Zeiță

#5

  * Sabina POV *

  M-am trezit pe o podea rece, de piatră. Cu niște lanțuri legate de mâini. Ce caut eu aici?! Imi aminteam perfect ce se întâmplase seara trecută. Am fost răpită de îngeri!

  Nu imi vine sa cred ca sunt în castelul lor! Acum va trebui doar sa scap de aici.

  În timp ce ma gandeam cum sa scap de aici mi-a venit ideea sa incerc sa folosesc magia. Atâta timp cât demonii cât și îngerii o pot folosii, dece nu aș putea să o fac și eu? Dacă nu va functiona, măcar pot spune că am încercat.

  Am închis ochii, punând mâinile pe lanțurile care ma țineau legată. M-am concentrat pe gândul de a fi liberă și, ca prin minune (literalmente), am simțit lanțul rupându-se.

  Nu imi vine să cred ca a funcționat. Deci mama avea dreptate, eu chiar sunt specială.

  M-am ridicat cu greu de jos și am zgaltait ușa temnitei. Încuiat. Ma gandeam eu. Nu ar fi fost o idee foarte bună să tip după ajutor asa ca, mi-am folosit magia și pe ușa.

  Nu era bine ce faceam. Stiam totuși câte ceva despre magie, și folosirea magiei excesiv te poate stoarce de puteri. Și eu o să am nevoie de cât mai multă putere pentru a evada.

  Am ieșit pe ușa, după ce m-am asigurat ca nimeni nu sta de pază și am pornit spre ce credeam a fi ieșirea.

  * Regele Demonilor POV *

  I-am trimis pe Mark, Cole, Lilith și pe Adam, cei mai puternici demoni pe care îi am în căutarea lui Sabina. Sper ca e bine, și de asemenea, sper ca demonii mei să nu fie prinși în mâinile lui Iehova.

  - Lucifer! Ai vreo veste?

  Se auzi din oglinda de pe peretele din fața mea. În ea apăru fața frumoasa si angelica a frumoasei mele iubite.

  - Cum de ai găsit o cale de comunicare? am întrebat-o nedumerit.
  - Asta nu conteaza acum! Spune-mi ce sti despre răpire! Crezi ca o să îi facă rău? spuse ea cu chipul îngrijorat.
  - Sper ca nu. Am trimis cei mai buni luptători și spioni în Regatul Îngerilor pentru a o aduce înapoi.
  - Sunt îngrijorata. Sper ca războinicii tai să le facă față îngerilor.
  - Și eu... îi spun îngândurat.
  - Puterile mele sunt slăbite. Mai am doar câteva secunde de vorbit. Va iubesc și pe tine și pe ea și sper ca ea să restabilească pacea.
  - Și eu te....

  În acel moment reflexia a dispărut.

  * Sabina POV *
 
  Am ajuns pe un hol lung. Nici o ușa în stânga sau în dreapta, dar cu o ușa gigantică în fața mea. Dacă aceasta era ce credeam eu ca e, atunci vreau sa intru.

  Am impins cu putere ușile mari din lemn masiv acestea deschizându-se.

  Sala Tronului.

  Exact cum credeam. Pe tron nu stătea nimeni, iar în acel moment nu imi păsa nici ca părul imi era răvășit, și nici ca rochia mea frumoasa de bal era murdară de noroi și Dumnezeu mai știe ce.

  Eram hotărâtă să vorbesc cu Regele Îngerilor. Așa-zisul meu bunic.

  După ce mi-am făcut un mic discurs în minte, am strigat cu toată puterea:

  - AM VENIT SĂ VORBESC CU TINE, MAJESTATE! punând accent pe ultimul cuvânt

  După câteva momente pe ușa a intrat un om cărunt, înalt, cu ochii albastri, care se uita țintă la mine cu ochii aceia reci. Eu eram hotărâtă și stateam dreapta în fața lui, chiar dacă îi ajungeam deabea până la cot.
  Țin să mentionez ca am 1,70 înălțime. Se pare că am de unde să moștenesc asta.

  - Cum ai intrat în Sala Tronului? Cine esti? întreba acesta cu o voce calma și tot odată confuza.

 

  Va urma...