Căderea demonului

3. Drace

        ―  Căcat.  Vocea îi tremură puternic, moment în care trupul-i cade, dintr-o dată pe jos, simțind cum alte cioburi îi intră în piele. 

Sfâșietor. 

Jason plânge în liniște. 

Nu clipește. Nu sughite. Nu face nimic. 

În schimb, lacrimile sale creează un dans haotic pe fața-i palidă, lăsând să curgă odată cu ele, o durere imensă. Jason nu se mai poate abține. N-a plâns de mult, și simte un gol imens în suflet ce-l mănâncă tot mai mult până ce nu mai rămâne nimic din el. 

S-a îmbolnavit singur cu propria-i durere. Nu-și dă seama dacă e trupească sau sufletească. Oricum, îl înțeapă. Când are de gând să se termine tot? Lacrimile îl sufocă în continuare, iar gândurile grele încep să-l înnebunească. 

 Renunță. Haide, fă-o. Haide, haide, haide...

Jason nu mai plânge. Nu mai are lacrimi. Se simte ca un gunoi, o umbră ștearsă.  ― La dracu! Se ridică. 

   ― Jason? Vocea lui Tom se aude din camera alaturată. 
Nimic. Se așteaptă un răspuns. Oftează, întrebând ce vrea, moment în care, se așează în pat, în urma a câtorva încercări nenorocite de-al găsi.   ― Înainte să plece, Eva mi-a spus că vine diseară pe la tine, te rog frumos.. Apoi liniște. Din nou un oftat prelung ce alungă reținerea tatălui, comportă-te frumos. 

Timpul trece îngrozitor. Sau așa crede Jason. Nu-i place, în camera lui nu sunt multe lucruri, doar patul, mobila și un ceas nenorocit ce ticăie întruna. 

Unu, doi, trei, patru.. E sfâșietor de dureros să aștepți. Observă el, învărtindu-se dintr-un colț al camerei în celalalt. 

Zece pași de la fereastră până la ușă. I-a numărat de sute de ori, mișcându-se constant, terorizat de gândurile lui ce-l frământă de ore bune. 

Cum mă privește? Sunt un eșec. Oare îi e milă? 
Bine-nțeles că îi e. 

Până la urmă, e defect. Lucrurile defecte sunt nefolositoare..

Iar se mișcă. Camera e acum curată. Cioburile au fost adunate iar tatăl său nu a comentat nimic în privința lui.

   ― Jason, a venit Eva!

Drace...