Zeiță

#3

  Am ieșit din portal cu un sentiment de gol în stomac. Mă aflam sub un cer roșu și lângă cel mai grandios și sinistru palat pe care l-am mai văzut vreodată.

  Am presupus că eram in Regatul Demonilor, nu doar din cauza cerului de culoare rosie, ci și din faptul că mă gândeam la tata atunci când am intrat în portal.

  Eram la poarta palatului întrebându-ma dacă chiar vreau sa fac asta. Nu imi venea să cred ca aveam ganduri rele. Imi imaginam ca tata nu ar fi fost la fel de bucuros să mă vadă pe cât sunt eu.

  Eram speriată.

  Am trecut peste neliniștea mea si am pășit pe dalele de piatră ale aleei palatului, care ducea la poarta principală, păzită de gărzi. Nu era o idee prea bună să întru pe ușa principală a palatului, având în vedere ca nimeni nu avea idee cine eram.

  Am urmărit niște oameni îmbrăcați mai ponosit gândind ca ei sunt servitorii palatului. Aceștia nu arătau cum imi imaginăm. Arătau ca mine. Erau oameni normali. Și totuși nu erau. 

  I-am urmărit pe demoni până la o ușă în spatele Palatului. A fost ușor să intru, pretinzând ca lucrez la palat ca servitoare. Sunt surprinsă ca outfit-ul meu nu era neobișnuit pentru ei. Pe de altă parte, sunt fericită ca hainele mele nu ies în evidență aici.

 
  Eram in palat. Un hol micut care se bifurca în alte 3 holuri mai mari m-a întâmpinat când am intrat pe ușa din spate a palatului. În acel moment am realizat ca o să mă rătăcesc cu siguranță în palat.
  Cu toate acestea, am încercat să imi urmez intuitia. De obicei am încredere în ea.

  Am ajuns, după multe cotituri, la o încăpere imensă în care erau două scări foare mari de marmură. Acestea erau piesa dominantă care te ducea cu gândul la balurile prinților și prințeselor din cărțile de povesti. Totul te ducea cu gândul la un basm. Pe tavan trona un candelabru gigantic de cristal care împrăștia lumina caldă în toată incaperea.

  Atenția mea a fost furată de un băiat care venea către mine.
  Am încercat să nu ma pierd cu firea și am zambit panicată.

  Baiat: Salut! Nu te-am mai văzut prin palat. Ce cauti aici?

  Trebuie să recunosc ca arăta foarte bine (media).
   Aveam presimtirea ca ma poate ajuta sa il găsesc pe tata în Palatul asta. Asa ca, i-am cerut ajutorul.

  Eu: Salut! Scuze că am dat buzna asa. Nu sunt de aici. M-ai putea ajuta?

  Baiat: Sigur! Dar mai întâi, să facem cunoștință. Eu sunt Cole. Încântat!

  Eu: Eu sunt Sabina. Încântată de cunoștință!

  Am dat mâna cu el și i-am zis ca vreau sa vorbesc cu regele în cel mai scurt timp. Acesta s-a oferit să mă conducă până in Sala Tronului.

 
  Într-un final, am ajuns împreună cu Cole la usa din lemn a încăperii. Am bătut la usa si aceasta a fost deschisa de gărzi.
  Un barbat stătea la un birou cu spatele la mine.

  În sfârșit momentul pe care l-am așteptat a sosit. Am tanjit după clipa asta 17 ani.

  Eu:... Tată...

  Omul de la birou se întoarse către mine cu o viteză neobișnuită aruncându-mi o privire din cap până în picioare.
  Expresia lui facială s-a schimbat de la șoc la extaz într-o clipa.

  Tata: SABINA! Chiar tu esti?
  Eu:  Da! Am venit să te vad! Și să te cunosc.
 
  Tata se ridică de la birou si ma luă în brațe. Incercam amândoi să ne stapanim emoțiile.
  Acesta i-a făcut semn lui Cole și gărzilor să părăsească camera.

  Tata: Ma bucur așa de tare ca te vad! Sper ca mama ta ti-a spus toata povestea, și ti-a explicat de ce mi-a fost imposibil să vă vizitez.

  Eu: Da, mi-a spus.
  Tata: Sper ca nu pleci prea curând. Avem atâtea lucruri de discutat.

  După 3 ore...

  Am ieșit din sala cu un zâmbet larg pe fata.

  Tata mi-a spus cât de dor i-a fost de mine si de mama si cat de greu i-a fost fără noi. Mi-a mai spus că în scurt timp,  v-a trebui să îi i-au locul pe tronul Regatului.

  Sincer...  Sunt pregătită pentru orice.