Razbunare - IN PAUZA

Cap 7 - Accidental

Weekendul acela fusese umbrit de mai mult decat propria stare de slabiciune,  leacul matusii Cleo nu avea efect si asupra mesajelor de amenintare.

La momentul la care se trezi de-a binelea, fara necesitate de a mai sta la orizontala sau nevoia de a fugi la baie, Ema contempla posibilitatea si binefacerile unei doze de Valium, sau doua...sau zece. Ce n-ar fi dat in momentul acela pentru un pic de amnezie...cam pentru ultima luna.

Era la masa din bucatarie, cu Cleo pe scaunul din dreapta, mustacind mai mult decat credea tanara ca era cazul. In fata avea o cafea mare si neagra si nici macar glumele matusii, privind aceste doua atribute tocmai bune pentru cu totul alte incaperi, nu au reusit sa-i goneasca paloarea din obraji sau sa o faca sa zambeasca.

Vazand ca nu are public receptiv pentru poantele ei matinale Cleo se ridica si iesi din bucatarie, nu inainte de a o bate pe umar pe Ema spunand:

- Stai linistita draga, toate trec...si-apoi murim.

Ema, isi lasa capul peste mainile sprijinite de masa, incercand sa-si promita ca data viitoare o sa se pregateasca din prealabil cu o doza de licoare si o sa mearga direct la ea acasa. Matusa Cleo putea fi cea mai buna si dulce dintre femei, dar asta numai cand o prindeai in momentele ei lucide, in rest ai fi putut la fel de bine sa te duci la balci, in culoarul cu oglinzi ciudate...unde niciodata nu stii ce imagine disorsionata te va astepta dupa colt. Era...cam acelasi lucru.

Isi sorbi in tihna, pentru urmatoarea jumatate de ora, cafeaua. Multumi cerului ca pentru cateva momente, bucataria cu faianta ingalbenita si aragaz cu picioare, pe care inca aburea ibricul cu zat, ii era refugiu. Avea nevoie de un respiro, sa fie lasata in pace, macar cat sa isi poata rebalansa energiile interioare.

Incerca sa reia, la rece, intamplarile ultimei perioade..si cu fiecare lucru nou, isi recunoscu...daca nu ar fi baut cu o seara inainte acum cu siguranta isi turna un pic de wisky in cafea. Iesi din bucatarie si in drum spre baie arunca telefonul in pat, era milimetric la distanta de a nu se mai abtine si de a-l arunca prin fereastra deschisa.

Ajunsa in baie dadu drumul apei reci si o lasa pana cand o simti rece-ghiata si apoi sii scufunda palmele in jet. Lasa mai intai sa simta apa curgand pana cand simtea ca o dor degetele de la senzatia de frig, si apoi isi umplu causul si isi scufunda fata in apa adunata. Repeta miscarea de inca doua ori si apoi isi ridica privirea spre oglinda. Nu se uita la imaginea reflectata, ca si cum daca o facea ar fi descoperit ceva ce nu avea voie inca...si isi plimba ochii pe marginea patata, usor ruginita asuprafetei argintate. Parea ca e ciobita, ca fusese macinata de rugina, creand crestaturi mai adanci sau abia perceptibile, ca o dantela erodata de timp.

Isi ridica palma si trecu peste marginile oglinzi, se astepta sa simta sub amprente textura ruginii, dar intalni doar luciul rece al sticlei care o acoperea. Si...subit se simti mult prea asemanatoare oglinzii. Asa era si ea...ruginita si macinata, pe diauntru.

Se opri, parul ii pastra cateva unduiri din prinderea de la petrecere, cateva fire razlete adunate in manunchiuri subtiri i se lipisera de obrajii uzi. Ochii la fel de negrii pareau sa isi fi prelins din culoare, intunecandu pielea din jurul lor. Buzele erau uscate, ca si cum respingeau orice fel de lichid, in timp ce de pe barbie cativa picuri cadeau spulberandu-se de chiuveta.

Isi fixa propria privire, cautand acolo raspunsul pe care mintea nu vroia sa-l scoata. Raspunsul la intrebarea pe care nu si-o pusese niciodata de-adevaratelea, dar care mereu satatea ascunsa intr-un ungher al mintii, si a carei umbra o simtea prezenta de ceva timp. Crescand si crescand, cu fiecare intamplare...intr-atat incat odata cu mesajul gasit in acea dimineata, simtea ca problema se materializase intr-un gigant care nu mai putea fi ignorat. Intrebarea cea mai simpla si cea mai grea "ce ma fac?"