa ceva niciodată. Şi totuşi nu voiam decât o simplă prietenie cu el....nu altceva. Îl rup. Am rupt din nou sărutul.
Toby:Să păstrăm asta...între noi. Încă nu îs prea pregătit de relație.
Eu:Bineînțeles numai să nu ne certăm sau să ne vedem despărțiți vreodată.
*mai încolo*
Păluga chiar ştie să gătească. A zis că a fost plecat oleacă nu mai ştiu unde. M-am prezentat şi lui şi a zis că e bine că am hotărât să rămân. În fine. A zis că o să se hotărască şi o să pună pe cineva să mă învețe să ucid. Meh. Doar să nu-l pună pe Jason. Că s-ar putea ca el să fie victima. Trupul lui o să zacă la fel ca cel al mamei.... mi-am amintit de ea. Mi-au năvălit, amintirile frumoase alături de ea, capul. Mă uitam în gol şi lacrimi fără sens curgeau ca un râu din ochii mei. Am putu observa prin ceață că Toby se uita la mine cu mare disperare iar restul privirilor erau aruncate foarte urât lui Jason. Nu ştiu de ce dar gândul că el ar putea păți acelaşi lucru....sau ceva destul de dureros ca să vadă prin ce trec,mă făcea să zâmbesc. Zâmbeam printre lacrimi. Slendy a hotărât să încheie masa şi să dea totul uitării cu un joc de "Adevăr sau Provocare". Am fost de acord. La urma urmelor ce aveam de pierdut. Mi-am şters lacrimile şi ne-am dus cu toții în sufragerie ca să jucăm. Poate că până la urmă era ceva bun să mă joc asta.
