A new beginning

Fetița cu păr auriu

În ce m-am băgat oare? A fost o alegere bună să accept condițiile oferite de Elias? Poate am fost mult prea proastă să spun da așa de repede... doar gândul că aș putea fi liberă îmi aduce un gust dulce pe limbă și liniște în minte dar... mai e așa mult până acolo... poate că totuși a fost o alegere bună... la urma urmei, cui îi strică o alimentație calumea, un loc bun pentru somn și câteva zile cu un program total diferit? Mă pot ocupa de evadat după ce mă pun pe picioare...
După ce afurisitul de Leight m-a dus în cortul în care se afla acea Alice care ar trebuii să mă ajute să mă curăt, și după o perioadă luuungă de frecat și clătit  pielea murdară, tăiat și pilit unghii, arătam cât se poate de...normală și..eu, doar că pielea mult prea albă și kilogramele în minus reprezentau o problemă... poate că soldățelul are dreptate, chiar arăt ca un sac de oase până la urmă...
Când am fost în totalitate curată și îmbrăcată decent, asta însemnând o pereche de pantaloni de călărie, ghete de piele și o superbă cămașă aurie, Alice m-a rugat să mă așez pe scaunul din fața oglinzii pentru a se chinuii cu părul meu care, sincer arată ca un cuib de vrăbii. Săraca fată s-a chinuit destul de mult să îl descâlcească și după ce l-a terminat de pieptănat îmi ajungea cam în zona fundului.
- Alice, te pot ruga ceva? am întrebat-o în timp ce aceasta curăța peria.
S-a uitat timidă la mine și a dat din cap aprobator.
- Ai putea te rog să îl tai? E muult prea lung și e și cald afară... va fi o pacoste.
- Doriți... doriți să vă tai părul..? veni întrebarea ei, analizând lungimea părului meu, acum curat și pieptănat.
- Da, aș vrea asta și te rog, mă poți tutuii, cred că suntem de aceeași vârstă, îi răspund zâmbind, încercând să îi ofer puțină încredere.Acesta mă aproba cu un "Desigur" murmurat, apoi scoate dintr-un sertar o pereche de foarfece.

În mai puțin de 10 minute, părul meu era tăiat și arăta mai bine ca niciodată.
Zâmbind în oglindă, i-am mulțumit fetei care îmi oferi un zâmbet timid ca și răspuns, strângând lucrurile împrăștiate.
- Ați terminat? întrebă o voce masculină cunoscută din afara cortului, făcându-mă să oftez zgomotos. 
- Da Leight, gata!
- Nu cred că ai dreptul să îmi spu - începu gardianul intrând enervat în cort, dar cuvintele îi rămăseseră în aer în timp ce dădu cu ochii de mine. Mă scană de câteva ori din cap până în picioare, apoi, scuturând din cap, își mută privirea.
- Am... am venit sa te duc... murmură el. Domnul și căpitanul ar dorii să discute din nou cu tine... ăm... o să aștept afară... spune agitat, ieșind val vârtej.
Eu și Alice ne-am uitat uimite una la alta, apoi fata îmi oferi un zâmbet larg în timp ce mă îndreptam spre ieșire.
Soarele deja începea să apună, iar cerul avea cele mai frumoase nuanțe de auriu, roșu și violet pe care le-am văzut vreodată. Vântul a început să adie lin, ridicând câteva firișoare de praf și împrăștiindu-le în aer.
- Aerul e cam înnecăcios, cred că va ploua cât de curând. 
- Cred că ai dreptate Cain, și nimănui nu i-ar strica puțină ploaie și răcoare.
- Ce spui prințe, oare fata aste e într-adevăr atât de rea pe cât se tot povestește? Adică, la prima vedere poate trece neobservată, până își dă drumul la gura aia mare... 
- Cain, sunt destul de convins că Lordul Jurian nu ar fi atat de neghiob să mă mintă, mai ales că au și lucrat împreună, și i-a văzut potențialul. Acum, tot ce pot spera e că își va revenii și va fi deacord să ne ajute cu planul nostru.
- Despre ce plan e vorba mai exact? întreb eu stând în spatele lor, ceea ce pare că i-a speriat pe amândoi.
Se întoarseră oarecum șocați către mine, probabil din cauza faptului că nu m-au simțit că sunt acolo până nu am vorbit.
- Acum înțeleg de ce îți făceai treaba atât de bine și atât de repede pe cât se spune, afirma Elias, părând mulțumit de abilitatea pe care nu am pierdut-o încă. 
Rânjind, îmi arunc privirea în spatele lor, observând trăsura, santinelele, a căror număr se triplase aproape, caii absolut superbi și, spre marea mea surprindere, o fetiță cu o pisică albă și pufoasă în brațe.
Băieții, urmârindu-mi privirea, o observă și ei pe mica fetiță, Cain strigând-o.
- Mary, vin-o aici, nu sta singură acolo, mai ales că îți este teamă de cai.
Micuța se grăbii înspre noi, aproape scapând pufoșenia din brațe. Ajunsă lângă noi, mă privi lung, apoi îmi zambi. Surprinsă, i-am zâmbin înapoi și m-am coborât pe genunchi, pentru a fi la același nivel cu ea.
- Bună Mary, eu sunt Hellery. Vreau să știi ca îmi place mult rochia ta, e foarte elegantă.
- Mulțumesc, și mie îmi place părul tău, iar domnul Ghetuțe este de aceeași părere, spune micuța, mișcându-i lăbuța motanului ce dormea în bratele ei mici.
- Păi mulțumesc domnule Ghetuțe, și tu arăți foarte pufos și elegant.
Motanul își deschise ochii aurii, mă fixă cu privirea și căscă leneș.
- Ea este nepoata mea, spune Eliot, aducându-mă din nou la realitate, moment în care m-am ridicat și mi-am șters pantalonii. Și să știi că are dreptate, arăți foarte bine așa.
Am dat afirmativ din cap, neputând să îmi iau ochii de la motan. Instinctul meu îmi spune că l-am mai văzut undeva, dar nu îmi pot aminti.
- Ești gata să plecăm? mă întreabă soldățelul, scanandu-mă fără să adauge altceva.
- Da, sigur.
- Atunci, te rog să te întorci.
- Ă, pentru ce?
- Să îți pot lega mâinile, pentru a fi siguri că nu îți trece nimic prin căpușor.
- Nu fac nimic dacă nu sunt provocată, sau plătită, mai ales în fața unui copil, spun printre dinți, uitându-mă fix în ochii lui.
- Încă nu avem încredere, așa suntem toți în siguranță.
Cain aduce o bucată lungă de frânghie și începe să îmi lege mâinile. Unul, două, trei noduri, ceea ce e ușor de desfăcut, dar îl las să își facă treaba până la capăt. Căpitan înfumurat...
- Hellery, poți sta în trăsură lângă mine și domnul Ghetuțe dacă vrei, spune Mary veselă, ținând motanul de lăbuțele din față, restul corpului fiindu-i atârnat în aer.
- Nu Mary, Hellery va sta lângă Cain, dar noi vom sta în fața ei.
- Bine unchiule Eliot, dar dacă vrea o voi lăsa să îl mângâie pe domnul Ghetuțe.
- Da Mary, este foarte bine să fii darnică și prietenoasă. Dar acum hai să mergem.
Îndreptându-ne spre trăsură, am sesizat cât de încordate erau gărzile, pregătite să îmi ia capul în orice moment dacă voi călca strâmb. Chicotind, am urcat în trăsură, și am stat cu privirea pe geam până în mijlocul nopții, când am adormit într-un final, visând oamenii pe care i-am lăsat în spate, în teroare și foamete, sunetul biciului răsunâd cu ecou în mintea mea.
Probabil am tresărit de câteva ori în timpul somnului, pentru că îl simteam pe Cain încordat pe băncuță lângă mine.
M-am trezit doar din cauza luminii puternice, fiind întâmpinată de cel mai frumos răsărit, aerul adia printre frunzele înverzite ale copacilor, păsările ciripind a bunăvoie și libertate.
Am ajuns...