Aș vrea să n-am nevoie de supliment. Să nu depind de ceva, de cineva...
Mă simt ca o cometă rătăcită în spațiu, ca o epavă părăsită pe valurile furioase ale mării într-o furtună. Fără sprijin și ajutor. Aș suferi iar, aș distruge lumi de demoni...și toate astea doar a-ți revedea zâmbetul galant și frumos. Prea scump pentru-al cumpăra. Îl vedeam prea rar. Dar și când răsărea pe chipul tău, acel sunet de surâs dulce și melodios, știam că meritase tot.
Acum mi-au rămas doar stele, Dar știu că noi putem vorbi prin ele. Subconstientul meu încă nu acceptă, Cum ai putut pleca așa ușor, atât de tânăr?...
Se pare că acum tot eu sunt nemulțumită....mă urăsc, niciodată nu m-am suportat, dar se pare că tu ai făcut-o..
Sper că nu ești supărat pe mine. O fac acum, îți dau reproșuri pentru că nu pot suporta atât. Mă gândesc, că poate aducând vină asupra altcuiva, lucrurile vor sta altfel. Momentan.
Iar! Iar mă înșel crezând asta. Am atâtea defecte,dar se pare că, într-un mod ciudat, tu apreciai imperfecțiunile mele. Erai mândru de mine numai prin simplul fapt că incercam să mă schimb. Atât de bun erai.Poate prea bun pentru mine. Nu te condamn, nu am de ce, ai făcut asta pentru mine. Însă acum sunt sigură, îmi voi trăi viața în amărăciune și agonie. A fost frumos cât a durat?
Cred că, mă veghezi de sus. O simt. Mă doare...îmi lipsești.
--------
Fețele voastre acum când ați citit asta:
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Păi cam da, nici eu nu știu exact ce a fost asta. Am scris puțin (mai mult pe fugă) dar am super multe idei legate de această carte și abia aștept să le introduc. Ideea este că voi scrie poezii (ocazional și povestiri sau chestii de genul habar n-am). Cred că sunteți mega derutați și confuzi pentru că..ei bine am început cu epilogul și e normal, dar veți afla pe parcurs ce și cum. Deci ~fără deci~ , sper că aveți un dram de răbdare la voi.
