Saviour | Harry Styles | +18

-Harry! Harry! Harry! se auzeau strigatele puternice ale fanelor noastre, un ecou constant ce rasuna de ore intregi si ce parea ca nu avea sa se opreasca prea curand.

Am inchis rapid fereastra, durerea de cap ce o aveam facandu-ma sa imi doresc sa nu mai aud proprii sustinatori. Am inaintat incet prin camera si m-am intins pe patul imens, incepand sa privesc cu mare atentie tavanul la fel de alb ca norii de pe cer. Totul imi era inca atat de greu de crezut desi trecusera mai mult decat cinci ani de cand trupa a fost infiintata. Totul parea inca un vis mult prea frumos, realizat atat de brusc si care era inca complet ireal pentru mine si pentru baieti. Eu? Un cantaret atat de cunoscut si de iubit la nivel international? Atunci cand am inceput sa cant nu as fi visat niciodata la acest lucru. Eram inconjurat de faima, opulenta si poate multi m-ar fi crezut un rasfatat caci detineam lucrurile astea, dar era de fapt totul doar in imaginatia lor. Singurul lucru pe care il iubeam la ceea ce faceam era faptul ca puteam sa cant, sa scriu melodii cu care sa fac oameni fericiti. Banii nu insemnau nimic caci fericirea pe care uneori nu o aveam nu o puteau cumparau. Fetele? Aventuri trecatoare caci nu imi ofereau niciodata iubirea dupa care tanjeam cu adevarat in adancul inimii. Eram inchis in aceasta bula, atat de perfecta pentru cei de dinafara si atat de imperfecta pentru mine. As fi dat orice sa am parte de macar un singur moment de ragaz dar acest lucru era mai mult decat imposibil in acele momente.

-Harry, e timpul sa plecam! a rostit Niall calm, vocea lui aparuta atat de brusc facandu-ma sa ma trezesc imediat din lunga visare ce ma cuprinsese.

M-am ridicat incet din pat si l-am urmat, in drumul nostru intalnindu-i si pe ceilalti trei baieti. Era timpul sa plecam pentru a nu stiu cata oara. O noua zi, o noua calatorie. Cam asa decurgea totul pentru noi. Da, munca noastra cerea multe sacrificii dar uneori simteam ca nu mai puteam si as fi vrut sa renunt de atatea ori dar eram constient ca as fi ranit milioane de fani. Cu cat ne apropiam mai tare de iesirea din hotel, cu atat se auzeau mai tare strigatele puternice si adesea atat de tulburatoare. Am pasit afara si am intalnit atatea chipuri frumoase, chipuri frumoase ce aveau in ochii lor blanzi atatea lacrimi pentru noi. As fi vrut sa le pot imbratisa pe fiecare in parte dar acest lucru imi era complet imposibil caci paznicii nostri erau foarte stricti caci se spunea ca in ultima perioada mai multe vedete fusesera atacate. Liam, Zayn, Niall si Louis au urcat rapid in masina in timp ce eu am mai ramas putin afara, sa privesc in jurul meu.

Tipete au inceput sa se auda brusc, haosul a inceput sa se dezlantuie atat de rapid. Eu am ramas insa nemiscat asemeni unei statui. Nu intelegeam ce se intampla. Nu imi dadeam seama de ce sunt cu totii atat de speriati.

-Vei muri, Styles! Acum tu, mai tarziu colegii tai de trupa.

Am privit, pentru prima data cu spaima, in fata mea caci simteam ca de acolo vine acea voce crunta ce imi rostea numele cu atat de multa ura. L-am zarit imediat. Hainele negre ca noaptea imi creau fiori pe sira spinarii. Pusca ce era indreptata catre mine. Focul ce a izbucnit atunci cand glontul a parasit acea arma letala. Oare chiar ala avea sa imi fie sfarsitul? Chiar aveam sa mor in fata prietenilor mei, in fata fanilor mei? Am inchis ochi asteptand ca impactul sa se produca, acesta nu mai venea insa. Tipatul sfasietor al unei fete a rasunat apoi in intreaga zona. Mi-am facut curaj si am privit din nou in jurul meu. Am vazut in zare silueta acelui om fugind urmarita de catre politisti si langa mine, un cap micut acoperit de un par negru ca pana corbului si doi ochi caprui ce ma priveau patrunzator. Am observat imedita sangele ce ii inunda incet, incet bluza. Incasase ea lovitura pentru mine, ma salvase.

-Tu...am inceput sa rostesc dar nu am avut timp sa spun mai mult caci a inceput sa fuga pe cat de repede ii era cu putinta avand in vedere ca era ranita.

Am intins mana in aer de parca acest simplu gest ar fi oprit-o din alergarea ei insa era ceva ce nu avea sa se intample. Tocmai ce imi gasisem si pierdusem intr-un timp atat de scurt ingerul pazitor. Aveam sa fac orice pentru a o regasi. Trebuia sa ii multumesc!