Exact cum mă așteptam, se întâmplă din nou.
El mă folosește iar eu cred în cine știe ce sentimente.
"Proasto."
Patetic.
A câta oară să-mi mai promit că nu o să-l mai las să mă folosească?
Că nu-i mai dau voie să se apropie atât de mine?
Că nu-i mai permit să mă atingă?
Dumnezeule.. cât sunt de slabă...
Inexplicabil de slabă în fața lui.
Pentru ce?
"Proastă mai ești."
O da.
Nu-s în stare să-mi ascult nici măcar conștiința.
Aș fi de un milion de ori mai deșteaptă.
Aș ști să-i zic nu, să-l resping.
Dar nu.
Aparent îmi place să sufăr.
A devenit patologic să-l las să-și bată joc și să profite de mine.
Parcă mă sufoc.
Eu tot îl aud, îl vad.
El tot mă ignoră.
Oh, și mă afund într-un amalgam de sentimente stupide din ce în ce mai mult.
"Teribil de fraieră.."
Da.
Sunt fraieră.
Nu-mi place să recunosc, dar continui să fiu fraiera lui.
YOU ARE READING
Umbra
RandomNu am avut nici cea mai mică idee că va ajunge să fie chiar așa... să mă urmărească... Știu că el continuă să nege... dar îl simt. Știu că e acolo. Știu că mă urmărește. E ca o umbră. Rece, silențios, apăsator. Mă acaparează, mă ineacă, ma sufoc...