Ma numesc Alex si as vrea sa va povestesc o intamplare de a mea... destul de... destul de groaznica as putea spune...
Abia terminasem clasa a 10-a, iar eu cu inca 3 prieteni de-ai mei, Razvan, Rares si Ionut ne-am decis sa mergem in vacanta la bunicii mei, undeva prin padure. Nu stiam drumul prea bine deoarece nu prea mergeam pe la ei, insa Ionut luase de curand permisul, asa ca am zis de ce nu?
Cum mergeam noi cu masina prin padure, eu aveam o senzatie de teama ca sa nu ne ratacim, mai ales ca se inserase. Din fericire pentru mine peste 2 km am ajuns la cabana bunicilor. In fata acesteia ne astepta bunica mea, o femeie batrana cu multe riduri si cu zambetul larg pe buze ca isi revede nepotul. Cabana era veche, chiar foarte veche, la fiecare pas se auzeau scartaieturi, lemnul era subred, iar la fiecare colt al acesteia era panza de paianjen. Incepusem sa ma intreb de ce nu este ingrijita, dar privind starea de sanatate a bunicii, intelesesem.
-Bunico, dar unde este bunicul?Intrebasem eu nedumerit.
-Se odihneste... a spus ea pe un ton dureros si cu lacrimi in ochi.
Cand am auzit asta, au inceput si ochii mei sa lacrimeze si am luat-o in brate cat de strans am putut.
Peste 2 ore, dupa ce ne-am acomodat si am cercetat cabana, bunica ne-a chemat la masa. Iar ca la fiecare masa trebuia sa facem rugaciunea, insa bunica a facut ceva iesit din comun. Inaintea rugaciunii aceasta a stins toata lumina din cabana, iar dupa putin timp le-a aprins din nou.
Dupa ce am terminat de mancat am mers cu bunica in bucatarie sa o ajut, iar cand eram intre 4 ochi am intrebat-o:
-Bunico? De ce ai stins becurile in timpul rugaciunii, tu nu obisnuiai sa faci asa ceva...
Aceasta s-a albit instant la fata si apropiindu-se de urechea mea, mi-a soptit:
-Sa nu ne vada Astaroth...
