Căderea demonului

2. Orb

Trecuse o săptămână de la vizita Evei.
Trecuse o săptămână de când aceasta îi sfâșiase inima lui Jason, din nou. Pentru o secundă, crezuse că o să-i spună că-l iubește, dar,ce prostie!

Ei erau doar prieteni, și chiar dacă ideea îl ucidea mereu, anunțul în care aceasta îi spusese că se căsătorește, îl doborâse complet. - La dracu! țipă, apucând primul obiect, și aruncându-l pe jos.

- Domnule Arthur, ce se întâmplă aici? Vocea asistentei se aude, iar mirosul ei îmbată toată camera.

- Puți ca naiba!, recunoaște acesta, deja enervat de mirosul de medicamente și naftalină.

- Cum poți să spui așa ceva? Sare aceasta, teribil deranjantă de atitudinea bărbatului.

Jason se găsește dându-și ochii peste cap, și mergând cu greu în față, se oprește într-un sfârșit, simțindu-i tot mai mult mirosul femeii. - Uita-te la mine, cretino! țipă dintr-o dată, făcând-o să tresară ușor. - Măcar asta poti să faci. Gândește-te că ești plătită să ai grijă de un rahat ca mine, și mai ești plătită să-mi suporți toate crizele!

Și, se întoarce cu spatele, stăpânindu-și cu greu nervii. - Poți să pleci, spune simplu, și doar după ce aude ușa închizându-se, răsuflă ușurat. Rahat.

Regretă că face un pas și ajunge cu piciorul într-un ciob. Probabil că lucrul ce îl sparse, fusese o vază.