Umbra

Capitolul 4

În momentele astea sunt sigură că mama ar fi mândră de mine. Niciodată în viața mea nu am împachetat bagajele mai repede. 

În maxim jumatate de oră eram gata cu tot. Eu și Phoebe ne coborâserăm bagajele în fața căminului cu 15 minute mai devreme decât ar fi trebuit, așa ca i-am întâmpinat pe părinții noștri cu niște zâmbete de campanie electorală.

Fratele meu mai mare, Bentley, ne-a ajutat să urcăm bagajele în mașină iar imediat după, am plecat . 

Primul meu instinct a fost să zâmbesc. Scăpasem doar de cel mai urât loc de pe pământ. Fară să exagerez. Nu voiam să par mironosiță pentru că, sinceră să fiu, dacă n-ar fi fost Phoebe care să se plângă alor ei, probabil că eu nu aș fi ieșit niciodată de acolo. Aș fi continuat să îi mint pe ai mei că sunt bine și că mă descurc doar ca să nu îi îngrijorez.

În fine. Trecutul e trecut, nu? Chiar dacă e relativ recent. Chiar și cu 5 minute în urmă. Tot trecut este.

Mă trezesc brusc din cugetările mele adânci cu privire la trecutul meu recent și realizez că ajunseserăm deja.

Mă dau jos din mașină și pășesc în parcarea noului meu cămin. O Doamne și ce mai cămin..

Sinceră să fiu, nu semăna nici măcar puțin cu locul în care am stat.  Bine, poate doar prin faptul că amândouă erau clădiri.

Uită-te la mine acum.

Stau țintuită în mijlocul parcării și admir cele 2 blocuri care se ridicau în fața mea. Parcă și aerul era mai curat aici. Oamenii care treceau pe lângă mine parcă zâmbeau altfel.

"-Ahm.. Noi îți cam cărăm bagajele. Nu știu dacă ți-ai dat seama. Vii și tu?"

Ca de fiecare dată, fratele meu strică toate momentele mele de imaginație și contemplare. La lucruri mai puțin firești, dar da. Tot contemplare.

"-Soră-mea!" strigă la mine suficient cât să mă facă atentă. "Știi ce ar fi tare?" zâmbește ca și cum i-ar fi venit cea mai bună idee. " Dacă nu ai mai saliva și ai pune mâna să cari din bagaje" zâmbește din nou la final.

"-Of.. Nu se poate bucura omul de peisaj.. Urâciosule." ma strâmb ușor în timp ce iau din bagaje.

"-Leneșo." râde el scurt.

Așa e Bentley. Râde de mine cu orice ocazie. Mă rog, nu o face cu răutate. Așa își exprimă el dragoste de frate.

Bine, poate ne mai certăm, dar ce frați nu se ceartă măcar o datăa?

Bentley ține la mine. Și eu țin la el la fel de mult. Mereu a avut grijă de mine, mereu m-a apărat. E un tip super de treabă și clar, el e copilul frumos al familiei.

E cu mult mai înalt decât mine, are un par castaniu perfect aranjat, care uneori bate spre blond iar uneori se închide destul de mult cât să dea în brunet. Are ochi frumoși. Un fel de combinație între verde și căprui, cu niște gene mai lungi decât ale mele. Îi place să-și lase barba să crească, însă nu exagerat de mult, ci suficient cât sa poată fi percepută și de ce nu, admirată de toate fetele care roiau pe lângă el.

Ah, să nu mai zic că face sală, trage de fiare, și mai are și o mașină mișto.

Copilul frumos al familiei, care tocmai îmi trântește ușa de la intrare în față fix când vreau să intru și mai și râde după.

"-Bentley!" strig după el, în timp ce mă chinui să deschid și ușa și să nu scap nici bagajele. "Degeaba ai 24 de ani, fratele meu..."

Las bagajele jos oftând și caut cheile pe care mi le dăduse paznicul. Apropii cartela de senzorul ce deschidea ușa și mă proptesc în ea ca mai apoi s-mi fie mai ușor să-mi mut bagajele peste prag.

Le car până la jumătatea holului, unde se află camera noastră, paradoxal așezată exat lângă administrație, ori ca să mă simt eu în siguranță ori să mă aibe ai mei sub lupă. Ah, da. Și să nu fac nici prea multă gălăgie, eventual.

Căminul ăsta e cu mult peste celălat. E curat, are pază, are alte reguli. Iei amendă dacă faci tâmpenii, aii restricții și chestii. Bine, nu foarte exagerate ce-i drept, dar totuși. E ordine aici.

Foarte bine. Perfect, cel puțin pentru gusturile mele.

Intru în cameră și las bagajele la ușă. Maică-mea și Phoebe începuseră deja să despacheteze în timp ce tata și frate-meu cărau încă bagajele.

Am luat toată casa după mine sau ce? Sau mai bine zis, cum naiba am strâns eu atât de repede atâtea boarfe?

***

După 3 ore reușesc să așez totul la loc, frumos și aranjat, așa cum m-a învățat mama să fac.

Ai mei plecaseră ceva mai devreme. I-am condus până la mașină, unde ne-am întâlnit și cu Andrew, tipul ăla pe care se prea poate să-l fi speriat astăzi la facultate.

Tata și Bentley au vorbit cu el mai mult decât am făcut eu azi. În fine, au vorbit mai mult despre mașini, dar da. Au vorbit.

A rămas să ne vedem mâine dimineață cu el și colegul lui de cameră ca să mergem împreună la facultate.

M-am întors în cameră împăcată. Totul era bine acum. Sincer. Eram doar eu, Phoebe și un pat gol. Aveam o cameră triplă, dar momentan se pare că eram doar noi două. Și nu, nu aveam de gând să mă plâng. Mă bucur doar că am avut noroc, având în vedere că am luat camera de prezentare, ultima cameră din căminul ăsta.

Mă bucur că am baie în cameră, că am un frigider curat care nu artă ca o ruină, că am cheie și pot să închid ușa când vreau eu și mai mult de atât, mă bucur că acum camera mea nu mai artă ca o piață.

"- Viața bună de North Side Campus." spune Phoebe lăsându-se pe spate în patul ei. "Stăm la North, tu îti dai seama?" se ridică brusc și se uită la mine ca o nebună. "Trebuie să sărbătorim asta!" ridică un deget și zâmbește cu subânțeles. "Bem?"

"-Tu nu ești sănătoasă." mă uit la ea și râd.

"- Nu. Nu sunt." râde. "Abia aștept. O să avem o studenție genială. Ia să vezi."