Ctrl Alt Forget

Partea I - Capitolul 1

      Bag cheile în ușa de lemn a apartamentului meu și încerc să o deschid cu grijă. Apăs ușor pe clanță, mă strecor în casă și îmi sprijin placa de skate de perete. E ok...nu m-au auzit ai mei...
      -Ce naiba cauți la ora asta acasă?spuse tatăl meu deschizând lumina.
      -Vrei cumva sa fac atac de cord?! am spus cu inima bătând mai mult din cauza a ceea ce va urma.
      -Ce e cu tine? CE E CU TINE LA 3 DIMINEAȚA ÎN CASA MEA? strigând spre mine,roșu la față și probabil trezind tot cartierul. Ești inconștient?!! Mâine ai școală, să nu mai spun ca am primit un email de la tine de la liceu în care...
     -Mai scutește-mă!! La naiba!! Lasă-ma dracului! răcnesc acoperindu-l.
     -Ce e cu tine?!! Ai fumat ceva, te-ai drogat, asta ai făcut! Și ai curajul să mai calci pragul casei ăsteia nenorocite pe care ai umplut-o de ghinion!
    -Dar nu am făcut nimic...ce naiba?!
    -Ai ochii roșii! Nu fi ridiocol! Ai cearcane și ești alb ca varul... arăți ca un drogat!
    La aceasta din urma mă opresc să mă mai zbat. Nu mai avea rost. Cel puțin tatăl meu nu era persoana cea mai buna căreia să îmi impun punctul de vedere. Orice i-aș fi putut spune atunci...degeaba. Ca să știi drag prieten, aveam ochii roșii pentru că îmi venea să cad și sa ma zvârcolesc în cel mai agresiv plânset... mai mult de revoltă decât de tristețe. Aceste lucruri ți le spun doar ție, jurnalule.
    Recitea acele rânduri așa cum a mai recitit multe altele. Stătea la masa din bucătărie fumând penultima țigara din pachet. Închide jurnalul și rămâne o perioadă cu privirea în gol spre fereastra cu jaluzelele veșnic întredeschise .În acest moment nu se gândea la nimic. Dintr-o data incepe sa râdă incontrolat:
      -Haha! Până și pe mine mă amuză căcaturile pe care le scriu. Cred ca tata are dreptate. Sunt ridicol. Dar nu credea lucrul ăsta și nici în celelalte dați când a spus-o nu a crezut. Viața lui se învârtea în aceeași buclă nesfârșită,în același oraș cu aceiași oameni sfârșiți de nesuferința lor. Locuia in......., un oraş mic şi sărac ,intr-un apartament ceva mai jos de mediocru, pe strada Arborilor. Ceea ce era ciudat pentru ca lipseau copacii cu desăvârşire. Iar el este Michael White, licean in anul trei la Liceul Teoretic de Ştiințe. Pentru cei saptesprezece ani ai săi parea destul de slab in comparatie cu ceilalti băieți de la el din clasă. Nu era un tânăr frumos ,cel puțin nimeni nu i-a spus asta si nici el nu se considera asa. Avea un metru saptezeci si nouă, părul de un şaten intens, puțin ondulat si aranjat in niciun chip. Cadea pur si simplu deasupra sprâncenelor. Ochii verzi formau un contrast neobişnuit cu pielea albă şi acel păr negru, această trasatură fiind singura care il evidenția in colectivul de 33 de elevi ai clasei.

     Stinge țigara in scrumieră si se duce la el in cameră. Intr-o ora trebuia sa fie la scoală, asa ca incepu ritualul de imbracare. Conectă mp3-ul la boxe si dădu drumul sa cânte ceva muzica pe fundal cat punea niste boxeri pe el .

(Pentru fiecare dată când ascultă muzica voi pune un link la melodia respectiva. Personajul ascultă rock asa ca dacă nu agreezi acest stil de muzica este complet in regulă,poți sa nu asculți pentru ca melodiile nu influențează cursul intamplarilor,doar ofera o anumită atmosferă.)
Incepea sa se mişte intr-un mod foarte amuzant pe muzică, poate chiar bizar, neținând cont ca era doar in boxeri. In cele din urma, ieşi pe usă si se indrepta spre liceul care se afla la nu mai putin de 13 minute de casa lui.
      Liceul nu era chiar locul in care Michael sau "Mike" se putea simți chiar in largul său. Liceul era plin de cretini, de fapt si de drept era plin şi de cretine. Nu avea vreo problemă cu ideea de liceu in sine, poate doar isi imagina ca liceul are ceva cu el si cu toti ceilalti ca el. Nu era locul in care sa se simta "el" si nici locul care sa incerce sa il faca sa se simta "el". Era doar un loc căruia se străduia să ii țină piept . "Dacă nu joci fotbal esti un inadaptat" erau vorbele profului de sport, de altfel, a si incercat sa joace fotbal,dar tot inadaptat a rămas. Dar viața lui nu este total nefericită la liceu. Are un prieten. Doar un prieten, sau mai bine spus,un cel mai bun prieten, iar el este Victor .
      Victor nu este un adolescent ca oricare altul. El este unul dintre cei mai "perfecti" elevi ai liceului. Are doar note de 9 si de 10 si cel mai important, joaca fotbal bine. Nu doar ca joaca fotbal,dar il si trăieste. Este probabil unul dintre cei mai buni jucatori de fotbal pe care i-a avut liceul vreodata. E cu jumatate de cap mai inalt decat Mike,asta pentru ca are cel mai probabil un creier dublu fata de el. Creierul ala perfect e acoperit de un păr bunet si moale si usor ciufulit intr-un mod care sa il avantajeze. Ce mai, este băiatul perfect, iar cam toate tocilarele din clasa de la profilul de fizica si matematica sunt indrăgostite lulea de el. Este practic polul opus al lui Mike si probabil de aceea si formeaza ei un intreg atat de bine consolidat. Se cunosc de când  au fost la Open Camp, un festival de muzică rock si hip-hop, in urma cu vreo 3  ani. Victor trăsese prima beție din viața lui, iar Mike l-a vazut de la cortul lui si s-a dus cu el in padure  sa il ajute sa vomite. De atunci au ramas prieteni nedespărțiți.
     In afara de Victor, singura persoana din liceu pe care o putea suporta si care il poate intelege este profesoara de psihologie. Profesoara de psihologie, Camelia James, pe numele ei, cel puțin asa ar trebui sa se numeasca in conditiile in care nu a divorțat de soțul ei, un profesor alcoolic de la alt liceu, este o femeie cu un corp de domnisoara. Are numai 30 de ani, dar dupa numarul de priviri ale elevilor spre fundul ei atunci cand trece pe hol ai putea sa spui ca e o adolescentă in ultimul an. Nu vă imaginați ca se afla in acelasi tipar de profesoara super sexy, caci nu e. Nu e blonda, ci şatenă. Este cea mai de treaba profesoara din tot liceul, cel putin dupa parerea lui Mike. Ii zâmbeşte intr-un mod placut si il intelege mai bine decat se intelege chiar el insusi. De multe ori isi iese din atributiile de profesor si incearca sa ii fie chiar prietenă. Poate vorbi foarte deschis cu ea fapt ce l-a apropriat foarte mult de ea. Ei bine, acest lucu a adus la o mica neintelegere in sufletul lui, pentru ca in clasa a 9-a a incercat sa o sarute in timp ce aceasta se uita dupa niste carti de pe raftul din biroul ei. Norocul lui a fost ca a scapat o carte fix in acel moment, fapt ce l-a determinat sa se aplece dupa carte si sa o aseze inapoi pe raft. Acel episod a stat ascuns de atunci in sufletul lui, loc in care ar fi cel mai bine sa si ramana.
 

  Intra in clasa si se indreapta catre penultima banca dinspre fereastra a clasei. Statea intr-o banca tictista de  propriile sale desene si de versuri din melodii. In aproximativ 10 minute trebuia sa inceapa ora de mate. Isi deschide sketchbook-ul si incepe sa schiteze cate  ceva.