Alla

Dimineața

Încă o oră de somn şi se aude alarma telefonului. E frumos afară, o vreme calmă şi incețoşată. Picuri de ploaie cad din cerul gri şi alunecă de pe acoperişul casei. Norii groşi alunecă alert în marea de văzduh şi câteva păsări rătăcite zboară incontrolat. Copacii, însă, sunt stană de piatră şi par neînsuflețiți pe marginea drumurilor.

Îmi privesc camera vopsită complet în alb şi îmi imaginez că mă aflu într-un salon de spital. Mă înfioară ideea că aş putea ajunge acolo oricând, aşa că, aleg să mă ridic din pat şi să îmi alung gândurile.

Tălpile mele fac contact cu podeaua rece iar un fior îmi străpunge coloana. Îmi amintesc ziua în care mi-am vopsit camera în alb, eram atât de fericită. Îmi doream cu toată ființa o schimbare şi abea după jumătate de an realizasem că nu asta era schimbarea de care aveam nevoie. Atunci albul mă făcea să am încredere că poate exista ceva mai bun în viață, dar acum doar mă întristează.

E 6:25 şi în 30 de minute o să mă aflu din nou printre alte persoane care, probabil, sunt mult mai fericite decât mine. O secundă de neatenție şi dau peste hanoracul lui. Mintea îmi este afundată de gânduri prostești şi amintiri urâte.

"Încă te simt cum îmi străbați fiecare atom din corp, atingerile tale pe corpul meu acum ard şi au devenit vânătăi, sunt plină de vânătăi, de tine.
Încă aştept să ieşi din pieptul meu să mă pot schimba, să pot da naştere la o nouă eu, o versiune mai bună a mea. Dar tu nu vrei să ieşi, rămâi lipit de mine... O să te scot din viața mea, promit! Eşti prea toxic pentru sistemul meu.
În urmă cu ceva zile în camera asta îmi spuneai cât de mult mă iubeşti iar acum mă întrebi cum voi reacționa în momentul în care vei iubi o altă fată. Până acum nu am realizat ce fel de monstru eşti.
M-ai folosit, străine!
M-ai întrebat dacă te mai iubesc în ultima zi în care ți-am repetat pentru a mia oară că o fac.
Te-ai folosit de faptul că ai putere asupra mea şi m-ai mânjit cu vină şi regret.
Carl, de ce ai impresia că aş putea să te mai iert?"

Nu mă aşteptam ca el să fi înțeles ceva din SMS-ul acesta, dar pentru mine cuvintele incluse erau cele mai potrivite în acel moment.
Acum, după atât timp, încă rețin fiecare cuvânt scris cu degetele tremurânde pe ecranul plin de lacrimi.

Îmi revin din transa asta melancolică şi realizez că sunt dinnou pe fugă, mereu e aşa.

În fiecare dimineață trebuie să dau față în față cu Carl. Aceleaşi priviri subtile, pline de ură din partea lui şi de nepăsare din partea mea.
Aşa e şi acum, îmi aştept autobuzul în stație. E linişte şi deloc aglomerat.

Autobuzul din care ar trebui sa coboare el opreşte în fața mea iar eu încerc să îmi reglez respirația. Trece cu paşi repezi prin fața mea iar eu închid ochii.
Mă văd urlând cu toată puterea în direcția lui până cănd fiecare făşie de carne din corpul meu se dezintegrează şi se transformă într-un nor de praf.

Dar ştim cu toții că nu se întâmplă aşa.