nori

.

  ―Bună ziua, salut politicoasa.

  Mama Avivei ocupa deja o masa retrasa in cafeneaua pe care obisnuiam sa o frecventez. Ma asez vis-a-vis de ea, repentand salutul.

  ―Ah, bună, copilă. Nu ti-am observat venirea.
  ―Nu e nicio problemă, ii zambesc slab femeii din fata mea, asezandu-mi mainile peste ale ei.

  Tremura. Fiinta puternica, care a reusit sa treaca peste mortile a doi dintre copiii sai, tremura.

  ―Aviva ar fi vrut sa primesti astea, imi spune, întinzandu-mi o punguța de cânepa, legata cu un snur gri. Sunt cerceii ei, nu e nevoie sa o deschizi acum, ma anunta, vazandu-mi intentia de a descoperi continutul.
  ―Multumesc. Apreciez...ă...gestul.

  Ma balbai si tremur. Pentru ca, in momentul acela, am simtit-o din nou pe Aviva. Atat de vie, atat de clara, atat de...reala. Pentru o secunda, m-am bucurat de atingerea ei, chiar daca era in imaginatia mea.
  Ies fara sa imi iau la revedere si incep sa alerg, fara sa imi pese de modul in care arat. Urlu si rad, țopăi si țip, ignorand lumea din jurul meu. Ma simt fericita, in sfarsit. Merit asta. Incep sa cant si sa dansez, sa ma urc pe banci si sa fac slalom printre multimea nervoasă de iesirea mea. Si ce sa vezi? Chiar la capatul aleii, aventura mea a luat sfarsit. Doi politisti ma asteptau nu prea fericiti. Imediat cum m-au zarit, m-au apucat de maini si m-au fortat sa intru in masinuta zgomotoasa. Si, in ciuda a tot, eu tot zambeam.

-----

  —Considerati moartea ei o sinucidere?

  Vocea clara a judecătorului rasuna in intreaga camera, facandu-ma sa inghit in sec. Eden ma strangea de mana pe sub masa, semn sa ma calmez.
  ―Da, spun sigura pe mine, sau cel putin incercand sa par asa.

  ―Si, domnisoara Van Congo, ce parere aveti despre mama ei?
  ―Nu o cunosc, ii raspund scurt interlocutorului, zambind in sinea mea ca am putut sa imi mentin calmul.
  ―Mințiți. Simt asta.

  Ma ridic de pe scaun, spre surprinderea tuturor celor prezenti.

  ―Vreti sa stiti adevarul? Aviva nici macar nu ar fi trebuit arestată. Si nici mama ei. Daca e sa gasiti vreun vinovat, atunci cu siguranta e Sebastian du Gois, nenorocitul care ar fi trebuit sa fie tată prietenei mele, nu criminalul propriului sau fiu!

  Mainile mi se lovesc furtunos de masă, ridicandu-ma in picioare.

  ―Doriti sa continui? Doriti sa aflati cu mama Avivei a pierdut doua sarcini din cauza violentei lui? Cunoasteti macar situatia familiei ei?

  Urlu, urlu fara macar sa imi dau seama. Ochii mei lacrimau, mintea mea fiind bombardata cu toate amintirile noaste. Nu mai puteam continua asa. Simteam cum totul se duce de râpă in jurul meu, chiar daca acum nici cateva ore radeam cu gura pana la urechi. O mana mare ma atinge pe spate, apropiindu-ma de proprietar. Strâng cămașa lui Eden la piept, rugându-mă să dispar din acea încăpere cât mai rapid.

  ―Ne scuzați, spune iubitul meu. Ma ridică în brațele sale şi părăseste încăperea, lăsând grijile la ieșirea din aceasta.
 
  Acum, bărbatul din fața mea nu are nicio legătură cu omul sumbru de acum câteva minute. Ochii săi sunt blânzi, tradând dragostea pe care mi-o poarta.

  ―Destula agitatie pentru o zi, concluziona el, luandu-ma de mana si plecand spre asfintit.