Dorința noastră~Realitatea [Volumul II]

Capitolul 2~O lovitură schimbă destinul

-Yoshida-san! Yoshida-san, așteaptă-mă! Yoshida-san!
Mă opresc din mers, așteptând. Tamaro mă striga, numele meu auzindu-se în ecou pe holul gol. Mă întorc catre ea schițând un zâmbet timid și aștept să vorbească.

-Yoshida-san, repetă aceasta, mă bucur că ești aici. Voiam să vorbesc cu tine.
-Tama...
-Ryze, mă corectă ea. Spune-mi pe prenume. Mă gândeam că ar putea fi un prim pas în prietenia noastră.
-Pri..e..tene..? întreb mirată.
-Prietene! S-a întâmplat ceva Yoshida-san?
-A..
-A? Nu înțeleg ce vrei să-mi spui. Fii mai clară!
-Ayame. Îmi poți spune Ayame. Despre ce doreai să discutăm?
-Aș dorii să ieșim weekend-ul acesta împreună. Bineînțeles, dacă nu ai deja planuri.
-Desigur. răspund rece

Încep să mă panichez. Simțeam cum sângele îmi curge prin vene într-un ritm alert. În mintea mea începuse să se reflecte o veche amintire ce mereu mă împiedica să mă apropii de oameni. Acum îmi amintesc de ce sunt singură, de ce nu am putut să îmi depășesc teama. Brusc am simțit cum mi-am pierdut echilibrul. Așteptam impactul cu solul, în timp ce simțeam cum tot holul liceului se clătina cu mine.
Totul devenise negru.
Viziunea din trecut îmi poseda mintea.

-Ești o lașă, m-ai abandonat!
-Eu..
-Ayame, taci! Te rog să nu mai zici nimic. Nu meriți pic de afecțiune din partea celorlalți. Ești un om de nimic, nu știi decât să ranești... Te urăsc, Ayame! Mai bine aș murii decât să fiu prietena unei...

M-am trezit în cabinetul medical, panicată. Respiram greu, în timp ce transpirația rece mi se scurgea pe piele.

-NU SUNT LIPSITĂ DE SENTIMENTE! țip în tot salonul. Capul meu mai avea puțin și exploda de durere. Îmi duc mâna instinctiv la frunte, și observ ca aveam o cârpă umedă așezată. Mi-o îndepărtez de pe frunte și mă așez în capul oaselor. Observ un baiat slăbuț ce tasta, probabil un mesaj, pe telefonul lui. Într-un final, închide telefonul și se uita înspre mine.

-Ești mai bine? întrebă acesta
-Cum am.. Au! Capul meu..
-Ușor, din câte știu te-ai lovit la cap când ai leșinat.
-Îmi cer scuze.. spun lăsându-mi privirea în jos
-Ei, haide, să ne bucurăm că ți-ai revenit! Tanaka Ryuu mă numesc.
-Ayame Yoshida. Încântată.

Un băiat înalt, brunet, ce avea ochii de culoarea smaraldelor, intră în grabă în salonul medical al școlii, întrerupîndu-ne dialogul.

-Ryuu, avem meci, grăbește-te!
-Vin acum Taro, răspunse șantenul
-Taro? întreb curioasă
-Un prieten, continuă Ryuu, adevărat.

Băiatul se ridică și părăsi in grabă salonul. Am rămas iar singură între gândurile mele. Unde era Ryze? Și de ce se aflase Tanaka-san aici, cu mine? "Vreau să merg la ore. Dar ceasul este 16:30. Cursurile s-au încheiat acum câteva ceasuri." Am plecat de la cabinetul medical și m-am dus în clasă pentru a-mi strânge lucrurile.

-Cum te mai simți? aud o voce familiară
-Amețită, recunosc eu, Ryze, spune-mi, ce s-a întâmplat după ce am leșinat?
-Un băiat drăguț te-a dus la cabinet și trebuie să recunosc, a fost destul de frumos partea lui. Nee, spune-mi, ai obținut numărul lui?
- Nu, ar fii dubios să îi cer numarul.
-Dar, dar, dar, măcar numele?
-Tanaka Ryuu. Suntem în aceiași clasă.
-Cât noroc Aya-chan! Știi, vreau să îți spun un secret. Sunt îndrăgostită de acel băiat încă de când eram în anul unu.
-Dar nici măcar nu îi știai numele...
- Nu am avut curaj să îl bag în seamă, nu mai contează. Să plecăm!

Ryze mă apucă de braț și fredonând un cântecel vesel, mă trage după ea din clasă.

-Aya-chan, am o idee genială! Cum ar fi dacă l-ai invita pe Tanaka-san sâmbătă? Așa i-ai putea mulțimii că te-a dus la cabinetul medical. Ce zici?
-De fapt vrei să socializezi cu el, nu-i așa?
-Ei bine...
-Și mai mult, vrei să ai șansa de a putea vorbii singură cu el. Ai motivele tale în spatele invitației.
-Ayame... Te-am supărat?

Ryze se uita îngrijorată la mine. Mintea mea o luase iar razna.

"Te urăsc, Ayame! Mai bine aș murii decât să fiu prietena unei..."
~~~~~
- Nu, răspund rece, mâine o să îl întreb dacă vrea să ni se alăture.
-Aya-chan, m-ai speriat pentru o secundă. Ai devenit palidă, ești bine?
- Sunt bine, afirm fără a schița vreo emoție, acum drumurile noastre se vor despărți. Ne vedem mâine la liceu!

Sâmbătă, eu, Ryze, Ryuu, afară. O să mă extrag din ecuația fericirii lor. Nu îmi permit să mai pierd oamenilor. Nu acum, nu mai târziu. Sunt gata să renunț la mine pentru ceilalți.

~Watashitachi no Negai~