The Princess Of Madness- The Dark FairyTale

Capitolul 1- Pãpușa stricatã

Realitatea mi se distorsiona printre gânduri, se scurgea uşor, se amesteca, se dizolva, forma şi reforma imagini fără nicio logică. Sunete albe, gânduri vechi, voci, cântece, răspunsuri şi întrebări pe care le-am mai auzit de atâtea ori se îngrămădeau într-o singură fiintă, toate în acelaşi timp, haotic, irațional.
Vedeam, auzeam, simţeam, trăiam pentru prima oară o libertate absolută, fară bariere, sentimente noi se strecurau ispititoare în sufletul meu. Respiram aerul unei noi societăţi, mai bune.

***

- Crystal, crezi că este bine? mormăi regele aplecându-se deasupra mea, prefăcându-se îngrijorat.
- Cred, Sire, că are halucinaţii, răspunse micuţa femeie şaman.
- Halucinaţii? repetă acesta așteptând o explicaţie.
- Sire, am observat comportamentul straniu al fiicei Maiestăţii Voastre şi am ajuns la concluzia că un fel de... să-i spunem "demon", o chinuie pe tânăra prinţesă. Acesta o rupe de realitate şi o aruncă undeva...
- Gata, Crystal, mă plictisești, o întrerupse brutal Regele. Doar... repar-o! Diseară, prinţul Nicholas de Van Wille va veni să ia masa cu ea şi nu vreau să o gasească in halul ăsta! rosti nervos arătând spre corpul meu inert, cu chipul schimonosit de la halucinaţie, apoi părăsi camera indiferent.
Crystal se aplecă spre mine şi mă ridică usor de jos.
- Alessa? Alessa! Trezeşte-te, îmi şopti în timp ce mă scutura usor.
Îi auzeam vocea din depărtare, mă chema, ca o mamă. Voiam să merg la ea, voiam să o văd, dar nu ştiam cum.
- Haide, Alessa, trezeste-te! repetă vocea ei caldă.
- Crystal? Crystal, tu ești? am reușit să spun într-un final.
- Da, Alessa, haide! Vin-o la mine! Nu vrei să mă iei în braţe?
- Ba da, vreau, am şoptit în timp ce imaginile din mintea mea au început să se clarifice şi am zărit-o pe Crystal, îngrijorată, ţinându-mă în braţe, faţa mea desfigurată până atunci luă o alură de inocență stupidă.
- În sfârşit! rosti ea ridicându-se în picioare. Hai, ridică-te şi tu! Rişti să răcești.
M-am ridicat greoi, iar Crystal m-a condus până în camera mea.

***

O urmăream cu privirea pe femeia cu păr şaten-roşcat și creţ, în timp ce încerca să prepare o licoare. Ea îmi aducea mereu aminte că trăiam într-o societate cu tradiţii învechite pline de clişee şi tabu-uri exagerate. Era genul de societate în care spiritul uman îşi pierduse valoarea, iar valoarea unei monede de aur cu emblema unei case regale, îi luase locul. Genul de societate în care dacă ieşeai cu o rochie mai ciudată în public erai arătat cu degetul şi dat la oparte dintre "casele bune" ale nobilimii.
- Hei, Alessa, mai eşti printre noi? râse Crystal fluturându-şi mâna prin faţa mea.
Am tresărit ușor, ruptă din gândurile mele.
- Ma gândeam doar... Crystal, tu... Ai pățit vreodată ce pățesc eu? am întrebat-o timid. Sau, ai mai văzut pe cineva așa?
- Mă tem că nu, Alessa, rosti ea puțin îngrijorată. Mă tem că ești singura persoanã care a pățit asta.
- E de rău? Sunt nebună? am rostit speriată cu o alura de o inocență stupidă.
A zâmbit. Mereu zâmbea când o întrebam asta. Niciodată nu îmi răspundea. Doar zâmbea.
- Ești pregătită pentru cina cu prințul de Van Wille?
- N-nu chiar. Mi-e frică, Crystal. Nu vreau să o dau iar în bară.
- N-ai să o dai în bară. Trebuie doar să ai încredere în tine. O să fie bine.
Făcu o scurtă pauză. Se gândea la ceva. După o mică pauză de liniște întrebă brusc:
- Ai decis cu ce să te îmbraci?
- Nu chiar...
- Ce zici de asta?
Scoase din dulap o rochie albă, decoltată, fără detalii colorate și un șal albastru-pal ce îmi punea ochii în evidență.
- Asta cred că ți-ar veni perfect!
M-am așezat în fața oglinzii gândindu-mă cum ar fii venit pe mine. Părul meu șaten închis cădea în valuri crețe pe umerii mei palizi, buzele rozalii, ochii de un albastru adânc, chipul palid de la boală, corpul fragil, bolnăvicios, toate astea erau câteva din ce aș fii dorit să schimb la mine.
M-am uitat spre Crystal. Ea era mult mai drăguță, cu părul ei ușor roșcat, cu ochii verzi cu tente de galben, ca de pisică, cu forme bine-definite... Ea arăta perfect. Oricine s-ar fii îndrăgostit de ea, dar... Dar de mine? Cine s-ar fii îndrăgostit de cineva ca mine? Palid, bolnăvicios. Cine ar fii iubit pe cineva nebun, care delira?
- O sa îi placă, nu te mai îngrijora degeaba, rosti brusc Crystal.
Am tresărit. Vocea ei îmi rupsese șirul gândirilor. Acum mă gândeam la el. La ce era el - un prinț dintr-o altă țară, venit acolo pentru mine. Pentru mine? Ce toantă sunt, nimeni nu ar fii venit pentru mine, nu de bună voie. Sigur venea pentru altcineva.
Mi-am ațintit din nou privirea către oglindă, dar în loc de trasăturile plictisitoare ale feței mele am zărit pe altcineva. Era o fată cu părul negru, lung, drept, palidă ca un mort și aproape scheletică. Am scos un mic țipăt și am lãsat rochia grea să cadă făcând doi pași înapoi.
- Ce s-a întâmplat? sări Crystal de la masă pe care începuse să pregătească macheajele.
Am întins mâna tremurând, arătând spre oglindă, dar orice ar fii fost acolo dispăruse. Acum nu se mai vedeau decat chipul meu schimonosit de frică și fața îngrijorată a lui Crystal.
- Nu văd nimic, rosti ea sincer.
- Dar era! Jur, era acolo o fată! Și nu eram eu...
- Probabil ți-ai închipuit, mă mângâia ușor pe spate. Mă sărută pe frunte. Ar trebui să tragi un pui de somn. Poate este doar de la obosealã sau agitație.
Am aprobat ușor din cap.
Ea a luat rochia și a așezat-o pe un scaun. A tras draperiile grele, iar camera se întunecă brusc. M-am așezat pe marginea patului. Ea mi-a zâmbit în timp ce se îndrepta spre ușă. Făcu o mică reverență și ieși.

***

Seara se așternea ușor, ca un vãl, peste întreg pământul. Lămpile cu lumânări ce iluminau strada începură să se aprindă, rând pe rând. Luna începuse să se rostogolească leneș printre nori. Păsările de noapte își începuseră valsul macabru pe întreaga scenă a cerului nopții. Linistea de afară chema sufletele morților să se plimbe pe străzile pustii.
În palat domnea o agitație teribilă. Servitorii alergau de colo-colo, neștiind ce să facă mai întâi. Regele inspecta bucătăria. Voia ca totul să fie perfect pentru venirea prințului.
Crystal, împreună cu câteva cameriste, mă ajutau să mă pregătesc. Nimeni nu scotea niciun cuvânt. O liniște încordată se așternuse de minute bune în cameră. Într-un final am terminat. Cameristele au ieșit în grabă să termine ce mai aveau de făcut. Crystal rămase. Stătea pe comoda de lângă pat. Purta niște haine alb cu albastru, de saman. Părea adâncită în gândurile ei.
Curând, un gardian anunță sosirea lui Nicholas. M-am îndreptat spre sala în care va avea loc festinul.

Camera era luminată de candelabre mari. El era acolo. Mă privea. Capul a început să îmi bubuie și imaginea să se înnegrească. Dispărea...