Capitolul 10 - Mormantul lui Belgorod
Cand m-am trezit a doua zi dimineata l-am vazut pe Dravir stand langa focul care inca ardea, Deylin dormea in continuare cuibarita langa mine.
- Te-ai trezit baiete? intreba Dravir fara sa se uite la mine.
- Da, m-am trezit, cat mai avem pana la mormant? am intrebat eu incercand sa ma dau jos.
- Nu mai avem mult, acum trebuie sa o luam pe jos ca sa ajungem la cripta, zise el uitandu-se spre padurea din fata noastra.
- Si ce crezi ca o sa gasim in cripta? Crezi ca e ceva periculos acolo?
- Nu stiu baiete, am auzit multe povesti, multi spun ca locul ala e blestemat, cei care au intrat acolo nu s-au mai intors niciodata, nimeni nu se apropie de el.
- Si tu crezi toate astea?
- Nu conteaza ce cred eu, singurul lucru care conteaza este sulita. Daca n-avem sulita nu putem sa trecem de Belial si sa luam Piatra Antica, asa ca trebuie sa fim foarte atenti acolo.
Dupa ce Deylin s-a trezit am putut sa plecam catre mormant. Am mers timp de un ceas printr-o padure intunecata, datorita copacilor care erau foarte desi nicio raza de lumina nu putea patrunde. Privelistea era sinistra, peste tot in jur erau numai copaci batrani si intunericul incepuse sa puna stapanire pe intreaga padure, dar magistrul meu parea ca stie exact unde se afla Mormantul lui Belgorod. In scurt timp am ajuns la ceea ce parea a fi un turn mare de piatra, deasupra unei usi impunatoare de lemn stateau inscriptionate urmatoarele cuvinte: "Aici se odihneste mare nostru rege Belgorod, Ucigasul de Demoni!". Dravir a deschis usor usa turnului si a intrat inauntru, Deylin si cu mine i-am urmat imediat exemplul. Magistrul meu folosise o vraja pentru a lumina cat de cat incaperea unde ne aflam, eram inconjurati de patru pereti masivi de piatra, nimic altceva nu se mai afla in camera inafara de o usa spre care Dravir pornise deja. In urmatoarea incapere atmosfera era foarte sumbra, incepuse sa se faca frig iar in departare se auzeau niste strigate disperate.
- Ce se aude? E cineva in pericol? am intrebat eu putin ingrijorat.
- Nu baiete, nu e nimeni in pericol. Sunt spiritele care nu si-au gasit linistea, care nu au putut trece in lumea cealalta, acum sunt obligate sa ramana aici pe vecie sa-si vegheze regele cazut.
Deylin parea ingrozita, era palida si tremura din toate incheieturile, nici eu nu o duceam mai bine, gandul ca spiritele ar putea sa-si ia rolul in serios si sa ne atace nu-mi dadea pace, in schimb Dravir era senin, nu se citea nici urma de frica pe fata lui. Dupa alte cateva incaperi in care intraseram si in care nu gasiseram mai nimic important, inafara de cateva sicrie mari de piatra unde probabil zaceau adeptii lui Belogorod, am intrat apoi intr-o camera goala in care nu se afla absolut nimic, nici macar o usa prin care sa trecem mai departe. Aerul incepuse sa fie irespirabil, frigul se intetea acum si mai tare, dintr-o data am simtit o lovitura puternica in moalele capului, exact ca si cea din castelul Arcan, incepusem sa-mi pierd cunostinta. M-am trezit apoi, dupa nu stiu cat timp, legat de maini si de picioare cu lanturi intr-o camera ce parea a fi o temnita. Era intuneric in jurul meu iar eu vedeam cam in ceata din cauza loviturii primite.
- Hei, cine esti tu? zise o voce din intuneric.
- Eu sunt Dax, ucenicul vrajitorului, tu cine esti? am intrebat eu cat puteam de calm.
