Doar eu și nimeni altcineva

O frântură din viața mea.....

Totul a început cu o sclipire de luna,așa s-au cunoscut mama si tata iar tot așa s-a naruit totul de parcă nici n-ar fi existat. Mă numesc Andy, sunt un adolescent de 20 ani simplu ,in prezent student la una dintre cele mai bune universități din Anglia si relativ împlinit,de ce spun "relativ" pentru că aparențele sunt foarte înșelătoare, mai ales in cazul meu.

Ca să vă spun mai multe despre mine , locuiesc cu un prieten destul de apropiat în campusul universității la care am fost admis pe baza unei burse și mare noroc si de acel document pentru că așa cum știu eu să inrăutățesc lucrurile, puteam să pierd ultima șansă de a avea un viitor strălucit in cariera aleasă de parinții mei ,daca Mikle nu mă ajuta.Nu mi-a placut dintotdeauna aceasta meserie, dar am vrut să îi fac mândrii pe mama și pe tata. Totul se petrecea intr-o zi de joi, zi pe care acum o detest deoarece, când totul părea că merge perfect atunci tot ce aveam, s-a prăbușit ca o epava.

Alergam pe străzile londoneze puțin dezorientat și foarte emoționat deoarece azi era ultima zi în care puteam să predau o cerere pentru acordarea bursei de studiu de care avem mare nevoie.

În jurul meu se aflau clădiri moderne, bănci,muzee, parcuri și oameni bucuroși de prima zi cu soare din acest an, și acum cred ca eu eram singurul care strica peisajul. De când m-am mutat aici temperatura nu a ținut din plin cu mine,însa azi era ceva diferit iar totul în jurul meu îmi surâdea. Urmele de transpirație se vedeau cu ochiul liber pe cămașa mea alba, strânsă bine la gât dar lăbărțată pe corp, stropită cu vreo două trei picături de cafea, îmi era teamă să fac vreo mișcare mai bruscă încât să șifonez cămașa, deoarece eram convins că Margaret, îngrijitoarea blocului mediocru în care stăteam nu o să mi-o mai calce vreodată. Cravata în carouri " împrumutată " de la soțul acesteia duhnea a naftalină ceea ce însemna că este o piesă rară, de muzeu, care se poartă la ocazii întru totul speciale . Pot să spun cu ușurința că am avut puțin noroc, să sustrag ușurel acest bun valoros, în timp ce el, un bătrânel țâfnos la vârsta a treia, fost locotenent în armată ,urmărea țintuit in fotoliul său comod emisiunea de bingo de la ora 14:00. Mâinile sale aspre, țineau strâns biletele ce se spera a fi câștigătoare. Cu mult suspans și teamă mai scotea câte un oftat lung ,însă nu prea adânc încât să nu audă vorbele prezentatorului .Cureaua dintr-o improvizație ieftina de piele luată dintr-un bazar din apropiere , își arăta calitatea "descompunându-se" mai rău la fiecare pas pe care îl făceam,fiind prima dată când o port. Arătam jalnic însa voiam exagerat de mult să iau bursa aceea, care cel puțin în cazul meu era salvatoare. Îmi era teamă deoarece dacă întârziam știam sigur ca Dl Thompson nici nu se va mai uita la mine nici cu coada ochiului său aprig, însă am avut puțin noroc cu Mikle al cărui tată are o meserie respectabilă,și unul dintre elevii favoriți al Dl Thompson, așa că acesta nu poate refuza nici măcar o mica discuție cu Mikle. Mi-a zărit privirea disperată iar rapid a înțeles motivul pentru care am venit, și chiar dacă el este văzut mai mult drept "copilul răsfățat" mereu a fost amabil cu mine în ciuda faptului că nu avem nici pe departe același statut social. L-a distras pe domnul profesor cu una dintre discuțiile de afaceri ale tatălui sau,făcându-l pe Dl Thompson să intre din nou în biroul sau , asa zis si "camera torturii" deoarece acolo erai chemat doar sa primesti detentie cu Dl Dale , profesorul de sport,iar prin asta vreau sa zic ca primeai febra musculara pentru minim 2 saptamani, sau clasica exmatriculare de care tuturor ne era frica si inghiteam in sec cand i se rostea numele fioros.Lejer acesta a înșfăcat un dosar de pe biroul sau vorbind cu elevul său despre cine știe ce proiect stupid al orașului, din când în când Mikle mai trăgea cu ochiu pe geam , încât să vada cât mai continuă diversiunea.După câteva rugăminți banale din partea băiatului am fost lăsat să-mi predau actele, iar în final să ajung unde sunt acum.

Mikle fiind diferit de familia sa îngânfată a făcut o faptă "eroică" pentru mine însă banală pentru el, salvându-mă d-ea dreptul din colții Dl Thompson, așa devenind tovarăși și buni colegi de cameră.

Sunt destul de singuratic și îmi place să descopăr diferite cafenele sau restaurante modice în care să-mi duc majoritatea dupa-amiezilor.Nu îmi place să vorbesc despre trecutul meu, iar uneori mă simt străin chiar în propriul corp.Recunosc că de cele mai multe ori nici eu nu mă înțeleg, așa că nu mai are rost să cred că alții mă pot înțelege mai bine. Nu prea am prieteni mai ales după accidentul care mi-a schimbat viața radical,dar poate că Mikle, Betty și Eva sunt o excepție.Se poate spune că sunt un ciudat, însă apreciez persoanele care mă plac așa cum sunt, aceia care remarca "normalul" din mine și incerc să vadă ce am în suflet.Cei drept sunt puțini, dar aceia sunt prietenii mei .