M: Miruna, trezirea!! striga femeia care mi-a dat viata.
Eu: Mama e sâmbătă lasa-ma să mai dorm, mă smiorcai eu in timp ce îmi pun perna pe cap.
Aud niste pasi si dupa câteva secunde, usa se deschide larg si pot sa fac pariu ca mama statea in tocul usii privindu-mă si asteptand sa ma ridic din pat, oftez trista si imi deschid ochii.
M: Scumpo,azi e ultima ta zi în România.Vrei sa iti petreci ziua dormind?
Eu: Nu,o privesc trista, gandul ca plec din tara mea nu imi place.
M: Atunci, hai sus si fa ca ultima ta zi aici sa fie una memorabila, imi zambeste cald.
Eu: Bine, chicotesc amuzata si ma dau jos din pat.
Mama se îndrepta spre usă, dar inainte sa iasă se întoarce cu fața spre mine si zice:
M: Sa te grabesti, Ana te asteapta jos, apoi iesi din camera.
Mă îndrept spre baie, mai bine zis imi tarai picioarele pana acolo, incep sa îmi fac rutin gandindu-ma la mersul in Coreea, am mai fost in Coreea deoarece tata e de din Seul si nu pot sa zic ca nu mi-a placut pe acolo, e foarte fain si oamenii sunt draguti si primitori, dar totusi sa ma mut acolo si sa nu mai vin pe aici? Asta ar fi mai mult ca o pedeapsa pentru mine decat ca o "mica" schimbare, cum numesc ai mei mutarea noastra.
Mă spalam linistita pe dinti si ma gandeam la faptul ca eu nu prea vroiam sa merg in Coreea, dar nu aveam încotro eram in ultimul an de liceu si părinții mei nu m-ar fi lăsat nici in ruptul capului sa stau singura. Au si ei dreptate, dar schimbarea asta pentru mine e mult prea mare, sa schimbi o casa e ok, un liceu sau chiar sa te muti din oras, dar sa ma mut in alta tara din celalalt capat al lumii e cam mult si pentru ei. Dar ei refuza sa inteleaga asta...
Uram faptul ca trebuia sa plec din România, ma simt de parca îmi părăsesc prieteni, scoala, casa, toate locurile frumoase, toate amintirile pe care mi le-am facut aici alaturi de cei dragi, pierd absolut totul. Dar nu prea mai am ce face, hotararea a fost luata fara ca eu sa imi pot exprima opinia.
Mi-am terminat rutina si m-am dus in camera sa îmi aleg hainele. Mi-am luat un tricou gri, niste blugi negri si adidașii mei albi. Eram gata, mi-am prins părul si am coborât, nu stau prea mult la aranjat, azi chiar nu am chef, azi vreau sa ma focusez pe lucrurile cu adevarat importante.
C
obor la sufragerie si de indata ce ajung dau de prietena mea Ana care ma astepta nerabdatoare, o sa primesc o ditamai mustrarea de la ea, stiu ca uraste sa ma astepte, dar sa speram ca azi se preface ca am ajuns la timp.
A: Aleluia, te-ai hotărât si tu sa cobori, isi da ochi peste cap si apoi imi zambeste.
Eu: Nici nu am stat mult, mă răstesc la ea si ii arat limba.
A: Bine cum zici tu. Hai sa mergem avem multe de facut azi, se agata de bratul meu si ma trage afara din casa.
M: Aveti grija de voi si sa nu intarzi scumpo, striga din bucatari.
Eu: Bine paa! iesim din casa.
Am decis sa ne plimbam putin prin oras si sa vizitam locurile noastre preferate, era ultima data asa ca am profitat de ocazia asta in adevaratul sens al cuvantului. Stim amandoua ca o sa ducem dorul plimbarilor noastre sau al planurilor nebunesti sau al tuturor prostiilor pe care le-am mai putea face. Dar ne resemnam cu ziua asta si cu speranta ca distanta nu o sa ne distruga prietenia.
Dupa mult timp de umblat am ajuns in parcul din centrul orasului, parcul asta e plin de amintiri frumoase, in orice loc m-as uita gasesc o amintire prinsa in mainile timpului. Gandurile imi sunt rapid spulberate de vocea Anei care face mai ceva ca un copil.
A: Hai sa luam înghețată! spune foarte fericita.
Eu: Copil mic ce esti!
A: Daca nu vrei....bine, începe sa meargă spre un domn cu inghetata.
Eu: Sa imi cumperi si mie una cu ciocolata, tip eu sa mă audă tot parcul.
Se întoarce cu doua inghetate fix asa cum ne luam de fiecare data, am inceput sa vorbim de toate lucrurile amuzante din perioada prieteniei noastre cat si cele triste, nici nu ne-am dat seama ca se intuneca si trebuie sa mergem acasa. As mai fi vrut sa stau, macar cateva ore ca sa ma mai bucur putin de locul asta, dar am decis ca cel mai bine e sa mergem acasa.
Cand am ajuns acasa ai mei isi pregateau bagajele, nu i-am prea bagat in seama si am mers sus in camera mea, mai aveam nevoie de putin timp cu prietena mea.
A: O sa îmi fie asa dor de tine, se uita trista spre mine.
Eu: Si mie, mai ca îmi venea sa plang.
A: Promite-mi ca o sa mă suni si o sa imi scrii si o sa ma ti la curent cu tot ce se intampla in viata ta.
Eu: Promit. Te iubesc maimuță, imi dau lacrimile.
A: Si eu te iubesc panda, mă ia in brate.
Ana nu a mai stat mult si a plecat spre casa, imi parea asa rau ca plecam si ca nu o sa o mai vad si nici nu o sa mai facem lucrurile pe care le faceam.
Cu gandurile astea am mers la bucătărie acolo era tata statea si citea linistit un ziar, nu am vrut sa il deranjez asa ca mi-am luat un mar si am vrut sa plec, dar vocea tatalui meu m-a oprit din drum.
T: Miruna sa nu uiți maine trebuie sa ne trezim la 5 dimineta
Eu: Nu uit; mi-am facut pana si bagajele, spun trista.
T: Scumpo, se ridica si vine spre mine, va fi bine o sa iti placa in Coreea, apoi ma pupa pe frunte.
Dau usor din cap aprobator si apoi merg in camera mea. Ma schimb in pijamalele mele dragute cu ursuleti si ma pun in pat. Somnul vine mult mai greu daca in capup meu se afla doar gandul ca plec departe de tot ce e aici, dar acum nu mai am alta obtiune. Somnul ma fura dupa scurt timp si ma duce in lumea viselor lasand toate problemele si necazurile in lumea reala.
~●~●~●~●~●~●~●~●~●~●~●~●~●~●~●~
Hei lume!!
M-am gandit sa editez acesta carte si sa o republic, va dura ceva mai mult pana toate capitolele vor fi terminate, dar treptat o sa le republic pe toate.
Sper sa nu va plicisiti pana termin=))
CITEȘTI
The first step of love
Novela Juvenil-Miruna o adolescentă obisnuita este nevoită sa se mute cu părinții ei în Coreea de Sud. -Tae un băiat popular care nu prea a avut relatii serioase, dar toate fetele roiesc in jurul sau. Oare ce îi va astepta pe cei doi....
