Daemonium

ii. garden of eden

❝Apără-mă Tu, Doamne, de împotrivitorii mei, luptă Tu cu cei care se luptă cu mine! Foloseşte suliţa şi săgeata împotriva asupritorilor mei! Zi sufletului meu: „Eu sunt salvarea ta!"❞ - Psalmul 35: 1, 3

Mă gândeam că, dacă aş fi fost în stare să fac pasul minuscul ce mă despărţea de pomul cunoaşterii, binelui şi răului poate aş fi reuşit să ard părţile goale din foaia neagră ce mă-nconjura de-a-ntregul, cu o brichetă a cărei flăcări mi-ar fi ars pielea sensibilă a degetelor. Dar şi dacă aş fi încercat să mă deplasez măcar un milimetru aş ştii că cerul s-ar desparte în două, înlăturând stelele departe într-un colţ de Rai şi acoperind luna cu nori cenuşii pentru a le face loc tunetelor şi fulgerelor să se răzvrătească împotriva mea, căci tot ceea ce am reuşit să fac a fost să-ncurc pe toată lumea şi să mă feresc de forţele misterioase pe când eu ar trebui să le înving. N-aveam voie să întreb de ce locul renaşte Grădina Edenului şi deşi încercam să nu-mi bag coada peste tot, mi-era tot mai greu pe zi ce trece. Cum să salvez pe cineva pe când eu nu ştiam nici măcar împotriva a ce lupt?

Mergeam în fiecare zi la ora şase seara în bibliotecă pentru a citi din nou şi din nou şi din nou prima carte din Biblie, Genesa sau Facerea, după cum a fost ea cunoscută în timp. Reciteam de fiecare dată ceea ce ştiam deja, povestea lui Adam şi Eva şi a lui Satan preschimbat în şarpe ce i-a ispitit pe ambii să mânânce din fructul interzis. Şi înainte de astea ochii îmi cădeau peste rândurile ce-mi explicau cum Dumnezeu a creat lumea în doar şase zile, ca mai apoi în a şaptea să se odihnească. Poate că aveam acolo fiecare detaliu de care aveam nevoie pentru a dezlega misterul, dar eram prea oarbă să pun piesele cap la cap şi să-mi găsesc răspunsul. Şi nici măcar nu ştiam dacă e adevărat că Adam a fost creat din ţărână şi Eva din coasta lui sau dacă ipoteza oamenilor de ştiinţă cu dezvoltarea maimuţelor era cea corectă. Nici măcar nu ştiam dacă povestea cu Lilith, care ar fi prima soţie a lui Adam şi care s-a certat cu el şi a făcut pact cu diavolul, conform unei legende din evreieşti din Cabala, era adevărată. Nu înţelegeam nimic.

Eram mai pierdută în gânduri decât o cometă ce zboară prin spaţiu şi printre stele fără să-şi ştie locul unde avea să aterizeze şi să provoace un crater în pământ. Şi poate că eu abia aş fi reuşit să fac o mică crăpătură care să-mi însemne viaţa pentru o eternitate şi jumătate căci n-aveam nici voinţă şi nici destulă forţă pentru a-mi face numele cunoscut şi peste milenii. Eu doar învăţam cum să rostesc în mod automat cuvintele care mi-au fost băgate pe gât încă de când eram o mică fiinţă şi doar încercam să urmez protocolul ce mi-a fost explicat pas cu pas de mii de ori. Dar din moment ce mă aflam într-un teritoriu străin mie, cred că aveam dreptul să sparg regulile ce mă sufocau şi să încep să-mi folosesc propria identitatea în modul în care eu voiam.

-De ce aţi renăscut o modernă Grădina a Edenului?

-Asta e ceea ce tu ai vrut.

Limitele-mi erau testate peste măsură şi încă nu înţelegeam de ce atunci când făceam o referire mică la unul dintre infinitele mistere ale lui Winter Hospital primeam un acelaşi răspuns monoton şi forţat. Nimic din istoria acestui cimitir nu este ceea ce eu am vrut, căci dacă aş fi făcut-o aş fi ştiut deja răspunsul la întrebările mele neterminate şi neînţelese nici măcar de propria-mi persoană. Mă chinuiam la maxim să nu le zbier în faţă că am nevoie de răspunsuri şi totodată mă forţam singură să nu le aflu de una singură pentru că n-aş vrea să muşc din partea greşită a mărului blestemat şi să-mi ofer soluţiile greşite. Aveam nevoie de o lumină divină care să mă călăuzească în marea de umbre întunecate şi suflete indolente, dar eram conştientă că poate Dumnezeu a uitat să treacă şi pe la mine în vizită pentru a se asigura că am tot ce-mi trebuie. Sau poate avea de gând să mă pună la o încercare ştiută doar de el şi tot ceea ce puteam face era să sper la ce-i mai rău.