nori

.

Ochii sai albastrui incercau sa dezlege un mister, luptandu-se parca cu ceva numai de ei stiut.

-Eden? La ce te gandesti? il intreb cu o tenta de mister in glas.

-La tine. Goala, adauga pe un ton jucauş.

Il lovesc usor in umar, semn ca am inteles ca era o glumă. Stiindu-l adept al replicilor acide, continui dialogul in acelasi mod:

-Atunci, cred ca imaginea despre nuditatea mea e destul de deformata, caci pielea asta nu a mai fost văzută de nimeni de cand aveam 6 ani si tu ai fost cel care a analizat-o ultima data.

-Niciodata nu e prea tarziu ca sa iti mai admir pielea, spune, glasul sau răgușit trezind in mine fluturii pe care ii credeam morti.

Imi cuprinde buzele intr-un sărut arzator, pătimaş. Se urca deasupra mea si imi prinde mainile deasupra capului, coborand cu saruturi umede pana la clavicula.

-Nu, reusesc sa soptesc firav. Nu-i pot face asta Avivei. Nu aici, nu in patul in care dormea, nu pe canapeaua pe care isi petrecea serile de sâmbătă. Nu cu cel pe care l-a iubit din toata inima. Nu vreau sa fiu o inlocuitoare, Eden.

Se ridica de pe mine si isi trece mana prin par, un tic nervos pe care l-am studiat atent in saptamanile de cand stam impreuna.

-Venus, Aviva e de domeniul trecutului. Tu, spune si ma priveste cu subinteles, esti prezentul. Si sper ca si viitorul.

Ma simteam mizerabil. Il priveam pe omul din fata mea si, desi ar fi trebuit sa ma bucure vorbele sale, ma dezgustau. Mi-am privit mainile. Erau pline de vanatai, zgarieturi si, mai presus de toate, purtau inelele preferate ale Avivei. Amintirile m-au lovit din plin si am simtit cum corpul imi cedeaza sub presiunea lor. Trupul-mi era inutil, dorindu-si sa dispara chiar in clipa de fata. O pereche de maini mari, cu degete lungi si unghii îngrijite imi cuprinde fața, stergandu-mi lacrimile.

-Iarta-ma, Venus.

Ii simteam regretul in ochi. Si imi ardea inima.