Printre rafturile bibliotecii

Capitolul 5

  Căutarea unui alt job pare să fie mai greu decât mă așteptasem.Mă arunc obosit în pat.Măcar așa voi putea să o uit.Îmi închid ochii în timp ce las un oftat să îmi scape.Deodată chipul ei îmi apare prin gândurile mele.Se pare că nu o voi uita prea curând.
  Telefonul îmi sună pe neașteptate.Întind mâna plictisit până la birou și îl ridic.Cel ce mă sunase mă face să îmi pun un semn de întrebare.De ce m-ar suna la ora asta?Totuși decid să îi răspund.
   -Thomas?spune domnul de la celălalt capăt ce mi-a fost șef o dată.
   -Da? De ce m-ați apelat? 
   -Voiam să îți zic că în două zile să te prezinți la muncă.
   -Dar nu am fost...
   -Ba da, dar o prietenă blondă de a ta a zis să îți mai ofer o șansă.
   Ea? Ea a făcut asta? Pentru mine?
   -Vă mulțumesc, am să vin și nu va voi dezamăgi.
   Cu această ultimă fraza apelul nostru se încheie.Se pare că încercare mea de a o uita este ruinată. O fi ăsta destinul?

                     *  *  *

  Ajung la bibliotecă la ora când îmi încep programul.Îl observ pe șeful meu stând la una dintre mesele pentru cititori.
  -Bună dimineața!îi spun privindu-l.
  Nu zice nimic, și doar mă salută cu un gest al mâinii.
   Se aude ușa bibliotecii cum se deschide.
   Nimeni nu vine așa devreme la bibliotecă.Decid să îmi întorc capul spre ușă pentru a vedea persoana.
    -Bună dimineața!zice ea cu un zâmbet larg spre mine și șeful meu.
   Avea o cutie mare în brațe.Pare să aibă multe lucruri acolo.O așează pe tejghea.
     -Mi-a fost destul de greu să găsesc o sută de lucruri pe care le pot da primilor o sută ce împrumută cărți de aici.spune tot ea cu un oftat.
     -Pentru ce? 
  Îi zic eu privind-o în ochii aceia albaștrii.Am crezut că nu o să îi mai văd vreodată.
     -Șeful tău ca să te angajeze iar, a zis că trebuie să aduc multă lume cu tine în bibliotecă.Așa că în alea două zile cât timp tu ai stat acasă, am împărțit pliante cu acest concurs.. Bine nu se poate numi con-
    Nu o las să termine și o trag într-o îmbrățisare.A făcut asta fără ca nici măcar să îi cer.Mereu va avea să mă impresioneze,  se pare.
    -Îți mulțumesc..
  Reușesc să zic într-un final încă ținund-o la pieptul meu.Își pune și ea brațele în jurul meu.
    -A fost plăcerea mea!Acum sper că vei încerca să fi și tu draguț cu oamenii!Astfel cum vei ajunge să îți îndeplinești visul?îmi spune privindu-mă serioasă.
    Îi așez capul la pieptul meu iar.Nu voia să vadă că zâmbeam.
Zâmbeam pentru că îi pot simți inima cum bate.Zâmbeam pentru că inimile noastre sunt atât de apropiate.Zâmbeam pentru că s-a străduit așa mult să fiu iar aici, cu ea.Zâmbeam pentru că iubesc o fată așa minunată.