Capitolul 7 - Nu e totul pierdut
A doua zi m-am trezit destul de tarziu, soarele era deja sus pe cer, ranule inca ma dureau dar nu asa de tare ca inainte sa beau leacul pregatit de Dravir. M-am imbracat si apoi am coborat jos in bucatarie, Deylin statea din nou singura la masa citind dintr-o carte.
- Te simti mai bine? intreba ea indreptandu-si atentia asupra mea.
- Inca ma mai doare, dar nu asa rau, i-am raspuns eu.
- E normal sa te doara, Drakath aproape ca te-a ucis acolo, zise ea lasandu-si capul in jos.
- Nu imi amintesc nimic, ce s-a intamplat acolo?
- O sa-ti povesteasca tatal meu cand se intoarce, a plecat cu treburi in oras. Acum treci si mananca, trebuie sa-ti recapeti puterile.
Am observat faptul ca Deylin nu ma privea in ochi cand vorbea cu mine. Oare se intamplase ceva grav? De ce se ferea sa-mi povesteasca ce se intamplase? Fara a ma mai gandi la acest lucru am inceput sa mananc, iar ea si-a continuat cititul. Dupa vreo doua ceasuri in care am stat suparat si singur in gradina incercand sa ma mai linistesc, a venit si Dravir care probabil isi terminase trebuie care il tinusera ocupat.
- Ce faci baiete, te simti mai bine? intreba el asezandu-se pe banca.
Inca se mai vedeau urmele bataii primite de la Drakath, avea ochiu drept vanat si avea mana stanga prinsa de gat cu o carpa, cel putin nu mai parea la fel de slabit cum fusese in temninta din castelul Arcan.
- Da, sunt putin mai bine, am zis eu nepasator.
- Am auzit de la Deylin ca vrei sa afli ce s-a intamplat, nu-i asa?
- Da, vreau, i-am raspuns eu recapatandu-mi interesul.
- Intai povesteste-mi pana unde-ti amintesti tu, eu am fost putin inconstient si nu prea am cum sa stiu.
Am inceput sa-i povestesc magistrului meu despre cum am infrant strigoii ramasi in urma rapirii lui, despre biletul lui Galanoth in care zicea sa mergem la Argus sa-l rugam sa ne ajute, despre cripta si tunelul din cimitir si in final despre Renasterea Mortii si incercarea ei de a ma supune, exact ca in visul meu si despre cum vraja mea si a lui Argonath s-a intersectat cu Vraja Intunecata a lui Drakath formand o sfera aurie.
- Aste e tot ce-ti amintesti? intreba el ducandu-si mana la barba.
- Da, ultimul lucru pe care mi-l amintesc este explozia sferei, am incuviintat eu.
- Pai imediat dupa explozia sferei am inceput si eu sa-mi revin in simtiri, tu erai pe jos inconstient iar Drakath a vrut sa termine cu tine in momentul ala, dar spiritul lui Argonath s-a opus si a incercat sa te apere, insa datorita puterilor primite de la Moarte Drakath era mult mai puternic.
- Spiritul lui Argonath a fost distrus? am intrebat eu nelinistit.
- Nu, nu a fost distrus, Drakath nu putut sa te omoare pe loc datorita protectiei se care ti-o oferea Argonath, asa ca in schimb a aruncat asupra ta un blestem, zise el plecandu-si capul.
- Un blestem? Ce fel de blestem? am intrebat eu putin speriat.
- Un blestem foarte rar baiete, pe care numai Vechii Vrajitori il puteau face pe vremuri, se numeste Urma Intunericului, uita-te la mana ta.
