cateodata

62 14 0
                                    

cateodata chiar ma gandesc
cum lumea e asa fericita si zambitoare
si eu nici macar nu pot sa imi misc picioarele un metru fiindca sunt penibil de moarta
cum ei se bucura, rad toata ziua, iar eu nici macar nu stiu cine sunt
orice situatie ma deprima
nu pot gasi culoare in nicio floare
mi-a fost injunghiata mintea si acum curge sange
si curge foarte mult si nu se mai opreste
si inima mea se oboseste sa bata pentru ce?
pentru a suporta niste oameni care ma urasc
sa le vad zilnic privirile pline de scarba
sa esuez constant si sa fiu o dezamagire eterna
dupa moartea mea voi fi tratata ca o lasa, care nu a biruit "viata" si ca un nimic, stiu ca nu am fost mai mult

cateodata vreau sa imi iau o bataie buna
sa opresc pentru cateva secunde, clipe
criminalul mintii mele
sa il anesteziez pentru o frantrua din existenta mea efemera pe care el o conduce
o bataie care ma va lasa intr-o balta de sange
si stii, nimeni nu ma va ridica si pune intr-un sicriu plin de flori
pentru ca de ce ar fi flori colorate la moartea mea
si nu au existat cat timp inima inca pulsa sangele care mi-a fost singura patura in clipele mortii
poate pentru ca aceste fiinte nu mi-au apreciat fiindul si se bucura pentru decesul meu
si mai stii,
toate astea se intampla cu un motiv:
eu nu am existat

i'm not fineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum