Infinit (PUBLICATĂ)

Capitolul II

Capitolul II.

    Fum de țigară, alcool, fete dezbrăcate care dansează pe mese, băieți pe sub ele și Cris care se sărută de zece minute cu Raul, iubitul ei plin de tatuaje și un nenorocit de cercel în sprânceană dar care totuși pare un băiat de treabă. Asta e tot ce văd de o jumătate de oră de când am ajuns și deja mă gândesc cum să scap naibii mai repede de aici. Urăsc genul acesta de petreceri. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, urăsc orice gen de petrecere.

A fost o perioadă, când aș fi dat orice să iau parte la astfel de chestii, să fac parte din astfel de grupuri și chiar mă comportam la fel ca cei pe care acum îi detest atât de mult. Eram la fel de iresponsabilă ca și ei, dar am primit...cum s-ar spune, palma aceea care m-a adus la realitate. O realitate cruntă, rea, care mi-a arătat că iresponsabilitatea se plătește scump. Poți pierde tot ce ai mai de preț în viață, în doar o secundă de neatenție.

   Este nevoie de o singură întâmplare nefericită pentru a-ți schimba viața.
  Simt usturimea lacrimilor în colțurile ochilor și am senzația aceea de sufocare, că de fiecare dată când îmi amintesc.
  Mă ridic să ies afară la aer, cel mai bine fiind să-mi revin, pentru că nu vreau sub nici o formă să fiu văzută într-o asemenea ipostază de cei mai populari elevi ai liceului meu și ținând cont că este ultimul meu an, nu vreau să fiu numită în cine știe ce fel de cretinii ăștia.  
Nu apuc să fac ceea ce îmi propun, pentru că doar ce mă ridic și probabil orientarea mea e mai proastă decât credeam, fiindcă mă izbesc de un perete, atât de tare, încât mă dezechilibrez și sunt gata, gata să cad, printr-o minune, cred, reușind să rămân stabilă pe picioare și nu fac contact cu solul, în cel mai jalnic mod.

- Nu te uiți pe unde mergi, păpușă?

Și ce să vezi, peretele vorbește. Și se mișcă. Și tocmai am realizat că nu am dat cu fundul de podea, datorită mâinilor lui, care m-au prins la timp.
    Îmi ridic privirea să-i mulțumesc și să-mi cer scuze pentru neatenție, însă dau de o pereche de ochi negri, ce mă privesc dojenitor, de parcă aș fi comis păcatul capital. Bine, Sara! Din toată populația aici, de față, tu ai reușit să dai peste un tip cu cei mai negri ochi pe care i-ai văzut și o față încruntată. Un simpatic, ce să mai...iar faptul că mă privește de zici că i-am furat bomboana unui copil, mă face să-mi vărs toată frustrarea și toți nervii pe el, cu toate că înafară de un ton de bad-boy expirat și o uitătură care ar vrea, dar nu reușește, să mă facă să mă simt, vezi dragă Doamne, nu știu cum, probabil neimportantă, nu a făcut.
- Tu ești idiot? Tu ai dat peste mine, eu acum m-am ridicat. Și dacă îmi mai spui o dată păpușă, pumnul meu o să facă contact cu fața ta, păpușel! Spun ironică și îi aud pe Cris și Raul chicotind.

- Salut, Alex! spune Raul și dacă se putea să dispar atunci, probabil aș fi făcut-o . Alex, Sara e prietena cea mai bună a lui Cris, Sara el e prietenul meu cel mai bun, Alex!
Grozav, Sara, trebuia să ameninți tocmai gazda acestei petreceri de rahat. Dacă mai devreme aveam dubii, acum sunt sigură că nu trebuia să vin aici.

- Cris, de ce nu mi-ai spus că Raul are prieteni idioți care nu se uită pe unde merg? Continui să mă țin tare pe poziții, pentru că oricum nu-mi pasă că m-ar putea da afară de la petrecere și dacă ar face-o, aș fi chiar fericită. Ar fi motivul perfect să plec acasă fără ca prietena mea să nu se supere pe mine.

- Ușor păpușă, nu te mai agita așa, să nu îți plesnească vreo venă! Înțepată prietena asta a ta! îi spune lui Cris, iar eu îmi dau ochii peste cap.

- Arogantule! Spun printre dinți și mai mult pentru mine, dar normal că m-a auzit...

- Scorpio! Mi-o întoarce el