Life is a difficult exam ( a Harry Styles and Niall Horan fanfiction) Part 1

CAPITOLUL 2

În timp ce se sărutau,m-am dus imediat lângă ei şi am zis,  zâmbind :

-Hey! Bună... scuzați-mă că vă deranjez... apropo...ce bine ştii să săruți, Daniel... nu ştiam cât de talentat eşti...

-Uite... eu nu... adică,... nu am...

-De ce te bâlbâi? Te ascult! am zis eu frustrată

-Veronica a sărit pe mine!

-Dă vina pe ea acuma, sigur! Să mergem, Ambra!

-Du-te tu, ți-o iau inainte! a spus Ambra.

-Diana! Diana! Stai puțin! Ascultă-mă! striga Daniel către mine.

-Nu am ce să ascult pentru că am ascultat destul conversația ta cu Veronica! am spus eu.

Ambra POV:

M-am dus la Veronica şi i-am zis:

-Eşti cu adevărat o paraşută!

-Hooo... tu ce-ai mai pățit? intreba ea la mişto.

-Aha... acum o faci pe inocenta... Ar trebui să-ți fie ruşine pentru ce-ai făcut! am spus eu şi am plecat nervoasă.

Daniel POV:

Sincer, nu credeam că mie îmi plăcea de ea, la propriu... dar, când am pierdut-o, mi-am dat seama că Veronica era un nimeni. Am pierdut ceea ce era mai valoros şi-mi părea rău. Îmi părea rău din cauza că am pierdut-o pe Diana si n-am s-o mai recuperez niciodată.

Diana POV:

Am plecat cu Ambra acasă.

-Să nu plângi! a exclamat ea.

-Poftim?! Ei doi nu merită nicio lacrimă! am zis eu.

-Aşa te vreau! mi-a zis ea.

-Ok... ne vedem maine, bine?

-Bine, a zis Ambra.

Când am ajuns acasă, părinții mei mi-au spus să vin puțin in sufragerie. Ştiam că urmau să-mi zică ceva.

-Diana, mi-a zis mama, eu şi tatăl tău ne-am gândit mai mult şi... am decis că din semestrul al doilea să faci şcoala în Anglia.

-Ce?! Nuuuu! am strigat eu.

-Ştiu că nu-ți convine dar trebuie... Acum e târziu, deci... ar trebui să mergi în camera ta şi să dormi. a zis mama.

-Ok... am zis. M-am dus in camera mea si m-am întins în pat. Asta a fost cea mai oribilă zi din viața mea...

Dimineața m-am trezit şi m-am dus la şcoală. I-am spus lui Ambra că din semestrul al doilea  mă duc în Anglia, mai exact în Londra.

-Semestrul al doilea e peste o săptămână! a strigat ea.

-Da... ştiu... am zis eu. Habar n-am ce-o sa fac...

-Priveşte partea bună a lucrurilor... o să-ți faci prieteni noi!

-Mda... aşa e, am zis eu.

În pauză a venit Daniel la mine:

-Se poate să vorbim? m-a întrebat el.

-Ok... am zis.

-Ştiu că te-am rănit foarte tare... şi-mi pare... îmi pare rău!

-Păi chiar ar trebui să-ți pară! am spus eu. E ok... Se poate să rămânem amici... dacă vrei...

-Nu! Eu te vreau înapoi! a zis el.

-Nu se poate... adică nu prea mai am încredere în tine...

- Nici măcar "Friends with benefits"? a zis el zâmbind.

-Ce?!?!  Pe bune... te comporți ca un nesimțit!

-Glumeam! a spus el.

Sincer... mie îmi plăcea de el... de aceea, m-am gândit să-i mai dau o şansă pentru că niciodată nu-mi mai făcuse asta...

-Ok... îți mai dau o singură şansă!

În acel moment ne-am îmbrățişat strâns.

-Dar mai avem o problemă! am zis eu.

-Ce este?

-În semestrul al doilea mă mut în Londra la şcoală...

-Poftim?! Nu se poate! a zis el cu o față şocată...

-O să mai ținem legătura...am spus şi am plecat acasă după ce mi-am luat "Adio" de la el.