Dorința noastră~Realitatea [Volumul II]

Capitolul 1~Lumea reală doare

Notă: Pentru că narațiunea în volumul 1, a fost la persoana I, voi continua în același stil. Mici schimbări vor fi la dialog, și la nivelul descrierilor. ~

Ayame. Yoshida Ayame. Acesta este numele meu, dar... Cine sunt eu cu adevarat? O fată... Timidă. Antisocială. Pesimistă. Îmi doresc să pot călătorii prin țară alături de persoane dragi mie, însă... Mă întreb, oare ce este o persoană dragă? Și de ce nu pot avea și eu una?

-Ayame? Mă asculți? Ayame, iar visezi cu ochii deschiși? Of, ce mă fac eu cu tine...? aud vocea mamei trezindu-mă din gândurile mele
-Poftim? E șapte fără un sfert! O să întârzii! exclam nervoasă

Fug după rucsac, apoi părăsesc casa in grabă, uitând să îmi iau la revedere de la mama. Prima zi de liceu în anul trei și deja am dat-o în bară. Realitatea doare. Lumea reală doare. Însă nu pot compara universul meu cu ceea ce noi numim lumea de afară. Neatentă, din cauza gândurilor negative ce îmi tot apar in minte, când să traversez, mă împiedic de o fată cu păr șaten. Părea palidă și panicată. M-am ridicat prima și i-am întins mâna pentru a o ajuta să se ridice. Ne-am holbat una la cealaltă preț de câteva secunde, apoi se decide să nu-mi accepte ajutorul. Încerc să îi zâmbesc prietenos, însă în zadar.

-Mă scuzi, dar trebuie să plec. Nu-mi pot permite să întârzii fix acum.
-Yoshida Ayame, mă numesc.
-Nu te-am întrebat cum te cheamă, ci ți-am spus că...
-Anul trei, Oujasama HighSchool. continui eu, în speranța de a crea o legătură între noi două. Eram disperată.
-Oujasama? Este liceul unde învăț și eu. Tamaro Ryze, clasa 3-2. răspunse aceasta, apoi își scuturase fusta și plecă.
-Clasa 3-2... 3-2.

Brusc totul se întunecase în jurul meu. Nu puteam crede ce se întâmplase cu câteva minute în urmă.
Date de contact. Am date de contact. O pot găsi, dar vreau asta? Tocmai am realizat ca ora era șapte și jumatate, iar eu încă mai aveam de parcurs drum lung până la destinația mea.
Grăbesc pasul. Era înnorat. În orice secundă picăturile reci de ploaie puteau să distrugă tot ce mai aveam. Aspectul.
    De obicei nu acord atentie, însă astăzi e o zi specială. Inima imi bate cu putere. În ochii mi se putea citii teama de a păți ceva rău, fix pe final.
...
Ceremonia liceului a început, făcând deschiderea unui nou an școlar.  Unii fac primii pași, alți... ultimii. Eu mă regăsesc în a doua parte. Nu știu ce vreau să fac cu viitorul meu. Habar nu am unde mă va purta destinul. Ce e cert este că în niciun caz undeva unde toate lucrurile sunt roz. Bine, nici nu există așa ceva, pentru că mereu apar certuri în viața noastră. Noi trebuie să știm doar cum le putem ameliora, în niciun caz să continuăm contrazicerea fără rost.
Sunt întreruptă de o voce răgușită ce răsuna în toată sala de sport, locul unde festivitatea se și petrecea de altfel.
-Și acum studentul nostru de top va ține un discurs în cinstea deschiderii anului școlar. Tanaka Ryuu, te rog!
Era un băiat de vârsta mea, tot anul trei, tot unul din elevii de top ai liceului, tot o persoană... ca și mine. L-am îndrăgit mereu, în secret. Vocea lui calmă răsună în sala imensă, iar cuvintele lui ajung în inimile noastre, acestea umplându-se de speranță.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

După ceremonia de începere a anului școlar, am plecat spre casă îngândurată. Nu știam de ce, dar adierea ușoară a vântului îmi provoca  numai amintiri. Aveam senzația că tot ce am visat înainte era adevarat. Că am simțit fericirea, iubirea necondiționată, tristețea, curiozitatea și multe alte sentimente alături de persoanele dragi mie. Amintiri false. Toate erau doar amintiri false și dureroase. Exact, dureroase. Sentimentele false sunt dureroase. Știi că au existat doar în inima ta, nu și în a celorlalți. Ai trăit singură, într-un vis știut numai de tine. Lăcrimam. În sufletul meu domina tristețea provocată de acea poveste frumoasă de prietenie. Am rămas singură, o să mor singură.
Eram în trenul spre casă. Picăturile de apă se scurgeau pe geam. Începuse să plouă. Încerc să mă încălzesc puțin gândindu-mă la singurul lucru ce îmi aparținea în totalitate. Lumea mea. Locul unde mereu pot fi ce îmi doresc. Locul unde sentimentele mele domină. Și cel mai important, locul unde mă ascund când realitatea este prea dureroasa pentru mine.
În final ajung acasă şi trântind uşa camerei mele, mă cufund în gânduri ce mă dominau. Oare voi reușii să schimb ceva în acest an?

~Watashitachi no negai~ Adda Yonomori~