Toate acele locuri minunate

Finch

  A șasea zi de când sunt (încă) treaz   

  Până la prânz, toată școala a aflat deja că Violet Markey l-a împiedicat pe Theodore Finch să se arunce din clopotniță. Pe drum spre ora de geografie a Statelor Unite, merg pe coridor în spatele unui grup de fete care dezbat pe larg subiectul, fără să aibă habar că eu sunt unicul și minunatul Theodore Finch. Vorbesc una peste alta, cu vocile alea ascuțite care termină fiecare frază cu un semn de întrebare, așa încât sună cam în felul ăsta: Am auzit că avea o armă? Am auzit că a tre- buit să se lupte cu el ca să i-o ia din mâini? Verișoara mea Stacey, care merge la New Castle, spune că ea și o prietenă au fost în Chicago, el cânta într-un club și s-a încurcat cu amândouă? Păi frate-miu era acolo când a explodat el petardele și, când a venit poliția să-l ia, a spus: „În afara cazului în care vreți să mă despăgubiți, eu rămân să văd finala"?   

Își imaginează că sunt tragic și periculos. Oh, da, așa zic și eu. E corect. Sunt aici și acum și Treaz, și fiecare trebuie să se descurce cum poate, căci mă pregătesc, va fi ca a doua sosire a lui Iisus. Mă aplec spre ele și le spun Am auzit că a făcut-o pentru o fată, apoi îmi dau ifose tot drumul spre sala de clasă. Odată ce am intrat, mă așez pe locul meu, mă simt notoriu și invincibil și în mod ciudat euforic, de parcă tocmai aș fi scăpat... hmm... de la moarte. Privesc în jur, dar nimeni nu ne dă atenție, mie sau domnului Black, profesorul nostru, care este efectiv cel mai mare om pe care l-am văzut în viața mea. Are fața roșie-roșie, ceea ce îl face să pară întotdeauna de parcă ar fi lovit de insolație sau în pragul unui atac de cord, și horcăie când vorbește. De când mă aflu în Indiana, adică de când m-am născut — anii de purgatoriu, cum le spun — se pare că am trăit la doar optsprezece kilometri depărtare de cel mai înalt punct din acest stat. Nimeni nu mi-a spus asta până acum, nici părinții mei, nici surorile sau profesorii, până acum, chiar în minutul ăsta, în secțiunea „Uimitoarea Indiana" a orei de geografie a Statelor Unite — secțiune care a fost introdusă de conducerea școlii anul ăsta, în efortul de „a-i edifica pe elevi asupra bogatei istorii existente chiar în statul lor natal și de a le inspira mândria de hoosier-i". 

Fără glumă. 

Domnul Black se așază în scaunul său și-și drege vocea:

  — Ce modalitate de a da startul... semestrului poate fi mai bună și mai... potrivită decât să începem... cu cel mai înalt punct? 

Pentru că horcăie, e greu de spus dacă domnul Black este atât de impresionat de informațiile pe care ni le transmite. 

— Hoosier Hill se află la... 383 de metri peste nivelul mării... și este în curtea unei reședințe de familie. În 2005, un anume Eagle... Scout, din Kentucky... a primit permisiunea să... construiască o alee și o zonă de picnic... și să pună un indicator...

 Ridic mâna, dar domnul Black mă ignoră.   

Stau cu mâna ridicată în timp ce el vorbește, și mă gândesc: ce-ar fi dacă m-aș duce acolo, să stau în locul ăla? Ar arăta oare lumea diferit de la 383 de metri înălțime? Nu pare o înălțime foarte mare, dar cine sunt eu să spun că 383 de metri nu reprezintă ceva care să te impresioneze? În cele din urmă, dă din cap spre mine, cu buzele atât de strânse, încât pare că și le-a înghițit. 

  — Da, domnule Finch? 

Oftează, cu oftatul unui om de o sută de ani, și mă fixează cu o privire temătoare, neîncrezătoare. 

— Sugerez să facem o excursie. Un loc ca acesta este greu de înțeles dacă nu-l vedem. Cam la fel ca Marele Canion sau Parcul Național Yosemite. Trebuie să fii acolo ca să le apreciezi în toată splendoarea. Sugerez să mergem acolo și să ne bucurăm pe deplin de fermecătoarele priveliști ale Indianei, cât încă mai putem, fiindcă cel puțin trei dintre cei aflați în această încăpere vor absolvi liceul și vor părăsi minunatul nostru stat la finele acestui an, și ce le-am arătat, în afară de o școală de stat submediocră, aparținând unuia dintre cele mai proaste sisteme școlare din țară?