Stepping on broken glass

Capitolul 1

The Devil is back

O mână caldă își face loc pe fața mea. Deschid ochii și zăresc chipul senin al tatei. Îmi zâmbește și mă sărută ușor pe frunte.

- Trezește-te, mija. Doar nu vrei să întârzii la liceu, nu-i așa?

- Neața și ție, tată.

Mă ridic leneșă din pat, lăsându-l pe tata acolo unde e, și mă îndrept spre baie. Dau drumul robinetul și aștept ca apa să se încălzească. Îmi dau jos pijamaua din satin și intru în cabină. Stropii de apă se preling încet pe corpul meu, relaxâdu-mă.

După ce realizez că am stat prea mult, ies din cabină și îmi șterg corpul cu un prosop moale. Îmi pun o lenjerie intimă neagră, iar pe deasupra pun un halat, după care mă spăl pe dinți. Când termin cu toate, cobor la bucătărie pentru a mânca ceva.

- Ce avem la micul dejun? O întreb lihnită pe Lauren, bucătăreasa noastră.

Defapt, Lauren este mai mult decât bucătăreasă, i-a luat locul mamei atunci când ea ne-a părăsit pe mine și pe tata. E cea mai cumsecade femeie pe care am cunsocut-o în acești șaptesprezece ani ai mei de când sunt pe lume. De fiecare dată când am nevoie de un sfat matern, la ea apelez. O iubesc enorm de mult și fără ea, nu știu ce m-aș face. Pe lângă că este o bună sfătuitoare, e și cea mai desăvârșită bucătăreasă.

- Omletă franțuzească și clătite cu ciocolată.

Sunetul soneriei mă întrerupe din mâncatul micului dejun delicios și mă pregătesc să merg să deschid ușa, dar Lauren se ridică grăbită și o face ea în locul meu. În câteva clipe își face apariția Barbara împreună cu Esther care ține în mână câteva umerașe cu haine.

Din nou aceeași poveste. Nu știe cu ce să se îmbrace.

- Ce dor mi-a fost de tine, Esther. Cum a fost în Canada?

- Pot spune că a fost frig, foarte frig. Îți povestesc mai încolo tot ceea ce trebuie să știi.

- Barbara, îți stă foarte bine părul. Cu ce ocazie ai venit pe aici?

- Lucrez împreună cu Miguel la un caz. Trebuie să plecăm imediat către birou, spune aceasta sorbind din cafeaua pe care abia acum am observat că o ține în mână.

- Tata e în biroul lui.

- Bine mamă, noi trebuie să ne pregătim de liceu. Succes în cazul ăla! Spune Esther în grabă către Barbara, după care mă trage de mână până în camera mea.

Pune toate hainele una lângă alta și se holbează la ele ceva timp. Chicotesc la vederea feței ei așa de concentrate și o las în pace. Cel mai porbabil va lua primul lucru care îi cade în mână. Așa face de fiecare dată. Deschid dressing-ul și mă uit ceva timp prin el. Acum o înțeleg pe prietena mea, nici eu nu am idee cu ce să mă îmbrac.

Gata, am găsit! Iau rochia albă, frumos aranjată de pe suport și o pereche de sandale bej cu un toc subțire. Câteodată urăsc să port tocuri, dar nu am încotro. Fiind fiica lui Miguel Navarro, un avocat de prestigiu, am niște obligații de împlinit. Una din ele este să fiu întotdeauna elegantă, neținând cont de împrejurări.

- Tori, nu știu ce să mă îmbrac. Ajută-mă!

- Haide, Esther, întârziem!

Își alege o rochie mov pe care o îmbracă rapid, iar în picioare ia o pereche de sandale albe pe care i le-am făcut cadou anul trecut de Crăciun.

Coborâm în grabă scările salutând-o pe Lauren, și intrăm rapid în garaj. Pornesc mașina și plecăm imediat de pe loc.

- Parcă ai zis că e stricată.

- Era. Trebuia să mai stea o săptămână în service, dar tata a rezolvat totul. Sincer, m-am săturat de mașina asta. Se strică atât de des încât stă mai mult prin service-uri decât în garaj, spun oftând.

Chiar am nevoie de o mașină nouă!

- Urăsc parcarea asta atât de mică! De ce nu s-au gândit să o facă puțin mai extinsă? Se rățoiește Esther când ne plimbăm anapoda prin parcarea liceului. Într-o secundă de neatenție, o altă mașină îmi taie calea, o izbitură de toată frumusețea fiind la distanță de doar câțiva centimetri.

- Ești nebun? Puteam face accident, imbecilul! Încep și strig prin geamul deschis către șoferul Lamborghini-ului care stă în fața mea, dar nu cred că mă aude.

După câteva clipe, se hotărăște să-și lase și el geamul în jos. Un brunet cu ochelari de soare se ivește de după geam rânjind până la urechi, apoi își dă ochelarii jos.

Acei ochi căprui, acele buze, acele tatuaje. Le pot recunoaște dintr-o  mie.

Simt cum mă trec toți fiori când ochii lui se fixează în ai mei. Corpul meu începe să tremure și îmi simt palmele transpirate. Inima îmi bate de zece ori mai repede și nu mi-ar fi de mirare dacă mi-ar sări chiar acum din piept. Acel chip pe care l-am visat în aproape fiecare noapte de când nu l-am mai văzut.

- Que pasa linda? Zici că ai văzut o fantomă! Rânjetul lui este unul plin de aroganță.

Când rostește aceste cuvinte parcă îmi revin din transă. Mă ia peste picior cumva? Cât de ipocrit e!

- Tu! De ce Dumnezeul mi l-ai scos din nou în cale! Ce cauți aici, Adam? Întrebarea mea e plină de venin.

- Încă ești supărată pe mine?

- Dacă sunt supărată pe tine? întreb. Oh, nu, dragule! Te urăsc! Mai bine nu opream mașina la timp și începeam dimineața fericită.

- De unde atâta ură acumulată în tine, querida?

Rămân mască la faptul cum vorbește cu mine. Cum poate să facă așa ceva? Nu m-am înșelat când am spus că nu are inimă, e pur și simplu un mare măgar! Nervoasă, dau cu spatele și ies din parcare cu un drift. Las mașina în apropierea liceului și lovesc volanul cu palma activând claxonul. Esther tresare speriată și se uită la mine urât.

- Ești bine? Ce s-a întâmplat? Și unde suntem?

- Tu ai fost atentă la ce s-a întâmplat acum câteva momente? Adam s-a întors în oraș. După aproape doi ani, vine înapoi și mă ia peste picior. Imbecilul!

- Serios? Scuze, dragă, nu am fost atentă. Matt nu poate ajunge la deschidere și m-a rugat să merg după el la aeroport la ora unu și jumătate, doar că mașina mea e la mama și nu știu cum să ajung acolo.

- Mergem cu mașina mea.

Îmi mulțumește, după care mă ia de braț și mergem spre sala de festivități.

Geanta începe să-mi vibreze semn că cineva mă sună. Îl caut prin grămada de alte lucruri, iar când văd numele apelantului, înlemnesc.

De câte surprize voi mai avea parte în această minunată zi de luni?