Doar o altă zi || Finalizată ||

IV

Din perspectiva lui Ayato

Mergeam pe stradă,  totul era liniștit.  Era beznă.  Continui să merg,  deși nu prea știam unde mă duc. 

Mă împiedic de ceva și cad.  Vreau să mă ridic,  dar simpt cum țeava unui pistol mi-e pusă la cap.  Rămân tăcut. 

Din perspectiva protagonistului

Fusesem pus să asasineze fiul unui reprezentant al Japoniei venit aici în vacanță, dar tatăl lui nu era cu el.  Din informațiile aflate de la niște informatori am aflat unde va fi în noaptea asta.  L-am urmărit ceva timp până am ajun aici.  Era destul de slab.

Îl leg și îl pun în portbagajul mașinii.  Acesta era destul de tăcut, se supunea ordinelor și asta nu-mi prea plăcea.  Aș fi vrut să am o luptă cu el. 

Ajung cu el acasă.  Logodnica mea nu era acolo,  dar era copilul ăla pe care l-am adoptat. 

Întru în casă și îl leg pe un scaun în subsolul casei.  Îi pun niște întrebări la care nu-mi răspunde,  dar era legat la gură,   deci nu o putea face.  Îi dezlege gura. 

  —   Tu ești Ayato Kobayashi,  nu-i așa? întreb eu.

  —   Eu sunt,  spune el părând calm.

  —  Bine, spun eu.  Tatăl tău ține la tine,  nu?  întreb eu,  zâmbind. 

  —   Da,  foarte mult!  spune el,  părând fericit. 

  —   Ar fi dispus să dea o sumă mare de bani pentru ca fiul lui mult iubit să se întoarcă acasă?  întreb,  știind răspunsul.

  —   Nu,  el m-a dat afară,  spune el.

  —   Ce?  Dar n-ai spus tu că te iubește?  întreb eu confuz. 

  — Ba dă, dar am mințit,  spune el.  Voiam să-ți aflu interesul,  conțină el zâmbind foarte fericit. 

—   Deci nu te iubește... Dar ce ar crede restul oamenilor dacă ar află că fiul lui a fost răpit și el nu face nimic? spun eu zâmbind deasemenea. 

  —   Că e un nemernic,  spune acesta,  oftând.  Clar va face ceva,  ține mult la ceea ce cred oameni despre el... 

În timpul discuției noastre Elan, copilul pe care l-am adoptat intră în cameră.  Se uită la mine și apoi la Ayato.  Părea confuz,  iar asta îmi plăcea.  Avea o față foarte drăguță când era confuz,  dar mai ales când era speriat. 

  —   Oh,  Elan, ce cauți aici?  îl întreb eu zâmbind. 

  —   Mă întrebam unde sunteți,  spune el începând să fie speriat. 

  —   Acum știi, spun eu. 

 
Ayato rămâne tăcut.  Se uită la noi destul de confuz și plictisit,  după care întreabă:

  —   Nu continuăm aici? 

  —   Mai târziu,  spun în timp ce îi injectez somnifer în mână. 

____________________________________

____________________________________