La ora 7 a venit mama la mine ca să mă trezească, iar apoi a plecat ca să împacheteze ultimele lucruri rămase. M-am ridicat din pat și m-am îndreptat spre fereastră deschizând-o. Afară era o vreme foarte frumoasă, soarele își făcuse simțită prezența, datorită aerului cald. După câteva minute, am decis să mă îmbrac. Am ales o rochie albă cu flori de diferite culori pe ea, iar în picioare mi-am luat o pereche de teniși identici cu rochia. Apoi am observat că uitasem să pun în bagaj pozele cu mine, mama și tata..m-am așezat pe pat, uitându-mă la poze, după câteva secunde, am simțit cum lacrimile începuseră să îmi inunde chipul..în momentul în care mama a intrat în cameră, mi-am șters lacrimile repede și am întrebat-o ca și cum totul era perfect:
-Ai terminat de împachetat?
-Alice...da, am terminat. Vezi? Tocmai de asta vreau să ne mutăm. Vreau să luăm totul de la capăt, vreau ca tu să fii fericită.
-Dar mamă...tu crezi că mutarea noastră mă face să fiu fericită?
-Momentan nu, însă cu timpul îți vei face prieteni noi, vei merge în locuri în care te vei simți foarte bine. De ce nu încerci să vezi doar partea bună?
-Pentru că nu există ''partea bună'' în mutarea noastră la București.
-Nu mai gândi așa negativ..
-Bine mama. Am înțeles, vrei să mă prefac că totul e bine și frumos, nu?
-Nu, nu vreau asta. Vom discuta altă dată despre asta. Acum haide, trebuie să plecăm.
-Stai doar o secundă, trebuie să pun și pozele în bagaj.
-Bine, te aștept jos. Nu mă face să aștept prea mult!
-Bine mama..
După ce am pus pozele în bagaj, am coborât jos și am văzut-o pe mama plângând, iar eu am întrebat-o:
-Mamă...ești bine? De ce plângi?
-Asta nu mai contează, draga mea..
-Ba contează. Spune-mi..
-Haide să plecăm, vreau să ajungem până la ora 3.
-Dar mamă...
-Haide Alice, îți voi spune altă dată.
-Bine mamă..
După ce am pus bagajele în mașină, am plecat spre București, locul care avea să fie noua mea casă. În drum spre București am văzut multe locuri minunate, care habar nu aveam că există. Mereu eram atentă doar la Timișoara și atât. Poate că mama avea dreptate, poate chiar o să fiu fericită în București. Când eram aproape de București, am adormit. După șapte ore obositoare, dar și interesante, am ajuns în fața apartamentului. Iar mama încerca să mă trezească:
-Alice, trezește-te! Haide..am ajuns.
-Poftim? am răspuns eu somnoroasă.
-Haide, trezește-te, am ajuns.
-Serios?
-Nu Alice...serios, daaa haide!
-Off, binee.
(va continua)
